Cantarea Cantarilor 8

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

8 O, de ai fi fratele meu, care a supt la ţâţele mamei mele!
Când te-aş întâlni în uliţă, te-aş săruta,
şi nimeni nu m-ar ţine de rău.
² Te-aş lua şi te-aş aduce la casa mamei mele;
ea m-ar învăţa să-ţi dau să bei vin^(A) mirositor,
must din rodiile mele.
³ Mâna lui stângă^(B) să fie sub capul meu
şi dreapta lui să mă îmbrăţişeze! –
⁴ Vă rog^(C) fierbinte, fiice ale Ierusalimului,
nu stârniţi, nu treziţi dragostea
până nu vine ea. –
⁵ Cine^(D) este aceea care se suie din pustie,
rezemată de iubitul ei şi zicând:
„Te-am trezit sub măr;
acolo te-a născut mamă-ta,
acolo te-a născut şi te-a făcut ea.” –
⁶ Pune-mă^(E) ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău;
căci dragostea este tare ca moartea,
şi gelozia este neînduplecată ca Locuinţa morţilor;
jarul ei este jar de foc,
o flacără a Domnului.
⁷ Apele cele mari nu pot să stingă dragostea,
şi râurile n-ar putea s-o înece;
de^(F) ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste,
tot n-ar avea decât dispreţ.
⁸ Avem o soră micuţă^(G),
care n-are încă ţâţe.
Ce vom face cu sora noastră
în ziua când îi vor veni peţitorii?
⁹ Dacă este zid,
vom zidi nişte zimţi de argint pe ea;
dar dacă este uşă,
o vom închide cu o scândură de cedru. –
¹⁰ Eu sunt un zid şi ţâţele mele sunt ca nişte turnuri;
în ochii lui am fost ca una care a găsit pace.
¹¹ Solomon avea o vie la Baal-Hamon,
a închiriat-o^(H) unor păzitori
şi fiecare trebuia să aducă pentru rodul ei o mie de sicli de argint.
¹² Via mea, care este a mea, o păstrez eu.
Ţine-ţi, Solomoane, cei o mie de sicli,
şi două sute fie ale celor ce păzesc rodul! –
¹³ Tu, care locuieşti în grădini,
nişte prieteni îşi pleacă urechea la glasul tău:
binevoieşte^(I) şi fă-mă să-l aud! –
¹⁴ Vino^(J) repede, iubitule,
ca^(K) o căprioară sau ca puiul de cerb
pe munţii plini de mirozne!