Coşul cu fructe coapte

Stăpânul Domn mi-a mai arătat următorul lucru: am văzut un coş cu fructe coapte. El m-a întrebat:

– Ce vezi tu, Amos?

– Un coş cu fructe coapte, am răspuns eu.

Atunci Domnul mi-a zis:

– Vine sfârşitul[a] poporului Meu, Israel! Nu-l voi mai cruţa!

În ziua aceea, zice Stăpânul Domn, cântecele de la Templu[b] se vor preface în urlete. Vor fi o mulţime de hoituri aruncate peste tot! Tăcere!

Ascultaţi aceasta, voi, care-i călcaţi în picioare pe sărmani
    şi-i prăpădiţi pe săracii din ţară.
Voi ziceţi: „Când va trece luna nouă[c],
    ca să putem vinde grâne?
Cât mai este din Sabat,
    ca să deschidem grânarele,
să micşorăm cantitatea[d],
    să mărim preţul[e],
        să măsluim cumpăna ca să înşelăm,
să-i cumpărăm pe săraci pe argint
    şi pe sărmani – pentru o pereche de sandale
        şi să vindem codină în loc de grâne?“

Domnul a jurat pe mândria lui Iacov: „Nu voi uita niciodată vreuna din faptele lui!“

„Să nu tremure ţara din pricina aceasta
    şi să nu jelească toţi cei ce locuiesc în ea?
Să nu se ridice ca Nilul tot ce este în ţară,
    să nu se învolbureze şi apoi să se retragă
        precum Râul Egiptului?[f]

În ziua aceea, zice Stăpânul Domn,

voi face să apună soarele la amiază
    şi voi întuneca pământul în miezul zilei.
10 Voi preface sărbătorile voastre în bocet
    şi toate cântecele voastre – în cântece de jale.
Voi face ca toate coapsele să fie acoperite cu saci
    şi toate capetele să fie rase.
Voi face vremea aceea ca jalea pentru singurul fiu,
    iar sfârşitul ei – ca o zi amară.“

11 „Iată, vin zile, zice Stăpânul Domn,
    când voi trimite foamete în ţară,
dar nu foame după pâine şi nu sete după apă,
    ci după auzirea cuvintelor Domnului.
12 Ei vor umbla şovăind de la o mare la alta,
    vor cutreiera de la nord la răsărit,
căutând Cuvântul Domnului,
    dar nu-l vor găsi.

13 În ziua aceea,

fecioarele frumoase şi tinerii
    vor leşina de sete.
14 Cei ce obişnuiau să jure pe ruşinea[g] Samariei
    şi să zică: «Viu este zeul tău, Dane!»
        sau «Vie este calea ta[h], Beer-Şeba!»,
aceia vor cădea
    şi nu se vor mai ridica.“

Footnotes

  1. Amos 8:2 Joc de cuvinte între fructe coapte (qaiţ) şi sfârşit (qeţ)
  2. Amos 8:3 Sau: palat
  3. Amos 8:5 Vezi Num. 28:11-15
  4. Amos 8:5 Lit.: efa, unitate de măsură pentru volum; aici se referă la cantitate în general
  5. Amos 8:5 Lit.: şechel (gr.: siclu), greutate de bază, comună la toate popoarele semitice antice; existau mai multe tipuri de şechel: regal (2 Sam. 14:26; aproximativ 13 gr), obişnuit (aproximativ 12 gr) şi cel al Lăcaşului (aproximativ 10 gr); greutatea şechelului a variat în diferite vremuri şi în diferite zone
  6. Amos 8:8 Imaginea este aceea a inundaţiilor anuale provocate de Nil
  7. Amos 8:14 Sau: pe Aşima al (vezi 2 Regi 17:30); sau: pe idolul ruşinos al
  8. Amos 8:14 Cu referire la pelerinajul care se făcea la sanctuarul de la Beer-Şeba (vezi 5:5); sau: zeul tău