Exod 6:6
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
6 De aceea, spune copiilor lui Israel: ‘Eu(A) sunt Domnul. Eu vă voi(B) izbăvi din muncile cu care vă apasă egiptenii, vă voi izbăvi din robia lor şi vă voi scăpa(C) cu braţ întins şi cu mari judecăţi.
Read full chapter
Exodul 6:6
Nouă Traducere În Limba Română
6 De aceea aşa să le spui israeliţilor: „Eu sunt Domnul şi vă voi scoate de sub jugul egiptenilor; vă voi elibera din sclavia în care ei vă ţin. Vă voi răscumpăra cu o mână întinsă şi cu faptele măreţe ale judecăţii Mele.
Read full chapter
Exod 7:5
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
5 Egiptenii vor cunoaşte(A) că Eu sunt Domnul când Îmi voi întinde(B) mâna asupra Egiptului şi când voi scoate din mijlocul lor pe copiii lui Israel.”
Read full chapter
Exodul 7:5
Nouă Traducere În Limba Română
5 Egiptenii vor recunoaşte că Eu sunt Domnul când Îmi voi întinde mâna împotriva Egiptului şi îi voi scoate pe israeliţi din mijlocul lor.
Read full chapter
Exod 9:15
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
15 Dacă Mi-aş fi(A) întins mâna şi te-aş fi lovit cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe pământ.
Read full chapter
Exodul 9:15
Nouă Traducere În Limba Română
15 Căci, dacă Mi-aş fi întins mâna şi te-aş fi lovit pe tine şi pe poporul tău cu molimă, ai fi pierit de pe pământ.
Read full chapter
Exod 7:3
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
3 Eu voi împietri(A) inima lui Faraon şi Îmi voi înmulţi(B) semnele(C) şi minunile în ţara Egiptului.
Read full chapter
Exodul 7:3
Nouă Traducere În Limba Română
3 Eu însă îi voi împietri inima lui Faraon şi voi înmulţi semnele şi minunile în ţara Egiptului.
Read full chapter
Exod 11:9
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
9 Domnul a zis lui Moise: „Faraon(A) n-are s-asculte de voi, pentru ca să se înmulţească(B) minunile Mele în ţara Egiptului.”
Read full chapter
Exodul 11:9
Nouă Traducere În Limba Română
9 Domnul îi zisese de la început lui Moise: „Faraon nu te va asculta, pentru ca minunile Mele să se înmulţească în ţara Egiptului.“
Read full chapter
Deuteronom 6:22
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
22 Domnul(A) a făcut, sub ochii noştri, minuni şi semne mari şi nenorocite împotriva Egiptului, împotriva lui Faraon şi împotriva întregii lui case
Read full chapter
Deuteronom 6:22
Nouă Traducere În Limba Română
22 făcând înaintea ochilor noştri semne, minuni mari şi dezastre împotriva Egiptului, împotriva lui Faraon şi a întregii lui case;
Read full chapter
Neemia 9:10
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
10 Ai făcut(A) semne şi minuni împotriva lui Faraon, împotriva tuturor slujitorilor lui şi împotriva întregului popor din ţara lui, pentru că ştiai cu câtă îngâmfare(B) se purtaseră faţă de părinţii noştri şi Ţi-ai arătat(C) slava Ta cum se vede astăzi.
Read full chapter
Neemia 9:10
Nouă Traducere În Limba Română
10 Ai făcut semne şi minuni împotriva lui Faraon,
împotriva tuturor slujitorilor săi şi împotriva întregului popor din ţara sa,
căci ai luat cunoştinţă de mândria lor faţă de strămoşii noştri
şi Ţi-ai făcut un Nume, cum se ştie astăzi.
Psalmi 105:27
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
27 Prin puterea Lui, ei(A) au făcut semne minunate în mijlocul lor,
au(B) făcut minuni în ţara lui Ham.
Psalmii 105:27
Nouă Traducere În Limba Română
27 Ei au înfăptuit printre duşmani semnele Lui
şi au făcut minuni în ţara lui Ham.
Psalmi 135:9
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
9 A trimis(A) semne şi minuni în mijlocul tău, Egiptule:
împotriva(B) lui Faraon şi împotriva tuturor slujitorilor lui.
Psalmii 135:9
Nouă Traducere În Limba Română
9 El a trimis semne şi minuni în mijlocul tău, Egiptule,
împotriva lui Faraon şi împotriva tuturor slujitorilor lui.
Ieremia 32:20
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
20 Tu ai făcut minuni şi semne mari în ţara Egiptului şi până în ziua de azi şi în Israel şi printre oameni şi Ţi-ai făcut un Nume(A) aşa cum este astăzi.
Read full chapter
Ieremia 32:20
Nouă Traducere În Limba Română
20 Tu ai făcut semne şi minuni în ţara Egiptului şi le-ai continuat până în ziua de azi, atât în Israel, cât şi în întreaga lume, şi Ţi-ai făcut un Nume aşa cum este astăzi.
Faptele Apostolilor 7:36
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
36 El(A) i-a scos din Egipt şi a făcut(B) minuni şi semne în Egipt, la(C) Marea Roşie şi(D) în pustie, patruzeci de ani.
Read full chapter
Faptele Apostolilor 7:36
Nouă Traducere În Limba Română
36 El i-a scos din Egipt şi a făcut semne şi minuni în ţara Egiptului, la Marea Roşie[a] şi în pustie, timp de patruzeci de ani.
Read full chapterFootnotes
- Faptele Apostolilor 7:36 În textul ebraic la care face referire versetul avem: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau, mai probabil, Marea Algelor). Denumirea de Marea Roşie a fost introdusă în traducerile moderne prin LXX şi VUL; în VT însă sintagma ebraică denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar şi astăzi Golful Aqaba este numit de localnici Yam Suf; vezi 1 Regi 9:26
Exod 7-13
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Cele zece urgii
7 Domnul a zis lui Moise: „Iată că te fac Dumnezeu(A) pentru Faraon, şi fratele tău Aaron va fi prorocul(B) tău. 2 Tu vei spune tot(C) ce-ţi voi porunci Eu, iar fratele tău Aaron va vorbi lui Faraon, ca să lase pe copiii lui Israel să plece din ţara lui. 3 Eu voi împietri(D) inima lui Faraon şi Îmi voi înmulţi(E) semnele(F) şi minunile în ţara Egiptului. 4 Totuşi Faraon n-are să v-asculte. Apoi Îmi voi întinde(G) mâna asupra Egiptului şi voi scoate din ţara Egiptului oştile Mele, pe poporul Meu, pe copiii lui Israel, prin(H) mari judecăţi. 5 Egiptenii vor cunoaşte(I) că Eu sunt Domnul când Îmi voi întinde(J) mâna asupra Egiptului şi când voi scoate din mijlocul lor pe copiii lui Israel.” 6 Moise şi Aaron au făcut(K) ce le poruncise Domnul: aşa au făcut. 7 Moise era în vârstă de optzeci(L) de ani, iar Aaron, de optzeci şi trei de ani când au vorbit lui Faraon.
