2 Regi 4
Nouă Traducere În Limba Română
Înmulţirea uleiului văduvei
4 Soţia unuia dintre fiii profeţilor i s-a plâns lui Elisei, zicându-i:
– Ucenicul tău, soţul meu, a murit şi tu ştii că ucenicul tău se temea de Domnul. Creditorul vine acum să-i ia pe cei doi copii ai mei şi să-i facă sclavii lui.
2 Elisei a întrebat-o:
– Ce aş putea face pentru tine? Spune-mi ce ai în casa ta?
– Slujitoarea ta nu mai are nimic în casă, a răspuns ea, decât un vas cu ulei.
3 – Du-te şi cere vase de la toţi vecinii tăi, i-a zis Elisei. Cere vase goale şi să nu fie puţine. 4 Când te vei întoarce, încuie uşa după tine şi fiii tăi. Apoi toarnă ulei în fiecare din aceste vase şi, când vor fi pline, pune-le deoparte.
5 Atunci a plecat şi a încuiat uşa după ea şi după fiii săi. Ei apropiau vasele şi ea turna ulei în ele. 6 Când vasele au fost pline, ea i-a zis fiului său:
– Mai adu-mi un vas!
– Nu mai este nici unul, i-a zis el.
Atunci uleiul a încetat să mai curgă.
7 După aceea s-a dus şi i-a spus omului lui Dumnezeu lucrul acesta. El i-a zis: „Du-te, vinde uleiul şi plăteşte-ţi datoria, iar cu ce va rămâne vei putea trăi tu şi fiii tăi.“
Învierea fiului sunamitei
8 Într-o zi Elisei trecea prin Sunem. Acolo era o femeie bogată care a stăruit ca el să mănânce la ea. Şi ori de câte ori trecea pe acolo, Elisei se oprea la ea ca să mănânce. 9 Ea i-a zis soţului ei: „Iată, ştiu că omul acesta, care trece adesea pe la noi, este un om sfânt al lui Dumnezeu. 10 Să facem pe acoperiş o odaie mică cu pereţi şi să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun şi un sfeşnic, pentru ca oricând va veni la noi, să poată sta acolo.“
11 Într-o zi, când Elisei s-a întors, a intrat în odaie şi s-a odihnit acolo. 12 Apoi a zis slujitorului său, Ghehazi: „Cheam-o pe şunamita aceasta!“ Ghehazi a chemat-o şi ea a venit. 13 Elisei i-a zis lui Ghehazi: „Spune-i: «Tu te-ai deranjat făcând toate aceste lucruri pentru noi. Cu ce-am putea să-ţi răsplătim? Să vorbim pentru tine regelui sau conducătorului oştirii?»“ Ea a răspuns: „Eu locuiesc în mijlocul poporului meu.“[a]
14 – Ce putem face pentru ea? a întrebat Elisei.
– Ei bine, ea nu are nici un fiu, a răspuns Ghehazi, iar soţul ei este bătrân.
15 – Cheam-o! i-a zis Elisei.
El a chemat-o, iar ea s-a oprit în prag.
16 – La anul, pe vremea aceasta, vei ţine în braţe un fiu, a zis Elisei.
– Nu, stăpâne! a zis ea. Nu o amăgi pe slujitoarea ta, omule al lui Dumnezeu!
17 Femeia a rămas însărcinată şi a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, aşa cum i-a zis Elisei.
18 Copilul a crescut. Într-o zi, când se dusese la tatăl său, acolo unde erau secerătorii, 19 i-a zis tatălui său: „Capul meu! Capul meu!“ Atunci tatăl copilului a zis slujitorului său: „Du-l la mama sa!“ 20 După ce slujitorul l-a luat şi l-a dus la mama sa, copilul a stat pe genunchii ei până la amiază şi apoi a murit. 21 Ea s-a ridicat şi a aşezat copilul pe patul omului lui Dumnezeu. Apoi a închis uşa şi a plecat.
22 L-a chemat pe soţul său şi i-a zis:
– Trimite-mi, te rog, un slujitor şi o măgăriţă ca să pot merge repede la omul lui Dumnezeu, după care mă voi întoarce.
23 Dar el a întrebat-o:
– De ce te duci astăzi la el? Nu este nici lună nouă[b], nici Sabat.
Ea i-a răspuns:
– Fii pe pace!
