Add parallel Print Page Options

Omorurile ai căror făptuitori sunt necunoscuţi

21 Dacă, în ţara pe care ţi-o dă în stăpânire Domnul, Dumnezeul tău, se găseşte întins în mijlocul unui câmp un om ucis, fără să se ştie cine l-a lovit, bătrânii şi judecătorii tăi să se ducă să măsoare depărtarea de la trupul mort până în cetăţile de primprejur. Când se va hotărî cetatea cea mai apropiată de trupul mort, bătrânii din cetatea aceea să ia o viţea care să nu fi fost pusă la muncă şi care să nu fi tras la jug. Să ducă viţeaua aceea într-o vale cu apă care nu seacă niciodată şi unde nu se ară, nici nu se seamănă şi, acolo, să taie capul viţelei în vale. Atunci să se apropie preoţii, fiii lui Levi, căci pe ei(A) i-a ales Domnul, Dumnezeul tău, ca să-I slujească şi să binecuvânteze în Numele Domnului, şi ei trebuie să hotărască(B) în orice ceartă şi în orice rănire. Toţi bătrânii din cetatea aceea cea mai apropiată de trupul mort să-şi spele(C) mâinile pe viţeaua căreia i-au tăiat capul în vale. Şi, luând cuvântul, să zică: ‘Mâinile noastre n-au vărsat sângele acesta şi ochii noştri nu l-au văzut vărsându-se. Iartă, Doamne, pe poporul Tău Israel, pe care l-ai răscumpărat; nu(D) pune sângele nevinovat în socoteala poporului Tău Israel.’ Şi sângele acela nu-i va fi pus în socoteală. Astfel trebuie să cureţi(E) din mijlocul tău sângele nevinovat, făcând ce este plăcut înaintea Domnului.

Prinşii de război. Drepturile întâilor născuţi

10 Când vei merge la război împotriva vrăjmaşilor tăi, dacă Domnul îi dă în mâinile tale, şi vei lua prinşi din ei, 11 poate că printre cei prinşi vei vedea o femeie frumoasă şi vei dori s-o iei de nevastă. 12 Atunci s-o aduci înăuntrul casei tale. Ea să-şi radă capul şi să-şi taie unghiile, 13 să-şi lepede hainele pe care le purta când a fost prinsă, să locuiască în casa ta şi să plângă(F) pe tatăl şi pe mama ei o lună de zile. După aceea, să te duci la ea, să-i fii bărbat şi ea să-ţi fie nevastă. 14 Dacă nu-ţi va mai place, s-o laşi să plece unde va voi, dar nu vei putea s-o vinzi pe argint, nici să te porţi cu ea ca şi cu o roabă, pentru că ai înjosit-o(G). 15 Dacă un om care are două neveste iubeşte pe una şi nu iubeşte(H) pe cealaltă şi dacă are copii cu ele, din care întâiul născut este de la nevasta pe care n-o iubeşte, 16 când îşi(I) va împărţi averile între fiii lui, nu va putea face întâi născut pe fiul aceleia pe care o iubeşte, în locul fiului aceleia pe care n-o iubeşte şi care este întâiul născut. 17 Ci să recunoască de întâi născut pe fiul aceleia pe care n-o iubeşte şi să-i dea o parte îndoită(J) din averea lui, căci fiul acesta este cel dintâi rod(K) al puterii lui şi lui i se cuvine dreptul(L) de întâi născut.

Fiii neascultători

18 Dacă un om are un fiu neascultător şi îndărătnic, care n-ascultă nici de glasul tatălui său, nici de glasul mamei lui şi nu-i ascultă nici chiar după ce l-au pedepsit, 19 tatăl şi mama să-l ia şi să-l ducă la bătrânii cetăţii lui şi la poarta locului în care locuieşte. 20 Să spună bătrânilor cetăţii lui: ‘Iată, fiul nostru este neascultător şi îndărătnic, n-ascultă de glasul nostru şi este lacom şi beţiv.’ 21 Şi toţi oamenii din cetatea lui să-l ucidă cu pietre şi să moară. Astfel să cureţi(M) răul din mijlocul tău, pentru ca(N) tot Israelul s-audă şi să se teamă.

Despre cei spânzuraţi

22 Dacă se va omorî un om care a săvârşit o nelegiuire vrednică de pedeapsa(O) cu moartea şi l-ai spânzurat de un lemn, 23 trupul lui(P) mort să nu stea noaptea pe lemn, ci să-l îngropi în aceeaşi zi, căci cel spânzurat(Q) este blestemat înaintea lui Dumnezeu, şi să nu spurci(R) ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău.