Add parallel Print Page Options

Războinicii lui David în timpul lui Saul

12 Iată(A) cei ce s-au dus la David la Ţiclag(B) pe când se ţinea el departe de faţa lui Saul, fiul lui Chis. Ei făceau parte din vitejii care i-au dat ajutor în timpul războiului. Erau arcaşi, cu mâna dreaptă şi cu mâna stângă(C) aruncau pietre, iar cu arcul trăgeau săgeţi. Erau din Beniamin, din numărul fraţilor lui Saul. Căpetenia Ahiezer şi Ioas, fiii lui Şemaa, din Ghibea; Ieziel şi Pelet, fiii lui Azmavet; Beraca; Iehu din Anatot; Işmaia din Gabaon, viteaz între cei treizeci şi căpetenie peste treizeci; Ieremia; Iahaziel; Iohanan; Iozabad din Ghedera; Eluzai; Ierimot; Bealia; Şemaria; Şefatia din Harof; Elcana, Işia, Azareel, Ioezer şi Iaşobeam, coreiţi; Ioela şi Zebadia, fiii lui Ieroham, din Ghedor. Dintre gadiţi, nişte viteji au plecat să se ducă la David, în cetăţuia din pustie, ostaşi deprinşi la război, înarmaţi cu scut şi cu suliţă ca nişte lei şi iuţi ca nişte căprioare(D) de pe munţi. Ezer, căpetenia; Obadia, al doilea; Eliab, al treilea; 10 Mişmana, al patrulea; Ieremia, al cincilea; 11 Atai, al şaselea; Eliel, al şaptelea; 12 Iohanan, al optulea; Elzabad, al nouălea; 13 Ieremia, al zecelea; Macbanai, al unsprezecelea. 14 Aceştia erau fiii lui Gad, căpetenii ale oştirii; unul singur, cel mai mic, putea să se lupte cu o sută de oameni şi cel mai mare, cu o mie. 15 Aceştia au trecut Iordanul în luna întâi, când ieşea(E) din matcă pe tot cursul lui şi ei sunt aceia care au pus pe fugă pe toţi locuitorii din văi, la răsărit şi la apus. 16 Şi din fiii lui Beniamin şi ai lui Iuda au fost unii care s-au dus la David în cetăţuie. 17 David le-a ieşit înainte şi le-a vorbit astfel: „Dacă veniţi la mine cu gânduri bune, ca să mă ajutaţi, inima mea se va uni cu voi, dar, dacă veniţi să mă înşelaţi, în folosul vrăjmaşilor mei, când nu fac nicio silnicie, Dumnezeul părinţilor noştri să vadă şi să judece!” 18 Amasai(F), unul din căpitanii de seamă, a fost apucat de Duhul şi a zis: „Suntem cu tine, Davide, şi cu tine, fiul lui Isai! Pace, pace ţie şi pace celor ce te ajută, căci Dumnezeul tău ţi-a ajutat!” Şi David i-a primit şi i-a pus între căpeteniile oştirii. 19 Nişte oameni din Manase s-au unit cu David când(G) a pornit cu război împotriva lui Saul cu filistenii. Dar n-au fost de ajutor filistenilor, căci, după ce s-au sfătuit, domnii filistenilor au trimis înapoi pe David, zicând: „S-ar putea ca el să treacă de partea stăpânului său Saul şi să ne pună astfel în primejdie capetele(H) noastre.” 20 Când s-a întors la Ţiclag, iată cei ce s-au unit cu el din Manase: Adnah, Iozabad, Iediael, Micael, Iozabad, Elihu şi Ţiltai, căpetenia miilor lui Manase. 21 Au dat ajutor lui David împotriva cetei(I) (jefuitorilor amaleciţi), căci toţi erau oameni viteji şi au ajuns căpetenii în oştire. 22 Şi din zi în zi veneau oameni la David să-l ajute, până ce a avut o tabără mare, ca o tabără a lui Dumnezeu.

Războinicii celor douăsprezece seminţii

23 Iată numărul oamenilor înarmaţi pentru război, care s-au dus(J) la David în Hebron, ca să treacă(K) asupra lui domnia lui Saul, după(L) porunca Domnului. 24 Fiii lui Iuda care purtau scutul şi suliţa, şase mii opt sute, înarmaţi pentru război. 25 Din fiii lui Simeon, oameni viteji la război, şapte mii o sută. 26 Din fiii lui Levi, patru mii şase sute 27 şi Iehoiada, mai-marele aaroniţilor, şi cu el trei mii şapte sute; 28 şi Ţadoc(M), tânăr viteaz, şi casa tatălui său, douăzeci şi două de căpetenii. 29 Din fiii lui Beniamin, fraţii lui Saul, trei mii, căci până atunci cea mai mare(N) parte dintre ei rămăseseră credincioşi casei lui Saul. 30 Din fiii lui Efraim, douăzeci de mii opt sute, oameni viteji, oameni cu faimă, după casele părinţilor lor. 31 Din jumătatea seminţiei lui Manase, optsprezece mii, care au fost numiţi pe nume să se ducă să pună împărat pe David. 32 Din fiii lui Isahar, care se pricepeau(O) în înţelegerea vremurilor şi ştiau ce trebuia să facă Israel, două sute de căpetenii şi toţi fraţii lor erau puşi sub porunca lor. 33 Din Zabulon, cincizeci de mii în stare să meargă la oştire, înarmaţi pentru luptă cu toate armele de război şi gata să se lupte cu o inimă hotărâtă. 34 Din Neftali, o mie de căpetenii şi cu ei treizeci şi şapte de mii, care purtau scutul şi suliţa. 35 Din daniţi, înarmaţi pentru război, douăzeci şi opt de mii şase sute. 36 Din Aşer, în stare să meargă la oaste şi gata de luptă, patruzeci de mii. 37 Şi de cealaltă parte a Iordanului, din rubeniţi, din gadiţi şi din jumătatea seminţiei lui Manase, cu toate armele de război, o sută douăzeci de mii. 38 Toţi aceşti bărbaţi, oameni de război, gata de luptă, au venit la Hebron cu inima neprefăcută ca să pună pe David împărat peste tot Israelul. Şi toţi ceilalţi din Israel erau tot cu un gând să facă împărat pe David. 39 Au stat acolo trei zile cu David, mâncând şi bând, căci fraţii lor le pregătiseră de mâncare. 40 Şi chiar cei ce locuiau lângă ei până la Isahar, la Zabulon şi Neftali, aduceau merinde pe măgari, pe cămile, pe catâri şi pe boi: aluaturi, turte de smochine şi de stafide, vin, untdelemn, boi şi oi din belşug, căci era bucurie în Israel.