24 Şi după ce a înşeuat măgăriţa, a zis slujitorului ei: „Mână de îndată! Să nu te oprești pentru mine decât atunci când îţi voi spune!“ 25 Ea a plecat şi a ajuns la omul lui Dumnezeu, pe muntele Carmel. Când a văzut-o de la depărtare, omul lui Dumnezeu i-a zis slujitorului său, Ghehazi: „Priveşte! Aceasta-i șunamita! 26 Aleargă dar ca să-i ieşi în întâmpinare şi întreab-o dacă toate sunt bune cu ea, cu soţul ei şi cu copilul ei.“ Ea i-a răspuns: „Toate sunt bune!“ 27 După ce a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i-a îmbrăţişat picioarele. Atunci Ghehazi s-a apropiat ca s-o îndepărteze, dar omul lui Dumnezeu i-a zis: „Las-o, căci sufletul îi este amărât. Domnul mi-a ascuns lucrul acesta şi nu mi l-a făcut cunoscut.“ 28 Ea a zis: „Am cerut eu un fiu stăpânului meu? Nu ţi-am spus eu să nu mă amăgeşti?“ 29 Elisei i-a zis lui Ghehazi: „Încinge-te, ia toiagul meu în mână şi fugi. Dacă te vei întâlni cu cineva să nu-l saluţi şi, dacă te va saluta cineva, să nu-i răspunzi. Să aşezi toiagul meu pe faţa copilului.“ 30 Dar mama copilului a zis: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi!“ El s-a ridicat şi a urmat-o. 31 Ghehazi s-a dus înainte, a aşezat toiagul pe faţa băieţelului, dar el n-a scos nici un sunet şi n-a dat nici un semn de viaţă. Apoi Ghehazi s-a întors să-l întâlnească pe Elisei şi i-a zis: „Băieţelul nu s-a trezit!“ 32 Când a ajuns Elisei în casă, a văzut că băieţelul era aşezat mort în patul lui. 33 A intrat şi a închis uşa după ei amândoi şi s-a rugat Domnului. 34 Apoi s-a dus şi s-a aşezat pe copil. S-a întins peste el, punându-şi gura lui pe gura copilului, ochii lui pe ochii copilului şi mâinile lui pe mâinile copilului, şi trupul copilului s-a încălzit. 35 Elisei s-a întors şi s-a plimbat prin casă, apoi a urcat din nou şi s-a întins peste copil. Băiatul a strănutat de şapte ori, după care şi-a deschis ochii. 36 Elisei l-a chemat pe Ghehazi şi i-a zis: „Cheam-o pe şunamită!“ El a chemat-o. Când a ajuns la el, Elisei i-a zis: „Ia-ţi fiul!“ 37 Ea a venit şi a căzut la picioarele lui, închinându-i-se până la pământ. După aceea s-a ridicat şi a ieşit împreună cu fiul său.
Dregerea mâncării otrăvite
38 Elisei s-a întors la Ghilgal. În ţară era foamete. În timp ce fiii profeţilor primeau învăţătură, el i-a zis slujitorului său: „Pune oala cea mare şi fierbe ciorbă pentru profeţi!“ 39 Unul din ei a ieşit în câmp pentru a aduna ierburi şi a găsit o viţă sălbatică. A cules din ea dovleci sălbatici, până şi-a umplut poala. Când s-a întors, i-a tăiat şi i-a pus în oala cu ciorbă, căci nu ştia ce sunt. 40 Apoi au dat oamenilor să le mănânce. Dar când au început să mănânce din ciorbă, au strigat astfel:
– Omule al lui Dumnezeu, moartea este în oală!
Şi n-au putut să mănânce din ea.
41 –Aduceţi făină! a zis Elisei.
El a aruncat făină în oală şi a zis:
– Daţi-le acum oamenilor să mănânce!
Şi n-a mai fost nimic otrăvitor în oală.
Înmulţirea pâinii
42 A venit un om din Baal-Şalişa, aducând omului lui Dumnezeu douăzeci de pâini de orz, din cele dintâi roade şi spice proaspete într-un sac. Elisei a zis:
– Dă-le oamenilor să mănânce!
43 Dar slujitorul său a zis:
– Cum pot să împart acestea la o sută de oameni?
– Dă-le oamenilor să mănânce, i-a zis Elisei, căci aşa vorbeşte Domnul: „Vor mânca şi va mai şi rămâne!“
44 Atunci i-a servit cu pâine, iar ei au mâncat şi le-a mai şi rămas, după Cuvântul Domnului.
Footnotes
- 2 Regi 4:13 Cu referire la clanul şi familia din care făcea parte; adică: Este cine să aibă grijă de mine.
