Solomon i-a trimis un mesaj lui Hiram[a], regele Tirului, spunându-i:

„Fă-mi şi mie cum i-ai făcut tatălui meu, David, căruia i-ai trimis cedrii ca să-şi construiască un palat în care să locuiască. Iată, vreau să zidesc o Casă pentru Numele Domnului, Dumnezeul meu, ca să i-o închin Lui, să ard tămâie mirositoare în prezenţa Lui, să aduc continuu în el pâinea prezentării, arderile de tot de dimineaţă şi de seară, de Sabat, de lună nouă[b] şi cu ocazia fiecărei sărbători a Domnului, Dumnezeul nostru, căci aceasta este o lege veşnică pentru Israel. Casa pe care vreau s-o zidesc trebuie să fie măreaţă, fiindcă Dumnezeul nostru este mai mare decât toţi dumnezeii.

Read full chapter

Footnotes

  1. 2 Cronici 2:3 TM: Huram, o variantă a lui Hiram; şi în vs. 11, 12
  2. 2 Cronici 2:4 Vezi Num. 28:11-15