Moise şi Aaron fac minuni
8 Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: 9 „Dacă vă va vorbi Faraon şi vă va zice(M): ‘Faceţi o minune!’ să zici lui Aaron: ‘Ia-ţi(N) toiagul şi aruncă-l înaintea lui Faraon.’ Şi toiagul se va preface într-un şarpe.” 10 Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi au făcut cum(O) poruncise Domnul. Aaron şi-a aruncat toiagul înaintea lui Faraon şi înaintea slujitorilor lui, şi toiagul(P) s-a prefăcut într-un şarpe. 11 Dar Faraon a chemat pe nişte înţelepţi(Q) şi pe nişte vrăjitori(R), şi vrăjitorii Egiptului au făcut(S) şi ei la fel prin vrăjitoriile lor. 12 Toţi şi-au aruncat toiegele şi s-au prefăcut în şerpi. Dar toiagul lui Aaron a înghiţit toiegele lor. 13 Inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după(T) cum spusese Domnul.
Cea dintâi urgie: prefacerea apei în sânge
14 Domnul a zis lui Moise: „Faraon are inima(U) împietrită: nu vrea să lase poporul să plece. 15 Du-te la Faraon dis-de-dimineaţă, când are să iasă să se ducă la apă, şi să te înfăţişezi înaintea lui pe malul râului. Să-ţi iei în mână toiagul(V) care a fost prefăcut în şarpe 16 şi să zici lui Faraon: ‘Domnul, Dumnezeul(W) evreilor, m-a trimis la tine să-ţi spun: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca(X) să-Mi slujească în pustie.» Dar iată că până acum n-ai ascultat.’ 17 Acum, aşa vorbeşte Domnul: ‘Iată cum vei cunoaşte(Y) că Eu sunt Domnul. Am să lovesc apele râului cu toiagul din mâna mea, şi ele se vor preface(Z) în sânge(AA). 18 Peştii din râu vor pieri, râul se va împuţi, aşa că le va fi greaţă(AB) egiptenilor să bea din apa râului’.” 19 Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: ‘Ia-ţi toiagul şi întinde-ţi(AC) mâna peste apele egiptenilor, peste râurile lor, peste pâraiele lor, peste iazurile lor şi peste toate bălţile lor. Ele se vor preface în sânge şi va fi sânge în toată ţara Egiptului, atât în vasele de lemn, cât şi în vasele de piatră’.” 20 Moise şi Aaron au făcut cum le poruncise Domnul. Aaron a ridicat(AD) toiagul şi a lovit apele(AE) râului sub ochii lui Faraon şi sub ochii slujitorilor lui, şi toate apele râului s-au prefăcut în sânge. 21 Peştii din râu au pierit, râul s-a împuţit, aşa că egiptenii nu mai puteau(AF) să bea apa râului şi a fost sânge în toată ţara Egiptului. 22 Dar vrăjitorii(AG) Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor. Inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum(AH) spusese Domnul. 23 Faraon s-a întors de la râu şi s-a dus acasă, dar nu şi-a pus la inimă aceste lucruri. 24 Toţi egiptenii au săpat în împrejurimile râului ca să găsească apă de băut, căci nu puteau să bea din apa râului. 25 Au trecut şapte zile după ce a lovit Domnul râul.
Broaştele
8 Domnul a zis lui Moise: „Du-te la Faraon şi spune-i: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi(AI) slujească. 2 Dacă nu(AJ) vrei să-l laşi să plece, am să aduc broaşte(AK) pe toată întinderea ţării tale. 3 Râul va mişuna de broaşte; ele se vor sui şi vor intra în casa ta, în odaia(AL) ta de dormit şi în patul tău, în casa slujitorilor tăi şi în casele poporului tău, în cuptoarele şi în postăvile de frământat pâinea. 4 Ba încă broaştele se vor sui şi pe tine, pe poporul tău şi pe toţi slujitorii tăi»’.” 5 Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron(AM): ‘Întinde-ţi mâna cu toiagul peste râuri, peste pâraie şi peste iazuri şi scoate broaşte din ele peste ţara Egiptului!’ ” 6 Aaron şi-a întins mâna peste apele Egiptului, şi au ieşit(AN) broaştele şi au acoperit ţara Egiptului. 7 Dar(AO) şi vrăjitorii au făcut la fel prin vrăjitoriile lor: au scos şi ei broaşte peste toată ţara Egiptului. 8 Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi a zis(AP): „Rugaţi-vă Domnului să depărteze broaştele de la mine şi de la poporul meu, şi am să las pe popor să plece să aducă jertfe Domnului.” 9 Moise a zis lui Faraon: „Hotărăşte-mi când să mă rog Domnului pentru tine, pentru slujitorii tăi şi pentru poporul tău, ca să îndepărteze broaştele de la tine şi din casele tale? Nu vor mai rămâne decât în râu.” 10 El a răspuns: „Mâine.” Şi Moise a zis: „Aşa va fi, ca să ştii că nimeni(AQ) nu este ca Domnul, Dumnezeul nostru. 11 Broaştele se vor depărta de la tine şi din casele tale, de la slujitorii tăi şi de la poporul tău; nu vor mai rămâne decât în râu.” 12 Moise şi Aaron au ieşit de la Faraon. Şi Moise(AR) a strigat către Domnul cu privire la broaştele cu care lovise pe Faraon. 13 Domnul a făcut cum cerea Moise, şi broaştele au pierit în case, în curţi şi în ogoare. 14 Le-au strâns grămezi, şi ţara s-a împuţit. 15 Faraon, văzând că are(AS) răgaz să răsufle în voie, şi-a(AT) împietrit inima şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul.
Păduchii
16 Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: ‘Întinde-ţi toiagul şi loveşte ţărâna pământului, şi se va preface în păduchi[a], în toată ţara Egiptului’.” 17 Aşa au făcut. Aaron şi-a întins mâna cu toiagul şi a lovit ţărâna pământului, şi s-a prefăcut în(AU) păduchi pe toţi oamenii şi pe toate dobitoacele. Toată ţărâna pământului s-a prefăcut în păduchi în toată ţara Egiptului. 18 Vrăjitorii(AV) au căutat să facă şi ei păduchi prin vrăjitoriile lor, dar n-au(AW) putut. Păduchii erau pe oameni şi pe dobitoace. 19 Şi vrăjitorii au zis lui Faraon: „Aici este degetul lui Dumnezeu!” Dar inima(AX) lui Faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul.