- 2 Regi 4:23 Vezi Num. 28:11-15
2 Împăraţilor 4
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Înmulţirea untdelemnului
4 O femeie dintre nevestele fiilor(A) prorocilor a strigat lui Elisei: „Robul tău, bărbatul meu, a murit, şi ştii că robul tău se temea de Domnul, şi cel ce l-a împrumutat a venit să ia cei doi(B) copii ai mei şi să-i facă robi.” 2 Elisei i-a zis: „Ce pot să fac pentru tine? Spune-mi, ce ai acasă?” Ea a răspuns: „Roaba ta n-are acasă decât un vas cu untdelemn.” 3 Şi el a zis: „Du-te de cere vase de afară, de la toţi vecinii tăi, vase goale, şi nu cere(C) puţine. 4 Când te vei întoarce, închide uşa după tine şi după copiii tăi, toarnă din untdelemn în toate aceste vase şi pune deoparte pe cele pline.” 5 Atunci, ea a plecat de la el. A închis uşa după ea şi după copiii ei; ei îi apropiau vasele şi ea turna din untdelemn în ele. 6 Când s-au umplut vasele, ea a zis fiului său: „Mai dă-mi un vas.” Dar el i-a răspuns: „Nu mai este niciun vas.” Şi n-a mai curs untdelemn. 7 Ea s-a dus de a spus omului lui Dumnezeu lucrul acesta. Şi el a zis: „Du-te de vinde untdelemnul şi plăteşte-ţi datoria, iar cu ce va rămâne, vei trăi tu şi fiii tăi.”
Fiul sunamitei
8 Într-o zi, Elisei trecea prin Sunem(D). Acolo era o femeie bogată. Ea a stăruit de el să primească să mănânce la ea. Şi ori de câte ori trecea, se ducea să mănânce la ea. 9 Ea a zis bărbatului ei: „Iată, ştiu că omul acesta care trece totdeauna pe la noi este un om sfânt al lui Dumnezeu. 10 Să facem o mică odaie sus, cu ziduri, şi să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun şi un sfeşnic, ca să stea acolo când va veni la noi.” 11 Elisei, întorcându-se la Sunem, s-a dus în odaia de sus şi s-a culcat acolo. 12 El a zis slujitorului său Ghehazi: „Cheamă pe sunamita aceasta!” Ghehazi a chemat-o şi ea a venit înaintea lui. 13 Şi Elisei a zis lui Ghehazi: „Spune-i: ‘Iată, pentru noi tu ţi-ai făcut toată tulburarea aceasta. Noi ce putem face pentru tine? Trebuie să vorbim pentru tine împăratului sau căpeteniei oştirii?’ ” Ea a răspuns: „Eu locuiesc liniştită în mijlocul poporului meu.” 14 Şi el a zis: „Ce să fac pentru ea?” Ghehazi a răspuns: „Ea n-are fiu şi bărbatul ei este bătrân.” 15 Şi el a zis: „Cheam-o!” Ghehazi a chemat-o şi ea a venit la uşă. 16 Elisei i-a zis: „La anul(E), pe vremea aceasta, vei ţine în braţe un fiu.” Şi ea a zis: „Nu, domnul meu, omule al lui Dumnezeu, nu amăgi(F) pe roaba ta!” 17 Femeia a rămas însărcinată şi a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, cum îi spusese Elisei. 18 Copilul s-a făcut mare. Şi, într-o zi, când s-a dus pe la tatăl său la secerători, 19 a zis tatălui său: „Capul meu! Capul meu!” Tatăl a zis slujitorului său: „Du-l la mamă-sa!” 20 Slujitorul l-a luat şi l-a dus la mamă-sa. Şi copilul a stat pe genunchii mamei sale până la amiază şi apoi a murit. 21 Ea s-a suit, l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a închis uşa după ea şi a ieşit. 22 A chemat pe bărbatul ei şi a zis: „Trimite-mi, te rog, un slujitor şi o măgăriţă; vreau să mă duc în grabă la omul lui Dumnezeu şi apoi mă voi întoarce.” 23 Şi el a zis: „Pentru ce vrei să te duci astăzi la el? Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat.” Ea a răspuns: „Fii pe pace!” 24 Apoi a pus şaua pe măgăriţă şi a zis slujitorului său: „Mână şi pleacă, să nu opreşti pe drum decât când ţi-oi spune.” 