Add parallel Print Page Options

Mersul tuturor lucrurilor

Cuvintele Eclesiastului(A), fiul lui David, împăratul Ierusalimului. O, deşertăciune(B) a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul(C) este deşertăciune. Ce(D) folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare? Un neam trece, altul vine şi(E) pământul rămâne veşnic în picioare. Soarele(F) răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou. Vântul(G) suflă spre miazăzi şi se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăşi se întoarce şi începe din nou aceleaşi rotituri. Toate(H) râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo. Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, aşa cum nu se poate spune; ochiul(I) nu se mai satură privind şi urechea nu oboseşte auzind. Ce(J) a fost va mai fi şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. 10 Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră. 11 Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va mai întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere-aminte la cei ce vor trăi mai târziu.

Deşertăciunea tuturor lucrurilor

12 Eu(K), Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim. 13 Mi-am pus inima să cercetez şi să adâncesc cu înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire(L) plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. 14 Am văzut tot ce se face sub soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vânt! 15 Ce(M) este strâmb nu se poate îndrepta şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr. 16 Am zis în mine însumi: „Iată că am sporit şi am întrecut(N) în înţelepciune pe toţi cei ce au stăpânit înaintea mea peste Ierusalim şi mintea mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă”. 17 Mi-am pus(O) inima să cunosc înţelepciunea şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vânt. 18 Căci unde este(P) multă înţelepciune, este şi mult necaz, şi cine ştie multe are şi multă durere.

Cuvintele oratorului[a], fiul lui David, rege la Ierusalim.

Deşertăciunea existenţei

„O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice oratorul,
    o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune!

Ce câştig are omul din toată osteneala
    pe care o depune sub soare?
Un neam trece şi altul vine,
    dar pământul rămâne mereu în picioare.
Soarele răsare şi apune,
    grăbindu-se apoi înspre locul de unde va răsări iar.
Vântul bate spre sud,
    apoi se întoarce spre nord,
se întoarce din nou, umblă mereu
    şi revine continuu la circuitul său.
Toate râurile curg spre mare,
    fără să o umple însă;
râurile se întorc de unde au plecat,
    doar ca să pornească iarăşi de acolo.
Toate lucrurile sunt obositoare,
    cum nu se poate spune,
dar ochiul nu se satură să privească,
    aşa cum nici urechea nu se satură să asculte.
Ce a fost va mai fi,
    iar ce s-a făcut se va mai face!
        Nu este nimic nou sub soare!
10 Dacă cineva zice:
    «Iată un lucru nou!»,
totuşi el exista demult,
    încă din veacurile dinaintea noastră.
11 Nu ne mai amintim de cei de demult,
    tot aşa cum nici cei ce vor urma
        nu se vor mai păstra în amintirea
        celor ce vor veni după ei.“[b]

Deşertăciunea înţelepciunii

12 „Eu, oratorul, am fost rege peste Israel la Ierusalim. 13 M-am dedicat studiului şi cercetării înţelepciunii cu privire la toate lucrurile care se săvârşesc sub ceruri; aceasta este o ocupaţie obositoare, pe care Dumnezeu o dă oamenilor ca să se îndeletnicească cu ea. 14 Am observat toate lucrările care se fac sub soare şi iată că toate sunt deşertăciune şi goană după vânt.

15 «Ce a fost îndoit odată nu mai poate fi îndreptat,
    iar ce lipseşte nu poate fi numărat.»

16 Mi-am zis: «Iată că mi-am mărit faima şi mi-am sporit înţelepciunea mai mult decât toţi cei care au fost la Ierusalim înaintea mea; inima mea a experimentat mult mai multă înţelepciune şi cunoştinţă.» 17 M-am dedicat cunoaşterii înţelepciunii, precum şi cunoaşterii nebuniei şi a prostiei, dar mi-am dat seama că şi aceasta este goană după vânt.

18 «Unde este multă înţelepciune, este şi multă supărare
    şi cu cât este mai multă cunoştinţă, cu atât este mai multă mâhnire.»“

Footnotes

  1. Eclesiastul 1:1 Ebr.: Qohelet, termen cu sens nesigur; gr.: Ecclesiastul, termen care arată înspre o persoană care vorbeşte în faţa unei adunări (gr.: ecclesia; ebr.: qahal); sau: conducător al adunării; şi în vs. 2, 12
  2. Eclesiastul 1:11 Poate fi vorba şi despre lucruri sau fapte (vezi v. 10)