Add parallel Print Page Options

Zidirea Templului

Solomon(A) a început zidirea Casei Domnului la Ierusalim(B), pe muntele Moria, care fusese arătat tatălui său David, în locul pregătit de David în aria lui Ornan(C), Iebusitul. A început să zidească în a doua zi a lunii a doua, în al patrulea an al domniei lui. Iată pe ce temelii(D) a zidit Solomon Casa lui Dumnezeu. Lungimea, în coţi de măsura cea veche a coţilor, era de şaizeci de coţi, iar lăţimea, de douăzeci de coţi. Pridvorul(E) dinainte avea douăzeci de coţi lungime, cât era de lată casa, şi o sută douăzeci de coţi înălţime; Solomon l-a acoperit pe dinăuntru cu aur curat. A îmbrăcat cu lemn de chiparos casa(F) cea mare, a acoperit-o cu aur curat şi a săpat pe ea finici şi împletituri de lănţişoare. A acoperit casa cu pietre scumpe ca podoabă şi aurul era aur din Parvaim. A acoperit cu aur casa, bârnele, pragurile, pereţii şi uşile şi a pus să sape heruvimi pe pereţi. A făcut casa Locului Preasfânt. Ea era lungă de douăzeci de coţi, cât lărgimea casei, şi largă de douăzeci de coţi. A acoperit-o cu aur curat, care preţuia şase sute de talanţi. Greutatea aurului pentru cuie se ridica la cincizeci de sicli. A îmbrăcat cu aur şi odăile de sus. 10 A făcut în casa(G) Locului Preasfânt doi heruvimi săpaţi şi i-a acoperit cu aur. 11 Aripile heruvimilor aveau o lungime de douăzeci de coţi. Aripa celui dintâi, lungă de cinci coţi, atingea zidul casei şi cealaltă aripă, lungă tot de cinci coţi, atingea aripa celui de al doilea heruvim. 12 Aripa celui de al doilea heruvim, lungă de cinci coţi, atingea zidul casei şi cealaltă aripă, lungă tot de cinci coţi, se unea cu aripa celui dintâi heruvim. 13 Aripile acestor heruvimi, întinse, aveau douăzeci de coţi. Ei stăteau în picioare, cu faţa întoarsă spre casă. 14 A făcut perdeaua(H) albastră, purpurie şi cărămizie şi de in subţire şi a lucrat heruvimi pe ea.

Cei doi stâlpi de aramă

15 A făcut înaintea casei doi(I) stâlpi de treizeci şi cinci de coţi înălţime, cu un cap de cinci coţi în vârful lor. 16 A făcut nişte reţele ca acelea care erau în Locul Preasfânt şi le-a pus pe vârful stâlpilor. Apoi a făcut o sută(J) de rodii pe care le-a pus pe reţele. 17 A aşezat(K) stâlpii în partea dinainte a Templului, unul la dreapta şi altul la stânga, a numit pe cel de la dreapta Iachin şi pe cel de la stânga Boaz.

Zidirea Casei Domnului

Solomon a început să zidească Casa Domnului la Ierusalim, pe muntele Moria, care fusese arătat tatălui său, David, chiar pe locul pregătit de David, în aria iebusitului Ornan[a]. El a început să zidească în cea de-a doua zi a lunii a doua, în al patrulea an al domniei sale. Temelia pe care a zidit-o Solomon Casei lui Dumnezeu avea şaizeci de coţi[b] lungime şi douăzeci de coţi[c] lăţime, după măsura veche a cotului.[d] Porticul din faţa odăii principale a Casei se întindea pe toată lăţimea Casei, adică pe douăzeci de coţi, şi avea o înălţime de o sută douăzeci de coţi. El l-a placat în interior cu aur curat. A acoperit odaia principală[e] cu lemn de chiparos, a poleit-o cu aur fin şi a gravat pe ea palmieri şi reţele de lanţuri. De asemenea, a împodobit odaia cu pietre preţioase. Aurul folosit era aur de Parvayim[f]. A poleit cu aur grinzile şi pragurile Casei, precum şi zidurile şi porţile lui şi a încrustat heruvimi pe ziduri.