25 Ea a plecat deci şi s-a dus la omul lui Dumnezeu pe muntele(G) Carmel. Omul lui Dumnezeu a văzut-o de departe şi a zis slujitorului său Ghehazi: „Iată pe sunamita aceea! 26 Acum, aleargă dar înaintea ei şi spune-i: ‘Eşti bine? Bărbatul tău şi copilul sunt bine?’ ” Ea a răspuns: „Bine.” 27 Şi, cum a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i-a îmbrăţişat picioarele. Ghehazi s-a apropiat s-o dea înapoi. Dar omul lui Dumnezeu a zis: „Las-o, căci este tare amărâtă şi Domnul mi-a ascuns lucrul acesta şi nu mi l-a făcut cunoscut.” 28 Atunci, ea a zis: „Am cerut eu oare domnului meu un fiu? N-am zis(H) eu: ‘Nu mă amăgi’?” 29 Şi Elisei a zis lui Ghehazi: „Încinge-ţi(I) mijlocul, ia toiagul meu în mână şi pleacă. Dacă vei întâlni pe cineva, să nu-l întrebi(J) de sănătate şi, dacă te va întreba cineva de sănătate, să nu-i răspunzi. Să pui toiagul(K) meu pe faţa copilului.” 30 Mama copilului a zis: „Viu(L) este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.” Şi el s-a sculat şi a mers după ea. 31 Ghehazi le-o luase înainte şi pusese toiagul pe faţa copilului, dar n-a dat nici glas, nici semn de simţire. S-a întors înaintea lui Elisei, i-a spus lucrul acesta şi a zis: „Copilul nu(M) s-a trezit.” 32 Când a ajuns Elisei în casă, iată că murise copilul, culcat în patul lui. 33 Elisei a intrat(N) şi a închis uşa după ei amândoi şi s-a rugat Domnului. 34 S-a suit şi s-a culcat pe copil; şi-a pus gura pe gura lui, ochii lui pe ochii lui, mâinile lui pe mâinile lui şi s-a întins(O) peste el. Şi trupul copilului s-a încălzit. 35 Elisei a plecat, a mers încoace şi încolo prin casă, apoi s-a suit iarăşi şi s-a întins(P) peste copil. Şi copilul a strănutat(Q) de şapte ori şi a deschis ochii. 36 Elisei a chemat pe Ghehazi şi a zis: „Cheamă pe sunamita.” Ghehazi a chemat-o şi ea a venit la Elisei, care a zis: „Ia-ţi fiul!” 37 Ea s-a dus şi s-a aruncat la picioarele lui şi s-a închinat până la pământ. Şi şi-a luat(R) fiul şi a ieşit afară.
Moartea în oală
38 Elisei s-a întors la Ghilgal(S), şi în ţară bântuia o foamete(T). Pe când fiii prorocilor şedeau(U) înaintea lui, a zis slujitorului său: „Pune oala cea mare şi fierbe o ciorbă pentru fiii prorocilor!” 39 Unul din ei a ieşit pe câmp să culeagă verdeţuri; a găsit viţă sălbatică şi a cules din ea curcubete[a] sălbatice, până şi-a umplut haina. Când s-a întors, le-a tăiat în bucăţi în oala cu ciorbă, căci nu le cunoştea. 40 Au dat oamenilor acelora să mănânce. Dar, cum au mâncat din ciorba aceea, au strigat: „Omule al lui Dumnezeu, moartea(V) este în oală!” Şi n-au putut să mănânce. 41 Elisei a zis: „Luaţi făină.” A aruncat făină(W) în oală şi a zis: „Dă oamenilor acestora să mănânce.” Şi nu mai era nimic vătămător în oală.
Cele douăzeci de pâini de orz
42 A venit un om din Baal-Şalişa(X). A adus(Y) pâine din cele dintâi roade omului lui Dumnezeu, şi anume douăzeci de pâini de orz şi spice noi în sac. Elisei a zis: „Dă oamenilor acestora să mănânce.” 43 Slujitorul său a răspuns: „Cum(Z) pot să dau din ele la o sută de inşi?” Dar Elisei a zis: „Dă oamenilor să mănânce, căci aşa vorbeşte Domnul: ‘Vor(AA) mânca, şi va mai rămâne’.” 44 Atunci le-a pus pâinile înainte şi au mâncat şi le-a mai(AB) şi rămas, după cuvântul Domnului.
Footnotes
- 2 Împăraţilor 4:39 Un fel de castraveţi.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.