Add parallel Print Page Options

Cele dintâi roade

26 Când vei intra în ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău, când o vei stăpâni şi te vei aşeza în ea, (A) iei cele dintâi roade din toate roadele pe care le vei scoate din pământ, în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să le pui într-un coş şi să te duci la(B) locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să facă să locuiască Numele Lui acolo. Să te duci la preotul care va fi în zilele acelea şi să-i spui: ‘Mărturisesc astăzi înaintea Domnului, Dumnezeului tău, că am intrat în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor noştri că ne-o va da.’ Preotul să ia coşul din mâna ta şi să-l pună înaintea altarului Domnului, Dumnezeului tău. Apoi să iei iarăşi cuvântul şi să spui înaintea Domnului, Dumnezeului tău: ‘Tatăl meu era un arameu(C) pribeag, gata să piară; s-a pogorât(D) în Egipt cu(E) puţini inşi şi s-a aşezat acolo pentru o vreme. Acolo, a ajuns un neam mare, puternic şi mare la număr. Egiptenii(F) ne-au chinuit, ne-au asuprit şi ne-au supus la grea robie. Noi am strigat(G) către Domnul, Dumnezeul părinţilor noştri. Domnul ne-a auzit glasul şi a văzut asuprirea, chinurile şi necazurile noastre. Şi Domnul(H) ne-a scos din Egipt, cu mână tare şi cu braţ întins, cu arătări înfricoşătoare(I), cu semne şi minuni. El ne-a adus în locul acesta şi ne-a dat ţara aceasta(J), ţară în care curge lapte şi miere. 10 Acum, iată, aduc cele dintâi roade din roadele pământului pe care mi l-ai dat Tu, Doamne!’ Să le pui înaintea Domnului, Dumnezeului tău, şi să te închini înaintea Domnului, Dumnezeului tău. 11 Apoi să te(K) bucuri, cu levitul şi cu străinul care va fi în mijlocul tău, de toate bunurile pe care ţi le-a dat Domnul, Dumnezeul tău, ţie şi casei tale.

Zeciuielile din anul al treilea

12 După ce vei isprăvi(L) de luat toată zeciuiala din roadele tale, în anul al treilea, anul(M) zeciuielii, s-o dai levitului, străinului, orfanului şi văduvei, şi ei să mănânce şi să se sature în cetăţile tale. 13 Să spui înaintea Domnului, Dumnezeului tău: ‘Am scos din casa mea ce este sfinţit şi l-am dat levitului, străinului, orfanului şi văduvei, după toate poruncile pe care mi le-ai dat Tu; n-am călcat, nici n-am uitat niciuna din poruncile Tale. 14 N-am mâncat nimic(N) din aceste lucruri în timpul meu de jale, n-am îndepărtat nimic din ele pentru vreo întrebuinţare necurată şi n-am dat nimic din ele cu prilejul unui mort; am ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului meu, am lucrat după toate poruncile pe care mi le-ai dat. 15 Priveşte(O) din Locaşul Tău cel Sfânt, din ceruri, şi binecuvântează pe poporul Tău Israel şi ţara pe care ne-ai dat-o, cum ai jurat părinţilor noştri, ţara aceasta în care curge lapte şi miere.’

Îndemn la ascultare de Domnul

16 Astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, îţi porunceşte să împlineşti legile şi poruncile acestea; să le păzeşti şi să le împlineşti din toată inima ta şi din tot sufletul tău. 17 Astăzi, tu ai mărturisit(P) înaintea Domnului că El va fi Dumnezeul tău, că vei umbla în căile Lui, vei păzi legile, poruncile şi rânduielile Lui şi vei asculta de glasul Lui. 18 Şi azi, Domnul(Q) ţi-a mărturisit că vei fi un popor al Lui, cum ţi-a spus, dacă vei păzi toate poruncile Lui 19 şi îţi va da asupra(R) tuturor neamurilor pe care le-a făcut: întâietate în slavă, în faimă şi în măreţie, şi vei fi un popor sfânt(S) pentru Domnul, Dumnezeul tău, cum ţi-a spus.”