A făcut şi Locul Preasfânt. Lungimea lui era de douăzeci de coţi, cât lăţimea Casei, iar lăţimea lui era tot de douăzeci de coţi. El l-a placat cu şase sute de talanţi[g] de aur fin. Greutatea aurului folosit la confecţionarea cuielor a fost de cincizeci de şecheli[h]. A placat cu aur şi odăile de sus. 10 În Locul Preasfânt a făcut doi heruvimi sculptaţi şi i-a poleit cu aur. 11 Aripile heruvimilor aveau lungimea de douăzeci de coţi. O aripă a unuia dintre heruvimi, de cinci coţi[i] lungime, atingea zidul Casei, iar cealaltă aripă, tot de cinci coţi lungime, atingea aripa celuilalt heruvim. 12 Tot aşa, o aripă a celuilalt heruvim, de cinci coţi lungime, atingea zidul Casei, iar cealaltă aripă a sa, tot de cinci coţi lungime, se unea cu aripa celui dintâi heruvim. 13 Aşadar, aripile întinse ale acestor heruvimi aveau douăzeci de coţi. Ei stăteau în picioare, cu faţa spre odaia principală[j].

14 A făcut şi draperia din fire de culoare albastră, purpurie şi stacojie şi din in subţire şi a brodat-o cu heruvimi. 15 În faţa Casei a făcut doi stâlpi a căror înălţime era de treizeci şi cinci de coţi[k], fiecare având în vârf un capitel de cinci coţi. 16 A mai făcut nişte reţele de lanţuri, asemenea celor din sanctuarul interior[l] şi le-a pus pe vârfurile stâlpilor.[m] Apoi a făcut o sută de rodii şi le-a fixat pe reţelele de lanţuri. 17 A ridicat stâlpii în faţa Templului[n], pe unul în partea dreaptă şi pe celălalt în partea stângă. Pe cel din dreapta l-a numit Iachin[o], iar pe cel din stânga – Boaz[p].

Footnotes

  1. 2 Cronici 3:1 Variantă a lui Aravna
  2. 2 Cronici 3:3 Aproximativ 30 m
  3. 2 Cronici 3:3 Aproximativ 10 m; şi în vs. 4, 8, 11, 13
  4. 2 Cronici 3:3 Vezi nota de la Gen. 6:15
  5. 2 Cronici 3:5 Sau: odaia cea mare, cu referire la Locul Sfânt; peste tot în capitol
  6. 2 Cronici 3:6 Probabil SE Arabiei
  7. 2 Cronici 3:8 Aproximativ 18 t
  8. 2 Cronici 3:9 Aproximativ 0,6 kg
  9. 2 Cronici 3:11 Aproximativ 2,5 m; şi în v. 15
  10. 2 Cronici 3:13 Lit.: spre Templu; sau: spre interior (vezi 4:4)
  11. 2 Cronici 3:15 Aproximativ 18 m
  12. 2 Cronici 3:16 Locul Preasfânt; aici apare sub numele de dvir, cum mai este cunoscut în literatura biblică de după exilul babilonian (vezi profeţia lui Ezechiel)
  13. 2 Cronici 3:16 Sensul propoziţiei în ebraică este nesigur
  14. 2 Cronici 3:17 Sau: în faţa Locului Sfânt; sau: în faţa odăii principale. Ebr.: hehal, termen ebraic diferit de cel care a fost tradus cu Casă (bait); peste tot în carte
  15. 2 Cronici 3:17 Iachin înseamnă, probabil, El stabileşte, consolidează
  16. 2 Cronici 3:17 Boaz înseamnă, probabil, În El este tăria