Musca câinească
20 Domnul a zis lui Moise(AY): „Scoală-te dis-de-dimineaţă şi du-te înaintea lui Faraon când are să iasă să se ducă la apă. Să-i spui: ‘Aşa vorbeşte Domnul(AZ): «Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. 21 Dacă nu vei lăsa pe poporul Meu să plece, am să trimit muşte câineşti împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi, împotriva poporului tău şi împotriva caselor tale; casele egiptenilor vor fi pline de muşte şi pământul va fi acoperit de ele. 22 Dar(BA) în ziua aceea voi deosebi ţinutul Gosen, unde locuieşte poporul Meu, şi acolo nu vor fi muşte, pentru ca să cunoşti că Eu, Domnul, sunt în mijlocul ţinutului acestuia. 23 Voi face o deosebire între poporul Meu şi poporul tău. Semnul acesta va fi mâine».’ ” 24 Domnul a făcut aşa. A venit(BB) un roi de muşte câineşti în casa lui Faraon şi a slujitorilor lui şi toată ţara Egiptului a fost pustiită de muşte câineşti. 25 Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Duceţi-vă de aduceţi jertfe Dumnezeului vostru aici în ţară.” 26 Moise a răspuns: „Nu este deloc potrivit să facem aşa, căci am aduce Domnului, Dumnezeului nostru, jertfe care sunt o urâciune pentru egipteni. Şi dacă am aduce sub ochii lor jertfe care sunt o(BC) urâciune pentru egipteni, nu ne vor ucide ei oare cu pietre? 27 Vom face mai bine un drum de(BD) trei zile în pustie şi acolo vom aduce jertfe Domnului, Dumnezeului nostru, după cum(BE) ne va spune.” 28 Faraon a zis: „Vă voi lăsa să plecaţi ca să aduceţi jertfe Domnului, Dumnezeului vostru, în pustie; numai să nu vă depărtaţi prea mult, dacă plecaţi(BF). Rugaţi-vă pentru mine.” 29 Moise a răspuns: „Am să ies de la tine şi am să mă rog Domnului. Mâine, muştele se vor depărta de la Faraon, de la slujitorii lui şi de la poporul lui. Dar să nu ne(BG) mai înşele Faraon, nevrând să lase pe popor să plece ca să aducă jertfe Domnului.” 30 Moise a ieşit de la Faraon şi s-a(BH) rugat Domnului. 31 Domnul a făcut cum cerea Moise, şi muştele s-au depărtat de la Faraon, de la slujitorii lui şi de la poporul lui; n-a mai rămas una. 32 Dar Faraon şi de data aceasta şi-a împietrit(BI) inima şi n-a lăsat pe popor să plece.
Ciuma vitelor
9 Domnul a zis lui Moise(BJ): „Du-te la Faraon şi spune-i: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. 2 Dacă(BK) nu vrei să-l laşi să plece şi dacă-l mai opreşti, 3 iată(BL), mâna Domnului va fi peste turmele tale de pe câmp; peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi şi peste oi, şi anume va fi o ciumă foarte mare. 4 Dar Domnul va(BM) face deosebire între turmele lui Israel şi turmele egiptenilor, aşa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel». 5 Domnul a hotărât vremea şi a zis: «Mâine va face Domnul lucrul acesta în ţară».’ ” 6 Şi Domnul a făcut aşa chiar de a doua zi(BN). Toate turmele egiptenilor au pierit, dar n-a pierit nicio vită din turmele copiilor lui Israel. 7 Faraon a trimis să vadă ce se întâmplase, şi iată că nicio vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima(BO) lui Faraon s-a împietrit şi n-a lăsat pe popor să plece.
Vărsatul negru
8 Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: „Umpleţi-vă mâinile cu cenuşă din cuptor, şi Moise s-o arunce spre cer, sub ochii lui Faraon. 9 Ea se va preface într-o ţărână care va acoperi toată ţara Egiptului şi va da naştere în toată ţara Egiptului, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube(BP) pricinuite de nişte băşici fierbinţi.” 10 Ei au luat cenuşă din cuptor şi s-au înfăţişat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat-o spre cer, şi ea a dat naştere, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte(BQ) bube pricinuite de nişte băşici fierbinţi. 11 Vrăjitorii(BR) nu s-au putut arăta înaintea lui Moise din pricina bubelor, căci bubele erau pe vrăjitori, ca şi pe toţi egiptenii. 12 Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n-a ascultat de Moise şi de Aaron(BS), după cum spusese Domnul lui Moise.
Piatra şi focul
13 Domnul a zis lui Moise(BT): „Scoală-te dis-de-dimineaţă, du-te înaintea lui Faraon şi spune-i: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. 14 Fiindcă de data aceasta am să trimit toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău, ca să(BU) ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul. 15 Dacă Mi-aş fi(BV) întins mâna şi te-aş fi lovit cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe pământ. 16 Dar te-am lăsat să rămâi în picioare(BW) ca să vezi puterea Mea şi Numele Meu să fie vestit în tot pământul. 17 Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu şi dacă nu-l laşi să plece, 18 iată, mâine, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră aşa de mare cum n-a mai fost în Egipt din ziua întemeierii lui şi până azi. 19 Pune-ţi dar la adăpost turmele şi tot ce ai pe câmp. Piatra are să bată pe toţi oamenii şi toate vitele de pe câmp, care nu vor fi intrat în case, şi vor pieri»’.” 20 Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s-au temut de Cuvântul Domnului şi-au adunat în case robii şi turmele. 21 Dar cei ce nu şi-au pus la inimă Cuvântul Domnului şi-au lăsat robii şi turmele pe câmp. 22 Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer, şi are să bată(BX) piatra în toată ţara Egiptului, pe oameni, pe vite şi pe toată iarba de pe câmp în ţara Egiptului!” 23 Moise şi-a întins toiagul spre cer, şi(BY) Domnul a trimis tunete şi piatră, de cădea foc pe pământ. Domnul a făcut să bată piatra peste ţara Egiptului. 24 A bătut piatra, şi focul se amesteca cu piatra; piatra era aşa de mare încât nu mai bătuse piatră ca aceea în toată ţara Egiptului de când este el locuit de oameni. 25 Piatra a nimicit, în toată ţara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la dobitoace; piatra a(BZ) nimicit şi toată iarba de pe câmp şi a frânt toţi copacii de pe câmp. 26 Numai(CA) în ţinutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n-a bătut piatra. 27 Faraon a trimis să cheme pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „De data aceasta(CB) am păcătuit(CC); Domnul are dreptate, iar eu şi poporul meu suntem vinovaţi. 28 Rugaţi-vă(CD) Domnului ca să nu mai fie tunete şi piatră, şi vă voi lăsa să plecaţi şi nu veţi mai fi opriţi.” 29 Moise i-a zis: „Când voi ieşi din cetate, voi ridica mâinile(CE) spre Domnul, tunetele vor înceta şi nu va mai bate piatra, ca să(CF) ştii că al Domnului este pământul! 30 Dar ştiu(CG) că tu şi slujitorii tăi tot nu vă veţi teme de Domnul Dumnezeu.” 31 Inul şi orzul(CH) se prăpădiseră, pentru că orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare; 32 grâul şi ovăzul nu se stricaseră, pentru că erau târzii. 33 Moise a plecat de la Faraon şi a ieşit afară din cetate; şi-a ridicat(CI) mâinile spre Domnul, tunetele şi piatra au încetat şi n-a mai căzut ploaia pe pământ. 34 Faraon, văzând că ploaia, piatra şi tunetele încetaseră, n-a contenit să păcătuiască şi şi-a împietrit inima, el şi slujitorii lui. 35 Lui Faraon i s-a împietrit(CJ) inima şi n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.
