David cruţă pentru a doua oară viaţa lui Saul

26 Zifiţii au venit la Saul, la Ghiva şi i-au spus:

– David se ascunde pe dealul Hachila, la sud de Ieşimon.

Saul s-a ridicat şi s-a dus în pustia Zif împreună cu trei mii de bărbaţi aleşi ai lui Israel, ca să-l caute acolo pe David. Şi-a aşezat tabăra lângă drum, pe dealul Hachila, care se află la sud de Ieşimon. David era în pustie. Când a văzut că Saul a venit după el în pustie, David a trimis iscoade şi a aflat că într-adevăr Saul venise. Atunci David s-a ridicat şi a venit la locul în care îşi aşezase Saul tabăra. David a văzut astfel locul în care era culcat Saul şi Abner, fiul lui Ner, conducătorul oştirii lui Saul. Saul era culcat înăuntrul taberei, iar oştirea era aşezată în jurul său. Atunci David i-a întrebat pe hititul Ahimelek şi pe Abişai, fiul Ţeruiei, fratele lui Ioab:

– Cine va coborî împreună cu mine în tabăra lui Saul?

– Eu voi coborî cu tine, i-a răspuns Abişai.

Astfel, David şi Abişai au plecat noaptea spre tabără. Saul dormea înăuntrul taberei, cu suliţa înfiptă în pământ, la capul său. Abner şi oştirea erau culcaţi în jurul lui. Abişai i-a zis lui David:

– Dumnezeu l-a dat astăzi pe duşmanul tău în mâna ta. Lasă-mă, te rog, să-l ţintuiesc cu suliţa de pământ, cu o singură lovitură, fără să mai fie nevoie de a doua.

David însă i-a zis lui Abişai:

– Nu-l ucide! Căci, cine ar putea să se atingă de unsul Domnului şi să fie fără vină?

10 Apoi a adăugat:

– Viu este Domnul,Domnul îl va lovi. Fie îi va sosi timpul şi va muri, fie va intra în luptă şi va pieri. 11 Să mă ferească Domnul să mă ating de unsul Său. Acum însă ia suliţa care se află la capul lui şi urciorul cu apă şi să plecăm.

12 David a luat suliţa şi urciorul cu apă de la capul lui Saul şi au plecat. Nimeni n-a văzut şi n-a ştiut nimic şi nimeni nu s-a trezit pentru că toţi dormeau, căci un somn adânc de la Domnul căzuse peste ei. 13 David a trecut pe partea cealaltă şi a stat pe vârful dealului, la distanţă; între ei se afla o suprafaţă mare. 14 Apoi David a strigat către popor şi l-a chemat pe Abner, fiul lui Ner, zicând:

– Abner, nu răspunzi?

Abner a răspuns:

– Cine-l strigă pe rege?

15 – Ce bărbat eşti tu? i-a zis David lui Abner. Cine este ca tine în Israel? De ce nu ai vegheat asupra stăpânului tău, regele, pentru că cineva din popor a venit ca să-l ucidă? 16 Nu este bine ceea ce ai făcut. Viu este Domnul că meritaţi moartea, voi, cei care nu aţi vegheat asupra stăpânului vostru, asupra unsului Domnului. Vezi acum unde este suliţa regelui şi urciorul cu apă, care se afla lângă capul lui?

17 Saul a recunoscut vocea lui David şi a zis:

– Tu eşti fiul meu David?

David a răspuns:

– Da, rege, stăpânul meu, eu sunt. 18 Apoi a continuat: De ce îl urmăreşte stăpânul meu pe slujitorul său? Ce am făcut rău, de ce rău mă fac vinovat? 19 Acum, să asculte stăpânul meu, regele, cuvintele slujitorului său: dacă Domnul este Cel Care te întărâtă împotriva mea, atunci să primească o jertfă; însă dacă sunt oamenii, atunci să fie blestemaţi înaintea Domnului, căci ei mă izgonesc astăzi pentru a nu mai avea parte în moştenirea Domnului, zicând: „Du-te, slujeşte altor dumnezei!“ 20 Acum, să nu-mi cadă sângele la pământ departe de faţa Domnului, căci regele a ieşit în căutarea unui singur purice, ca unul care urmăreşte o potârniche în munţi.

21 – Am păcătuit! a zis Saul. Întoarce-te, fiul meu David, pentru că nu-ţi voi mai face rău; înţeleg că ai pus preţ pe viaţa mea în ziua aceasta. M-am purtat ca un nebun şi am greşit foarte mult.

22 David a răspuns:

– Aici este suliţa regelui. Să vină unul dintre tineri şi s-o ia. 23 Domnul răsplăteşte fiecăruia după dreptatea şi credincioşia lui. El te-a dat astăzi în mâna mea, însă eu n-am vrut să mă ating de unsul Domnului. 24 Fie ca, după cum eu am preţuit astăzi viaţa ta, tot aşa să preţuiască şi Domnul viaţa mea şi El să mă izbăvească din toate necazurile.

25 – Fii binecuvântat, fiul meu David, i-a zis Saul. Cu siguranţă, vei face lucruri mari şi vei avea izbândă.

Apoi David a plecat pe drumul său, iar Saul s-a întors acasă.

