Femeia şi balaurul

12 În cer s-a văzut un semn mare: o femeie învăluită în soare, având luna sub picioare, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele, era însărcinată şi striga în durerile şi suferinţa naşterii. În cer s-a văzut un alt semn: iată că un balaur[a] mare, roşu, cu şapte capete şi zece coarne, având pe capete şapte diademe, a târât cu coada lui a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii care urma să nască, pentru ca, atunci când copilul se va naşte, să-l mănânce. Ea a născut un fiu, un băiat, care are să conducă toate neamurile cu un sceptru de fier. Copilul ei a fost răpit la Dumnezeu, la tronul Său. Iar femeia a fugit în deşert, unde avea un loc pregătit de Dumnezeu, pentru ca acolo să poată fi hrănită timp de o mie două sute şaizeci de zile[b].

În cer a avut loc un război. Mihail şi îngerii lui s-au războit cu balaurul. Balaurul şi îngerii lui s-au războit şi ei, dar nu au putut învinge şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Marele balaur a fost aruncat, şi anume şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satan, cel care înşală întreaga omenire, a fost aruncat pe pământ, iar împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. 10 Apoi am auzit în cer un glas puternic spunând:

„Acum au venit mântuirea, puterea,
    Împărăţia Dumnezeului nostru
        şi autoritatea Cristosului[c] Său,
căci acuzatorul[d] fraţilor noştri a fost aruncat,
    a fost aruncat cel care îi acuza înaintea Dumnezeului nostru zi şi noapte.
11 Ei l-au învins prin sângele Mielului
    şi prin cuvântul mărturiei lor;
        ei nu şi-au iubit viaţa, chiar până la moarte.
12 De aceea, bucuraţi-vă ceruri
    şi voi, cei ce locuiţi în ele!
Vai de voi, pământ şi mare,
    pentru că diavolul a coborât la voi
cuprins de o mare furie,
    fiindcă ştie că are puţin timp!“

13 Când balaurul a văzut că a fost aruncat pe pământ, a urmărit-o pe femeia care născuse băiatul. 14 Femeii i s-au dat două aripi mari de vultur, ca să zboare în deşert, în locul pregătit pentru ea, unde să fie hrănită o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi[e], departe de faţa şarpelui. 15 Şarpele a aruncat din gura lui apă, ca un râu, după femeie, pentru ca s-o ducă râul, 16 dar pământul a venit în ajutorul femeii; şi-a deschis gura şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul din gură. 17 Atunci balaurul s-a mâniat pe femeie şi s-a dus să poarte război cu rămăşiţa seminţei[f] ei, cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus. 18 Apoi a stat[g] pe ţărmul mării.

Footnotes

  1. Apocalipsa 12:3 În VT creaturile mitice ca balaurul sunt folosite în sens metaforic pentru a-i descrie pe vrăjmaşii lui Dumnezeu (vezi Ps. 74:14; Is. 27:1; Eze 29:3)
  2. Apocalipsa 12:6 Patruzeci şi două de luni sau trei ani şi jumătate
  3. Apocalipsa 12:10 Vezi nota de la 11:15
  4. Apocalipsa 12:10 Vezi nota de la 2:9
  5. Apocalipsa 12:14 Trei ani şi jumătate sau patruzeci şi două de luni, sau o mie două sute şaizeci de zile
  6. Apocalipsa 12:17 Sau: urmaşilor
  7. Apocalipsa 12:18 Unele mss şi versiuni mai târzii conţin: am stat

12 În cer s-a arătat un semn mare – o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap. Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii şi avea un mare chin(A) ca să nască. În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un(B) mare balaur roşu, cu(C) şapte capete, zece coarne şi(D) şapte cununi împărăteşti pe capete. Cu coada(E) trăgea după el a treia parte din(F) stelele cerului şi(G) le arunca pe pământ.

Balaurul a stat înaintea(H) femeii care stătea să nască, pentru ca(I) să-i mănânce copilul, când îl va naşte. Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El(J) are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie. Şi femeia(K) a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o(L) mie două sute şaizeci de zile. Şi în cer s-a făcut un război. Mihail(M) şi îngerii lui s-au luptat cu(N) balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi(O), numit Diavolul şi Satana, acela care(P) înşală întreaga lume, a fost(Q) aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost(R) aruncaţi şi îngerii lui. 10 Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum(S) a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui, pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi(T) pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. 11 Ei(U) l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu(V) şi-au iubit viaţa chiar până la moarte. 12 De aceea bucuraţi-vă(W), ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai(X) de voi, pământ şi mare! Căci Diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă(Y) ştie că are puţină vreme.” 13 Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe(Z) femeia care născuse copilul de parte bărbătească. 14 Şi(AA) cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii ca(AB) să zboare cu ele în(AC) pustie, în locul ei unde este hrănită o(AD) vreme, vremi şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui. 15 Atunci, şarpele a(AE) aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul. 16 Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis gura şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul din gură. 17 Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a(AF) dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, cu cei care(AG) păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia(AH) lui Isus Hristos.