Lăcustele
10 Domnul a zis lui Moise: „Du-te la Faraon(CK), căci i-am împietrit inima lui şi a slujitorilor lui(CL), ca să fac semnele Mele în mijlocul lor 2 şi ca(CM) să istoriseşti fiului tău şi fiului fiului tău cum M-am purtat cu egiptenii şi ce semne am făcut în mijlocul lor. Şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul.” 3 Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Până când ai de gând să nu vrei să(CN) te smereşti înaintea Mea? Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. 4 Dacă nu vrei să laşi pe poporul Meu să plece, iată, voi trimite mâine nişte(CO) lăcuste pe toată întinderea ţării tale. 5 Ele vor acoperi faţa pământului, de nu se va mai putea vedea pământul(CP); vor mânca ce a mai rămas nevătămat, vor mânca ce v-a lăsat piatra, vor mânca toţi copacii care cresc pe câmpiile voastre, 6 îţi vor(CQ) umple casele tale, casele tuturor slujitorilor tăi şi casele tuturor egiptenilor. Părinţii tăi şi părinţii părinţilor tăi n-au văzut aşa ceva de când sunt ei pe pământ până în ziua de azi’.” Moise a plecat şi a ieşit de la Faraon. 7 Slujitorii lui Faraon i-au zis: „Până când are să fie omul acesta o pacoste(CR) pentru noi? Lasă pe oamenii aceştia să plece şi să slujească Domnului, Dumnezeului lor. Tot nu vezi că piere Egiptul?” 8 Au întors la Faraon pe Moise şi Aaron. „Duceţi-vă”, le-a zis el, „şi slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru. Care şi cine sunt cei ce vor merge?” 9 Moise a răspuns: „Vom merge cu copiii şi cu bătrânii noştri, cu fiii şi fiicele noastre, cu oile şi boii noştri, căci avem să ţinem o sărbătoare(CS) în cinstea Domnului.” 10 Faraon le-a zis: „Aşa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecaţi, pe voi şi pe copiii voştri! Luaţi seama, căci este rău ce aveţi de gând să faceţi! 11 Nu, nu, ci duceţi-vă voi, bărbaţii, şi slujiţi Domnului, căci aşa aţi cerut.” Şi i-au izgonit dinaintea lui Faraon. 12 Domnul a zis lui Moise(CT): „Întinde-ţi mâna peste ţara Egiptului, ca să vină lăcustele peste ţara Egiptului şi să mănânce(CU) toată iarba pământului, tot ce a lăsat piatra.” 13 Moise şi-a întins toiagul peste ţara Egiptului, şi Domnul a făcut să sufle un vânt dinspre răsărit peste ţară toată ziua şi toată noaptea aceea. Dimineaţa, vântul dinspre răsărit adusese lăcustele. 14 Lăcustele(CV) au venit peste ţara Egiptului şi s-au aşezat pe toată întinderea Egiptului; erau în număr atât de mare cum nu mai(CW) fusese şi nu va mai fi un astfel de roi de lăcuste. 15 Au acoperit(CX) toată faţa pământului, de nu se mai vedea pământul; au(CY) mâncat toată iarba de pe pământ şi tot rodul pomilor, tot ce lăsase piatra, şi n-a rămas nimic verde în copaci, nici în iarba de pe câmp, în toată ţara Egiptului. 16 Faraon a chemat îndată pe Moise şi pe Aaron şi a zis: „Am(CZ) păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, şi împotriva voastră. 17 Dar iartă-mi păcatul numai de data aceasta şi rugaţi(DA) pe Domnul, Dumnezeul vostru, să depărteze de la mine şi urgia aceasta de moarte!” 18 Moise(DB) a ieşit de la Faraon şi s-a rugat Domnului. 19 Domnul a făcut să sufle un vânt foarte puternic dinspre apus, care a luat lăcustele şi le-a aruncat(DC) în Marea Roşie; n-a rămas o lăcustă pe toată întinderea Egiptului. 20 Domnul a(DD) împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece.
Întuneric de trei zile
21 Domnul a zis lui Moise(DE): „Întinde-ţi mâna spre cer, şi va fi întuneric peste ţara Egiptului, aşa de întuneric de să se poată pipăi.” 22 Moise şi-a întins mâna spre cer şi a fost(DF) întuneric beznă în toată ţara Egiptului timp de trei zile. 23 Nici nu se vedeau unii pe alţii şi nimeni nu s-a sculat din locul lui timp de trei zile. Dar(DG) în locurile unde locuiau toţi copiii lui Israel era lumină. 24 Faraon a chemat pe Moise şi a(DH) zis: „Duceţi-vă şi slujiţi Domnului! Să nu rămână în ţară decât oile şi boii voştri(DI); copiii voştri vor putea merge şi ei împreună cu voi.” 25 Moise a răspuns: „Chiar să ne dai tu însuţi jertfele şi arderile-de-tot pe care le vom aduce Domnului, Dumnezeului nostru, 26 şi turmele noastre tot trebuie să meargă cu noi şi să nu rămână o unghie din ele, căci din ele vom lua ca să slujim Domnului, Dumnezeului nostru, iar până vom ajunge acolo, nu ştim ce vom alege ca să aducem Domnului.” 27 Domnul a împietrit(DJ) inima lui Faraon, şi Faraon n-a vrut să-i lase să plece. 28 Faraon a zis lui Moise: „Ieşi de la mine! Să nu cumva să te mai arăţi înaintea mea, căci în ziua în care te vei arăta înaintea mea, vei muri.” 29 „Da!” a răspuns Moise, „nu(DK) mă voi mai arăta înaintea ta.”
