Iubirea de Dumnezeu şi împlinirea poruncilor

Acestea sunt legile, poruncile şi hotărârile pe care Domnul, Dumnezeul vostru, mi-a poruncit să vă învăţ să le împliniţi în ţara pe care o veţi moşteni, ca să vă temeţi de Domnul, Dumnezeul vostru, atât voi, cât şi fiii şi nepoţii voştri, în toate zilele vieţii voastre, păzind toate hotărârile şi poruncile pe care eu vi le dau şi ca să trăiţi multe zile. Ascultă, Israele, şi veghează să le împlineşti, ca să fii fericit şi să devii numeros în ţara în care curge lapte şi miere, aşa cum ţi-a promis Domnul, Dumnezeul părinţilor tăi.

Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn[a]. Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. Iar cuvintele acestea, pe care ţi le poruncesc astăzi, să le păstrezi în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti despre ele când vei fi acasă sau în călătorie, când te vei culca sau când te vei trezi. Să ţi le legi de mâini ca semn de aducere-aminte şi să ţi le fixezi pe frunte[b]. Să le scrii pe uşorii caselor tale şi pe porţile cetăţilor tale.

10 Când Domnul, Dumnezeul tău, te va duce în ţara pe care a promis-o, prin jurământ, strămoşilor tăi, Avraam, Isaac şi Iacov, şi-ţi va da cetăţi mari şi bune, pe care nu tu le-ai construit, 11 case pline cu tot felul de bunuri, pe care nu tu le-ai umplut, fântâni pe care nu tu le-ai săpat, vii şi măslini pe care nu tu i-ai plantat, atunci când vei mânca şi te vei sătura, 12 veghează ca nu cumva să uiţi de Domnul, Care te-a scos din ţara Egiptului, din casa sclaviei. 13 Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, numai Lui să-I slujeşti şi în Numele Lui să juri. 14 Să nu vă duceţi după alţi dumnezei, după zeii popoarelor din jurul vostru, 15 fiindcă Domnul, Dumnezeul vostru, Care este în mijlocul vostru, este un Dumnezeu gelos, iar mânia Lui s-ar aprinde împotriva voastră şi v-ar nimici de pe faţa pământului. 16 Să nu-L ispitiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, aşa cum L-aţi ispitit la Masa. 17 Să păziţi cu atenţie poruncile Domnului, Dumnezeul vostru, mărturiile şi legile pe care vi le-a dat. 18 Să faceţi ce este drept şi bine înaintea Domnului, ca să fiţi fericiţi şi să intraţi în stăpânirea acelei ţări bune pe care El a promis-o, prin jurământ, strămoşilor voştri 19 şi astfel să-i izgoniţi pe toţi duşmanii voştri dinaintea voastră, după cum Domnul a promis.

20 Când fiul tău te va întreba într-o zi: «Ce înseamnă aceste mărturii, legi şi hotărâri, pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi le-a dat?», 21 să îi răspunzi fiului tău astfel: «Îi eram sclavi lui Faraon în Egipt, iar Domnul ne-a scos din Egipt cu mână tare, 22 făcând înaintea ochilor noştri semne, minuni mari şi dezastre împotriva Egiptului, împotriva lui Faraon şi a întregii lui case; 23 El ne-a scos de acolo ca să ne ducă în ţara pe care a promis-o, prin jurământ, strămoşilor noştri. 24 Domnul ne-a poruncit să împlinim toate aceste legi şi să ne temem de El ca să fim tot timpul fericiţi şi să ne ţină în viaţă aşa cum face astăzi. 25 Iar dacă vom avea grijă să împlinim toate poruncile acestea înaintea Domnului, Dumnezeul nostru, aşa cum ne-a poruncit El, atunci vom avea parte de dreptatea Lui[c]

Footnotes

  1. Deuteronom 6:4 Sau: Domnul este Dumnezeul nostru, Domnul este unul
  2. Deuteronom 6:8 Lit.: şi să fie ca o bentiţă (semn) între ochi. Interpretarea literală a dus mai târziu la apariţia filacterelor, cutiuţe din piele purtate pe frunte şi pe braţul stâng, conţinând, pe bucăţi de pergament, patru paragrafe biblice: Ex. 13:1-10; 11-16; Deut. 6:4-9; 11:13-21
  3. Deuteronom 6:25 Sau: aceasta va fi dreptatea noastră