Primele roade şi zeciuiala

26 După ce vei intra în ţara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi-o dă ca moştenire, după ce o vei lua în stăpânire şi te vei aşeza în ea, să iei din primele roade ale pământului, pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi le-a dat, să le pui într-un coş şi să te duci în locul pe care Domnul, Dumnezeul tău, îl va alege ca să Îşi aşeze Numele acolo. Să mergi la preotul care va fi în slujbă în vremea aceea şi să-i spui: «Mărturisesc astăzi înaintea Domnului, Dumnezeul tău, că am intrat în ţara pe care Domnul a promis-o strămoşilor noştri că ne-o va da.» Preotul să ia coşul din mâna ta şi să-l aşeze înaintea altarului Domnului, Dumnezeul tău. Apoi să iei iarăşi cuvântul înaintea Domnului, Dumnezeul tău, şi să zici:

«Strămoşul meu era un arameu pribeag, care a plecat spre Egipt împreună cu puţini oameni; ei au locuit acolo şi au devenit un neam mare, puternic şi numeros. Dar egiptenii ne-au asuprit, ne-au făcut să suferim şi ne-au supus la munci grele. Noi am strigat către Domnul, Dumnezeul strămoşilor noştri. El ne-a auzit glasul şi a văzut umilirea, truda şi asuprirea noastră. Astfel că Domnul ne-a scos din Egipt cu mână tare şi braţ întins, cu mare teroare, cu semne şi minuni. El ne-a adus în locul acesta şi ne-a dat ţara aceasta, ţară unde curge lapte şi miere. 10 Acum, iată, aduc cele dintâi roade ale pământului, pe care Tu, Doamne, mi le-ai dat.»

Să-l aşezi înaintea Domnului, Dumnezeul tău, şi să te închini înaintea Lui. 11 Să te bucuri atât tu împreună cu familia ta, cât şi levitul şi străinul care sunt printre voi, de toate bunurile pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi le va fi dat.

12 Când vei termina de luat a zecea parte din toate roadele tale din anul al treilea, anul zeciuielii, s-o dai levitului, străinului, orfanului şi văduvei; ei să mănânce şi să se sature în cetatea ta. 13 Să declari înaintea Domnului, Dumnezeul tău, astfel:

«Am scos din gospodăria mea partea consacrată şi am dat-o levitului, străinului, orfanului şi văduvei, ţinând cont de toate poruncile pe care mi le-ai dat. Nu m-am îndepărtat de poruncile Tale, nici nu le-am uitat. 14 Nu am mâncat nimic din roadele acestea în perioada de jale, n-am luat nimic din ele cât timp am fost necurat şi n-am dat nimic din ele cu prilejul morţii cuiva. Am ascultat de glasul Domnului Dumnezeu şi am împlinit tot ceea ce mi-a poruncit. 15 Priveşte din cer, din Lăcaşul Tău cel Sfânt, binecuvântează pe poporul Israel şi ţara pe care ne-ai dat-o, aşa cum ai promis strămoşilor noştri, ţara aceasta unde curge lapte şi miere.»

16 Astăzi, Domnul, Dumnezeul vostru, vă porunceşte să împliniţi poruncile şi legile acestea. Să le păziţi şi să le împliniţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru. 17 Astăzi aţi declarat înaintea Domnului că El este Dumnezeul vostru şi că veţi umbla în căile Lui, veţi păzi poruncile, legile şi hotărârile Lui şi veţi asculta de glasul Lui. 18 Astăzi, Domnul, Dumnezeul vostru, v-a declarat că sunteţi poporul Lui, comoara Lui, după cum v-a promis, iar voi va trebui să păziţi toate poruncile Lui. 19 El vă va da întâietate, în slavă, în renume şi în măreţie, peste toate neamurile pe care le-a creat. Veţi fi un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul vostru, aşa cum v-a promis.“