Ameninţarea cu urgia a zecea
11 Domnul a zis lui Moise: „Voi mai aduce o urgie asupra lui Faraon şi asupra Egiptului. După aceea, vă va lăsa să plecaţi de aici(DL). Când vă va lăsa să plecaţi de tot, chiar vă va izgoni de aici. 2 Vorbeşte cu poporul ca atunci fiecare să ceară de la vecinul său şi fiecare de la vecina ei(DM) vase de argint şi vase de aur.” 3 Domnul(DN) a făcut ca poporul să capete trecere înaintea egiptenilor. Chiar Moise(DO) era foarte bine văzut în ţara Egiptului, înaintea slujitorilor lui Faraon şi înaintea poporului. 4 Moise a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Pe la miezul nopţii, voi trece prin Egipt 5 şi toţi întâii(DP)născuţi din ţara Egiptului vor muri, de la întâiul născut al lui Faraon, care şade pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al roabei care stă la râşniţă şi până la toţi întâii născuţi ai dobitoacelor. 6 În toată ţara Egiptului vor fi ţipete(DQ) mari, aşa cum n-au fost şi nu vor mai fi. 7 Dar dintre toţi(DR) copiii lui Israel, de la oameni până la dobitoace, nici măcar un(DS) câine nu va chelălăi cu limba lui, ca să ştiţi ce deosebire face Domnul între egipteni şi Israel. 8 Atunci, toţi(DT) aceşti slujitori ai tăi se vor pogorî la mine şi se vor închina până la pământ înaintea mea, zicând: «Ieşi, tu şi tot poporul care te urmează!» După aceea, voi ieşi’.” Moise a ieşit de la Faraon aprins de mânie. 9 Domnul a zis lui Moise: „Faraon(DU) n-are s-asculte de voi, pentru ca să se înmulţească(DV) minunile Mele în ţara Egiptului.” 10 Moise şi Aaron au făcut toate aceste minuni înaintea lui Faraon. Domnul a împietrit inima lui Faraon(DW), şi Faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece din ţara lui.
Aşezarea Paştelor
12 Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului: 2 „Luna(DX) aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. 3 Vorbiţi întregii adunări a lui Israel şi spuneţi-i: ‘În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă. 4 Dacă sunt prea puţini în casă pentru un miel, să-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceţi socoteala cât poate mânca fiecare din mielul acesta. 5 Să fie un miel fără(DY) cusur, de parte bărbătească, de un an; veţi putea să luaţi un miel sau un ied. 6 Să-l păstraţi până în ziua a(DZ) paisprezecea a lunii acesteia, şi toată adunarea lui Israel să-l înjunghie seara[b]. 7 Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îl vor mânca. 8 Carnea s-o mănânce chiar în noaptea aceea, friptă la foc, şi anume s-o mănânce cu azimi(EA) şi cu verdeţuri amare. 9 Să nu-l mâncaţi crud sau fiert în apă, ci să fie(EB) fript la foc: atât capul, cât şi picioarele şi măruntaiele. 10 Să(EC) nu lăsaţi nimic din el până a doua zi dimineaţa, şi dacă va rămâne ceva din el pe a doua zi dimineaţa, să-l ardeţi în foc. 11 Când îl veţi mânca, să aveţi mijlocul încins, încălţămintele în picioare şi toiagul în mână şi să-l mâncaţi în grabă, căci sunt Paştele(ED) Domnului. 12 În noaptea aceea, Eu voi trece(EE) prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la oameni până la dobitoace, şi voi face judecată împotriva tuturor zeilor(EF) Egiptului; Eu(EG), Domnul. 13 Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie atunci când voi lovi ţara Egiptului. 14 Şi pomenirea(EH) acestei zile s-o păstraţi şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare(EI) în cinstea Domnului; s-o prăznuiţi ca o(EJ) lege veşnică pentru urmaşii voştri. 15 Timp de şapte(EK) zile, veţi mânca azimi. Din cea dintâi zi, veţi scoate aluatul din casele voastre, căci oricine va mânca pâine dospită din ziua întâi până în ziua a şaptea va fi nimicit(EL) din Israel. 16 În ziua dintâi, veţi avea o adunare de sărbătoare(EM) sfântă, şi în ziua a şaptea, veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă. Să nu faceţi nicio muncă în zilele acelea; veţi putea numai să pregătiţi mâncarea fiecărui ins. 17 Să ţineţi Sărbătoarea Azimilor, căci chiar(EN) în ziua aceea voi scoate oştile voastre din ţara Egiptului; să ţineţi ziua aceea ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri. 18 În luna întâi, din a paisprezecea zi a lunii, seara, să mâncaţi azimi, până în seara zilei a douăzeci şi una a lunii(EO). 19 Timp de(EP) şapte zile, să nu se găsească aluat în casele voastre; căci oricine va mânca pâine dospită va fi nimicit(EQ) din adunarea lui Israel, fie străin, fie băştinaş. 20 Să nu mâncaţi pâine dospită, ci, în toate locuinţele voastre, să mâncaţi azimi’.” 21 Moise a chemat pe toţi bătrânii lui Israel şi le-a zis: „Duceţi-vă de luaţi un miel(ER) pentru familiile voastre şi înjunghiaţi Paştele. 22 Să luaţi(ES) apoi un mănunchi de isop, să-l muiaţi în sângele din strachină şi să ungeţi(ET) pragul de sus şi cei doi stâlpi ai uşii cu sângele din strachină. Nimeni din voi să nu iasă din casă până dimineaţa. 23 Când(EU) va trece Domnul ca să lovească Egiptul şi va vedea sângele pe pragul de sus şi pe cei doi stâlpi ai uşii, Domnul va trece pe lângă uşă şi nu(EV) va îngădui Nimicitorului(EW) să intre în casele voastre ca să vă lovească. 24 Să păziţi lucrul acesta ca o lege pentru voi şi pentru copiii voştri în veac. 25 Când veţi intra în ţara pe care v-o va da Domnul(EX), după făgăduinţa Lui, să ţineţi acest obicei sfânt. 26 Şi când(EY) vă vor întreba copiii voştri: ‘Ce înseamnă obiceiul acesta?’ 27 să răspundeţi(EZ): ‘Este jertfa de Paşte în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul şi ne-a scăpat casele noastre’.” Poporul s-a(FA) plecat şi s-a închinat până la pământ. 28 Şi copiii lui Israel au plecat şi au făcut(FB) cum poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron; aşa au făcut.