David, în tabăra lui Saul

26 Zifiţii s-au dus la Saul la Ghibea şi au zis: „Iată că David(A) este ascuns pe dealul Hachila, în faţa pustiei.” Saul s-a sculat şi s-a pogorât în pustia Zif, cu trei mii de oameni aleşi din Israel, ca să caute pe David în pustia Zif. A tăbărât pe dealul Hachila, în faţa pustiei, lângă drum. David era în pustie şi, înţelegând că Saul merge în urmărirea lui în pustie, a trimis nişte iscoade şi a aflat că, în adevăr, Saul venise. Atunci, David s-a sculat şi a venit la locul unde tăbărâse Saul şi a văzut locul unde era culcat Saul, cu Abner(B), fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui. Saul era culcat în cort în mijlocul taberei şi poporul era tăbărât în jurul lui. David a luat cuvântul şi, vorbind lui Ahimelec, Hetitul, şi lui Abişai, fiul Ţeruiei(C) şi fratele lui Ioab, a zis: „Cine vrea să se pogoare(D) cu mine în tabără la Saul?” Şi Abişai a răspuns: „Eu mă voi pogorî cu tine.” David şi Abişai s-au dus noaptea la popor. Şi iată că Saul era culcat şi dormea în cort, în mijlocul taberei, şi suliţa lui era înfiptă în pământ, la capul lui. Abner şi poporul lui erau culcaţi în jurul lui. Abişai a zis lui David: „Dumnezeu dă astăzi pe vrăjmaşul tău în mâinile tale; lasă-mă, te rog, să-l lovesc cu suliţa mea şi să-l pironesc dintr-o lovitură în pământ, ca să n-am nevoie să-i mai dau alta.” Dar David a zis lui Abişai: „Nu-l omorî! Căci cine(E) ar putea pune mâna pe unsul Domnului şi să rămână nepedepsit?” 10 Şi David a zis: „Viu este Domnul că numai Domnul(F) îl poate lovi; fie că-i va veni ziua(G) să moară, fie că se va pogorî(H) într-un câmp de bătaie şi va pieri. 11 (I) mă ferească Domnul să pun mâna pe unsul Domnului! Ia numai suliţa de la căpătâiul lui, urciorul cu apă şi să plecăm.” 12 David a luat dar suliţa şi urciorul cu apă de la căpătâiul lui Saul şi au plecat. Nimeni nu i-a văzut, nici n-a băgat de seamă nimic şi nimeni nu s-a deşteptat, căci Domnul îi cufundase pe toţi într-un somn adânc(J). 13 David a trecut de cealaltă parte şi a ajuns departe pe vârful muntelui, la o mare depărtare de tabără. 14 Şi a strigat poporului şi lui Abner, fiul lui Ner: „N-auzi tu, Abner?” Abner a răspuns: „Cine eşti tu, care strigi către împăratul?” 15 Şi David a zis lui Abner: „Oare nu eşti tu bărbat? Şi cine este ca tine în Israel? Pentru ce atunci n-ai păzit pe împărat, stăpânul tău? Căci cineva din popor a venit să omoare pe împăratul, stăpânul tău. 16 Ce ai făcut tu nu este bine. Viu este Domnul că sunteţi vrednici de moarte, căci n-aţi vegheat asupra stăpânului vostru, asupra unsului Domnului. Uită-te acum unde este suliţa împăratului şi urciorul de apă, care erau la căpătâiul lui.” 17 Saul a cunoscut glasul lui David şi a zis: „Glasul tău(K) este, fiul meu David?” Şi David a răspuns: „Glasul meu, împărate, domnul meu!” 18 Şi a zis: „Pentru ce(L) urmăreşte domnul meu pe robul său? Ce-am făcut şi cu ce sunt vinovat? 19 Să binevoiască acum împăratul, domnul meu, să asculte cuvintele robului său: Dacă Domnul este Cel ce te aţâţă(M) împotriva mea, să primească mirosul unui dar de mâncare de la noi, dar dacă oamenii te atâţă, blestemaţi să fie înaintea Domnului, fiindcă ei mă izgonesc(N) azi ca să mă dezlipească de moştenirea(O) Domnului, zicându-mi: ‘Du-te de slujeşte unor dumnezei străini!’ 20 Oh, să nu-mi cadă sângele pe pământ departe de Faţa Domnului! Căci împăratul lui Israel a pornit să mă caute ca pe un purice(P), cum ar urmări o potârniche în munţi.” 21 Saul a zis: „Am păcătuit(Q); întoarce-te, fiul meu David, căci nu-ţi voi mai face rău, fiindcă în ziua aceasta viaţa mea a fost scumpă(R) înaintea ta. Am lucrat ca un nebun şi am făcut o mare greşeală.” 22 David a răspuns: „Iată suliţa împăratului; să vină unul din oamenii tăi s-o ia. 23 Domnul va(S) răsplăti fiecăruia după dreptatea lui şi după credincioşia lui, căci Domnul te dăduse azi în mâinile mele, şi eu n-am vrut să pun mâna pe unsul Domnului. 24 Şi după cum azi viaţa ta a avut un mare preţ înaintea mea, tot aşa şi viaţa mea va avea un mare preţ înaintea Domnului şi El mă va izbăvi din orice necaz.” 25 Saul a zis lui David: „Fii binecuvântat, fiul meu David! Tu vei face lucruri mari şi vei(T) birui.” David şi-a văzut de drum, şi Saul s-a întors acasă.