El a înşfăcat balaurul, şarpele cel vechi, care este diavolul şi Satan, şi l-a legat pentru o mie de ani. El l-a aruncat în Adânc, apoi a încuiat şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile până când se vor fi împlinit cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie eliberat pentru puţin timp.

Am văzut nişte tronuri, iar celor ce şedeau pe ele li s-a dat autoritatea să judece. Am văzut şi sufletele celor ce au fost decapitaţi din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, care nu i s-au închinat fiarei, nici imaginii ei şi care n-au primit semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au domnit cu Cristos timp de o mie de ani.

Read full chapter