Moartea întâilor născuţi
29 La(FC) miezul nopţii, Domnul a(FD) lovit pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la(FE) întâiul născut al lui Faraon, care şedea pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al celui închis în temniţă şi până la toţi întâii-născuţi ai dobitoacelor. 30 Faraon s-a sculat noaptea, el şi toţi slujitorii lui, şi toţi egiptenii, şi au fost mari ţipete(FF) în Egipt, căci nu era casă unde să nu fie un mort. 31 În aceeaşi noapte, Faraon a chemat(FG) pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Sculaţi-vă, ieşiţi din mijlocul poporului meu, voi şi(FH) copiii lui Israel. Duceţi-vă să slujiţi Domnului, cum aţi zis. 32 Luaţi-vă(FI) şi oile şi boii, cum aţi zis, duceţi-vă şi(FJ) binecuvântaţi-mă.” 33 Egiptenii(FK) zoreau poporul şi se grăbeau să-i scoată din ţară, căci ziceau: „Altfel, toţi(FL) vom pieri.” 34 Poporul şi-a luat plămădeala (coca) înainte de a se dospi. Şi-au învelit postăvile cu plămădeala în haine şi le-au pus pe umeri. 35 Copiii lui Israel au făcut ce spusese Moise şi au cerut egiptenilor(FM) vase de argint, vase de aur şi haine. 36 Domnul a(FN) făcut ca poporul să capete trecere înaintea egiptenilor, care le-au împlinit cererea. Şi astfel au(FO) jefuit pe egipteni.
Plecarea din Egipt
37 Copiii(FP) lui Israel au plecat din(FQ) Ramses spre Sucot, în număr de aproape(FR) şase sute de mii de oameni care mergeau pe jos, afară de copii. 38 O mulţime de oameni de tot soiul s-au suit împreună cu ei; aveau şi turme însemnate de oi şi boi. 39 Cu plămădeala pe care o luaseră din Egipt şi care nu se dospise încă, au făcut turte fără aluat, căci fuseseră izgoniţi(FS) de egipteni fără să mai poată zăbovi şi fără să-şi ia merinde cu ei. 40 Şederea copiilor lui Israel în Egipt a fost de patru sute treizeci(FT) de ani. 41 Şi, după patru sute treizeci de ani, tocmai în ziua aceea, toate oştile(FU) Domnului au ieşit din ţara Egiptului. 42 Noaptea(FV) aceea trebuie prăznuită în cinstea Domnului, pentru că atunci i-a scos din ţara Egiptului. Noaptea aceea trebuie prăznuită în cinstea Domnului de toţi copiii lui Israel şi de urmaşii lor.
Chipul cum să se prăznuiască Paştele
43 Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: „Iată porunca(FW) privitoare la Paşte: niciun străin să nu mănânce din ele. 44 Să tai împrejur(FX) pe orice rob cumpărat cu bani, şi apoi să mănânce din ele. 45 Veneticul(FY) şi simbriaşul să nu mănânce. 46 Să nu le mănânce decât într-o singură casă; să nu luaţi deloc carne afară din casă şi să nu zdrobiţi(FZ) niciun os. 47 Toată(GA) adunarea lui Israel să facă Paştele. 48 Dacă un străin(GB) care va locui la tine va vrea să facă Paştele Domnului, orice parte bărbătească din casa lui va trebui tăiată împrejur; apoi se va apropia să le facă, şi va fi ca şi băştinaşul, dar niciun netăiat împrejur să nu mănânce din ele. 49 Aceeaşi lege(GC) va fi pentru băştinaş ca şi pentru străinul care va locui în mijlocul vostru.” 50 Toţi copiii lui Israel au făcut cum poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron; aşa au făcut. 51 Şi chiar în ziua aceea(GD), Domnul a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel, după(GE) oştile lor.
Paştele şi întâii născuţi
13 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: 2 „Pune-Mi deoparte ca sfânt(GF) pe orice întâi născut, pe orice întâi născut dintre copiii lui Israel, atât dintre oameni, cât şi dintre dobitoace: este al Meu.” 3 Moise a zis poporului: „Aduceţi-vă(GG) aminte de ziua aceasta, când aţi ieşit din Egipt, din casa robiei, căci cu mână(GH) puternică v-a scos Domnul de acolo. Să nu mâncaţi(GI) pâine dospită. 4 Astăzi(GJ) ieşiţi, în luna spicelor[c]. 5 Când te va duce(GK) Domnul în ţara canaaniţilor, hetiţilor, amoriţilor, heviţilor şi iebusiţilor, pe care a(GL) jurat părinţilor tăi că ţi-o va da, ţară unde curge lapte şi miere, să ţii(GM) următoarea slujbă în luna aceasta. 6 Timp de şapte zile(GN), să mănânci azimi, şi în ziua a şaptea, să fie o sărbătoare în cinstea Domnului. 7 În timpul celor şapte zile, să mâncaţi azimi; să nu se(GO) vadă la tine nimic dospit, nici aluat, pe toată întinderea ţării tale. 8 Să spui(GP) atunci fiului tău: ‘Aceasta este spre pomenirea celor ce a făcut Domnul pentru mine, când am ieşit din Egipt.’ 9 Să-ţi fie ca un(GQ) semn pe mână şi ca un semn de aducere-aminte pe frunte, între ochii tăi, pentru ca Legea Domnului să fie totdeauna în gura ta; căci cu mână puternică te-a scos Domnul din Egipt. 10 Să ţii(GR) porunca aceasta la vremea hotărâtă, din an în an. 11 Când te va aduce Domnul în ţara canaaniţilor, cum a jurat ţie şi părinţilor tăi, şi când ţi-o va da, 12 să(GS) închini Domnului pe orice întâi născut, chiar pe orice întâi născut din vitele pe care le vei avea: orice parte bărbătească este a Domnului. 13 Să răscumperi(GT) cu un miel pe orice întâi născut(GU) al măgăriţei, iar dacă nu-l vei răscumpăra, să-i frângi gâtul. Să răscumperi, de asemenea, pe orice întâi născut de parte bărbătească dintre fiii tăi. 14 Şi când te va(GV) întreba fiul tău într-o zi: ‘Ce înseamnă lucrul acesta?’ să-i răspunzi: ‘Prin mâna Lui cea atotputernică, Domnul ne-a scos din Egipt, din casa robiei; 15 şi, fiindcă Faraon se încăpăţâna şi nu voia să ne lase să plecăm, Domnul(GW) a omorât pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâii născuţi ai oamenilor până la întâii născuţi ai dobitoacelor. Iată de ce aduc jertfă Domnului pe orice întâi născut de parte bărbătească, şi răscumpăr pe orice întâi născut dintre fiii mei. 16 Să-ţi fie ca un semn(GX) pe mână şi ca un semn de aducere-aminte pe frunte, între ochi, căci prin mâna Lui atotputernică ne-a scos Domnul din Egipt’.”
