Cântarea Cântărilor compusă de Solomon.

Sulamita

Să mă sărute cu sărutările gurii lui!
    Căci iubirea ta este mai plăcută decât vinul.
Mirosul parfumurilor tale este unul plăcut,
    iar numele tău este asemenea parfumului care se revarsă.
        De aceea te iubesc pe tine fetele.

Trage-mă după tine! Să fugim împreună!
    Fie ca regele să mă ducă[a] în odăile lui.

Corul

Ne vom bucura şi ne vom desfăta cu tine[b]
    şi îţi vom elogia dezmierdările mai mult ca vinul,
        căci meriţi să fii iubit.

Sulamita

Sunt neagră, dar sunt frumoasă, fiice ale Ierusalimului,
    asemenea corturilor din Chedar,
        asemenea draperiilor din Salma[c].
Nu vă miraţi că sunt neagră,
    fiindcă m-a ars soarele.
Fiii mamei mele s-au purtat rău cu mine
    şi m-au pus să păzesc viile;
        însă via mea nu am păzit-o.

Dezvăluie-mi, iubitul inimii mele, unde îţi duci turma la păscut
    şi unde o odihneşti la amiază?
Pentru ce să te caut ca una care este acoperită[d]
    pe la turmele prietenilor tăi?

Corul

Dacă nu ştii, tu, cea mai frumoasă dintre femei,
    atunci mergi pe urmele lăsate de turmă
şi paşte-ţi iezii
    lângă corturile păstorilor!

Iubitul

Iubita mea, eu te asemăn cu o iapă
    înhămată la unul dintre carele lui Faraon.
10 Cât de frumoşi îţi sunt obrajii, înconjuraţi de podoabe,
    şi gâtul tău cu şiraguri de mărgăritare[e]!
11 Îţi vom face podoabe de aur,
    stropite cu argint.

Sulamita

12 În timp ce regele stătea la masă,
    nardul meu îşi revărsa parfumul.
13 Iubitul meu îmi este ca un mănunchi de smirnă,
    odihnindu-se între sânii mei.
14 Iubitul meu îmi este ca un buchet de flori de hena
    din viile din En-Ghedi.

Iubitul

15 Eşti atât de frumoasă, iubita mea, atât de frumoasă!
    Ochii tăi sunt ca o pereche de porumbei.

Sulamita

16 Eşti atât de frumos, iubitul meu, atât de plăcut!
    Verdeaţa este patul nostru;
17 grinzile casei noastre sunt cedrii,
    iar tavanele ei sunt brazii.

Footnotes

  1. Cântarea Cântărilor 1:4 Sau: Regele m-a dus
  2. Cântarea Cântărilor 1:4 În ebr. este un singular masculin
  3. Cântarea Cântărilor 1:5 Trib nomad, care locuia în nordul Arabiei, în apropiere de Chedar
  4. Cântarea Cântărilor 1:7 Sau: ca o prostituată (vezi Gen. 38:14-15)
  5. Cântarea Cântărilor 1:10 Sau: scoici