Călătoria spre pustie
17 După ce Faraon a lăsat pe popor să plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul care dă în ţara filistenilor, măcar că era mai aproape, căci a zis Dumnezeu: „S-ar putea să-i pară(GY) rău poporului văzând războiul şi să se întoarcă(GZ) în Egipt.” 18 Ci Dumnezeu a pus(HA) pe popor să facă un ocol pe drumul care duce spre pustie, spre Marea Roşie. Copiii lui Israel au ieşit înarmaţi din ţara Egiptului. 19 Moise a luat cu el oasele lui Iosif; căci Iosif pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu(HB), să luaţi cu voi oasele mele de aici.” 20 Au plecat(HC) din Sucot şi au tăbărât la Etam, la marginea pustiei. 21 Domnul(HD) mergea înaintea lor: ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua, şi noaptea. 22 Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc în timpul nopţii.
Exodul 7-13
Nouă Traducere În Limba Română
7 Domnul i-a zis lui Moise:
– Iată, te-am făcut ca Dumnezeu pentru Faraon, iar fratele tău, Aaron, îţi va fi profet. 2 Să-i spui tot ce ţi-am poruncit, iar fratele tău, Aaron, să-i spună lui Faraon să-i lase pe israeliţi să iasă din ţara sa. 3 Eu însă îi voi împietri inima lui Faraon şi voi înmulţi semnele şi minunile în ţara Egiptului. 4 Când Faraon nu te va asculta, Îmi voi întinde mâna împotriva Egiptului şi prin faptele măreţe ale judecăţii Mele Îmi voi scoate din ţara Egiptului oştirile, pe israeliţi, poporul Meu. 5 Egiptenii vor recunoaşte că Eu sunt Domnul când Îmi voi întinde mâna împotriva Egiptului şi îi voi scoate pe israeliţi din mijlocul lor.
6 Moise şi Aaron au făcut astfel; ei au făcut întocmai cum le-a poruncit Domnul. 7 Moise avea optzeci de ani şi Aaron avea optzeci şi trei de ani atunci când i-au vorbit lui Faraon.
Toiagul lui Aaron se transformă în şarpe
8 Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron: 9 „Când Faraon vă va zice să faceţi o minune, atunci tu, Moise, să-i spui lui Aaron să ia toiagul şi să-l arunce înaintea lui Faraon; şi toiagul se va transforma în şarpe.“ 10 Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi au făcut aşa cum le-a poruncit Domnul; Aaron a aruncat toiagul înaintea lui Faraon şi a slujitorilor săi, iar acesta s-a transformat într-un şarpe[a]. 11 Atunci Faraon i-a chemat pe cei înţelepţi şi pe vrăjitori, şi magicienii Egiptului au făcut la fel prin vrăjitoriile lor. 12 Toţi şi-au aruncat toiegele şi acestea s-au transformat în şerpi, însă toiagul lui Aaron a înghiţit toiegele lor. 13 Inima lui Faraon s-a împietrit, astfel că el nu i-a ascultat pe cei doi, după cum zisese Domnul.
Prima urgie: prefacerea apei în sânge
14 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Inima lui Faraon este împietrită; el nu vrea să lase poporul să plece. 15 Du-te dis-de-dimineaţă la Faraon, atunci când acesta merge la apă, stai pe malul râului ca să-l întâlneşti şi ia în mână toiagul care s-a făcut şarpe. 16 Să-i spui astfel: «Domnul, Dumnezeul evreilor, m-a trimis să-ţi cer să laşi poporul să plece ca să I se închine în pustie. Dar până acum n-ai ascultat. 17 De aceea aşa vorbeşte Domnul: ‘Prin aceasta vei cunoaşte că Eu sunt Domnul: cu toiagul din mâna mea voi lovi apa din Nil, iar aceasta se va preface în sânge. 18 Peştii din râu vor muri, râul se va împuţi şi egiptenii nu vor mai putea să bea apă din Nil.’»“ 19 Domnul i-a mai zis lui Moise: „Spune-i lui Aaron: «Ia-ţi toiagul, întinde-ţi mâna peste apele Egiptului - peste râuri, canale, iazuri şi peste toate bălţile - şi ele se vor preface în sânge.» Va fi sânge în toată ţara Egiptului, chiar şi în vasele de lemn şi de piatră.“ 20 Moise şi Aaron au făcut aşa cum le-a poruncit Domnul. În prezenţa lui Faraon şi a slujitorilor săi, el a ridicat toiagul, a lovit apa din râu, şi toată apa din râu s-a prefăcut în sânge, 21 iar peştii din râu au murit. Râul s-a împuţit, astfel că egiptenii n-au mai putut să bea apă, şi a fost sânge în toată ţara Egiptului. 22 Dar vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor; inima lui Faraon a rămas împietrită şi nu i-a ascultat pe Aaron şi pe Moise, după cum spusese Domnul. 23 Faraon s-a întors, a intrat în palat şi inima nu i-a fost mişcată de întâmplarea aceasta. 24 Toţi egiptenii au săpat de-a lungul Nilului ca să găsească apă de băut, căci nu puteau să bea apă din acest râu. 25 Trecuseră şapte zile de când Domnul lovise Nilul.
A doua urgie: broaştele
8 Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon şi spune-i: «Aşa vorbeşte Domnul: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să Mi se închine. 2 Dacă nu-l vei lăsa să plece, voi lovi toată ţara ta cu broaşte. 3 Râul va fi plin de broaşte; ele vor intra în palatul tău, în dormitorul tău, în patul tău, în casele slujitorilor tăi, ale poporului tău, în cuptoare şi în vasele de frământat. 4 Broaştele se vor sui pe tine, pe poporul tău şi pe toţi slujitorii tăi.’»“ 5 Domnul i-a mai zis lui Moise: „Spune-i lui Aaron să-şi întindă mâna cu toiagul peste râuri, canale şi iazuri, ca broaştele să iasă în ţara Egiptului.“ 6 Aaron şi-a întins mâna peste apele Egiptului, iar broaştele au ieşit şi au acoperit ţara Egiptului. 7 Dar vrăjitorii au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor şi au adus broaşte în Egipt. 8 După aceea Faraon i-a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis:
– Rugaţi-vă Domnului să ia broaştele de pe mine şi de pe poporul meu şi voi lăsa poporul să plece ca să-I aducă jertfe Domnului.
9 Moise i-a răspuns lui Faraon:
– Îţi las cinstea să hotărăşti[b] când să mă rog pentru tine, pentru slujitorii tăi şi pentru poporul tău, ca broaştele să fie luate de pe tine şi din casele tale şi să rămână doar în Nil.
10 – Mâine! i-a zis el.
– Fie aşa cum spui – i-a răspuns Moise – ca să ştii că nu este nimeni ca Domnul, Dumnezeul nostru. 11 Broaştele se vor depărta de la tine, din casele tale, de la slujitorii tăi şi de la poporul tău; ele vor rămâne doar în Nil.
12 Moise şi Aaron au ieşit de la Faraon şi Moise a strigat către Domnul cu privire la broaştele pe care le-a adus peste Faraon. 13 Domnul a făcut aşa cum I-a cerut Moise: broaştele au murit în case, în curţi şi pe câmpuri. 14 Ei le-au adunat grămezi şi ţara s-a împuţit. 15 Când Faraon a văzut că are răgaz, şi-a împietrit inima, după cum spusese Domnul, şi nu i-a ascultat.
A treia urgie: ţânţarii
16 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Spune-i lui Aaron: «Întinde-ţi toiagul şi loveşte praful pământului ca el să se prefacă în ţânţari în toată ţara Egiptului.»“ 17 Ei au făcut întocmai: Aaron şi-a întins mâna cu toiagul, a lovit praful pământului şi au venit ţânţari peste oameni şi peste animale; în toată ţara Egiptului praful pământului s-a transformat în ţânţari. 18 Vrăjitorii au încercat să facă şi ei ţânţari prin vrăjitoriile lor, dar n-au putut. Ţânţarii se aflau pretutindeni, pe oameni şi pe animale. 19 Atunci vrăjitorii i-au zis lui Faraon: „Acesta este degetul lui Dumnezeu!“ Dar inima lui Faraon era împietrită şi nu i-a ascultat, după cum spusese Domnul.
A patra urgie: muştele
20 După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineaţă, du-te înaintea lui Faraon, când el se va duce la apă, şi spune-i: «Aşa vorbeşte Domnul: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să Mi se închine. 21 Dacă nu-Mi vei lăsa poporul să plece, voi trimite roiuri de muşte peste tine, peste slujitorii tăi, peste poporul tău şi în casele tale: atât casele egiptenilor, cât şi ţara în care locuiesc se vor umple de roiuri de muşte. 22 Dar în ziua aceea voi proteja ţinutul Goşen[c], unde locuieşte poporul Meu, iar roiurile de muşte nu vor ajunge acolo, ca să recunoşti că Eu sunt Domnul în această ţară. 23 Astfel, voi face o deosebire[d] între poporul Meu şi poporul tău. Semnul acesta ţi se va arăta mâine.’»“ 24 Domnul a făcut întocmai şi roiurile de muşte au venit în palatul lui Faraon şi în casele slujitorilor săi; toată ţara Egiptului a fost pustiită din cauza muştelor. 25 Atunci Faraon i-a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis:
– Duceţi-vă şi aduceţi jertfe Dumnezeului vostru în ţară.
26 – Nu este bine să facem astfel, i-a răspuns Moise, pentru că jertfele pe care le aducem Domnului, Dumnezeul nostru, sunt privite drept urâciuni de către egipteni. Dacă aducem înaintea egiptenilor jertfe care pentru ei sunt o urâciune, nu ne vor omorî ei cu pietre? 27 Va trebui să facem o călătorie de trei zile în pustie şi acolo să aducem jertfe Domnului, Dumnezeul nostru, aşa cum ne-a poruncit.
28 Faraon a zis:
– Vă voi lăsa să plecaţi ca să aduceţi jertfe Domnului, Dumnezeul vostru, în pustie, doar dacă nu veţi merge prea departe. Deocamdată, rugaţi-vă pentru mine.
29 – Imediat ce ies de la tine, i-a răspuns Moise, mă voi ruga Domnului ca mâine să îndepărteze roiurile de muşte de la Faraon şi de la poporul său. Numai să înceteze Faraon să se mai poarte cu viclenie şi să nu lase poporul să plece ca să aducă jertfe Domnului!
30 Moise a ieşit de la Faraon şi s-a rugat Domnului. 31 Domnul a făcut aşa cum I-a cerut Moise: a îndepărtat roiurile de muşte de la Faraon, de la slujitorii săi şi din poporul său; n-a rămas nici măcar una. 32 Însă şi de data aceasta Faraon şi-a împietrit inima şi nu a lăsat poporul să plece.
A cincea urgie: molimă peste animale
9 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon şi spune-i: «Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să Mi se închine. 2 Dacă nu-l vei lăsa să plece şi-l vei opri din nou, 3 mâna Domnului va lovi cu molimă grea vitele de pe câmp: caii, măgarii, cămilele, cirezile şi turmele. 4 Dar Domnul va face deosebire între vitele lui Israel şi vitele Egiptului pentru ca nimic să nu moară din ce este al israeliţilor.’ 5 Domnul a hotărât o vreme, zicând că mâine va face acest lucru în ţară.»“ 6 În ziua următoare, Domnul a făcut întocmai: toate vitele egiptenilor au murit, dar din vitele israeliţilor n-a murit nici una. 7 Faraon a trimis pe cineva şi a aflat că nici una din vitele israeliţilor n-a murit. Inima lui Faraon însă a rămas împietrită şi tot nu a lăsat poporul să plece.
A şasea urgie: bube peste egipteni
8 Domnul le-a zis din nou lui Moise şi lui Aaron: „Umpleţi-vă mâinile cu cenuşă din cuptor şi Moise să o arunce în aer înaintea lui Faraon. 9 Ea se va transforma într-un praf fin peste toată ţara Egiptului şi va cauza bube cu puroi pe oameni şi pe animale în toată ţara Egiptului.“ 10 Ei au luat cenuşă din cuptor şi s-au înfăţişat înaintea lui Faraon. Moise a aruncat-o înspre cer şi ea a dat naştere la bube cu puroi pe oameni şi pe animale. 11 Vrăjitorii n-au putut sta înaintea lui Moise din cauza bubelor, pentru că bubele erau şi pe vrăjitori, ca pe toţi egiptenii. 12 Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon şi acesta nu i-a ascultat, după cum îi spusese Domnul lui Moise.
A şaptea urgie: grindina
13 După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineaţă, du-te înaintea lui Faraon şi spune-i: «Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să Mi se închine, 14 pentru că de data aceasta Îmi voi trimite toate urgiile împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău, ca să ştii că nu este nimeni ca Mine pe întreg pământul. 15 Căci, dacă Mi-aş fi întins mâna şi te-aş fi lovit pe tine şi pe poporul tău cu molimă, ai fi pierit de pe pământ. 16 Dar te-am ridicat[e] ca să-ţi arăt puterea Mea şi astfel Numele Meu să fie vestit pe întreg pământul. 17 Încă mai continui să te ridici împotriva poporului Meu ca să nu-l laşi să plece? 18 Ei bine, mâine, pe vremea aceasta, voi face să cadă cea mai grea grindină din câte au căzut vreodată în Egipt, de când a fost întemeiat până acum. 19 De aceea trimite oamenii ca să adăpostească, la loc sigur, vitele şi tot ce ai pe câmp; orice om şi orice animal care va fi pe câmp şi nu la adăpost va muri atunci când grindina va cădea peste el.’»“ 20 Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s-au temut de Cuvântul Domnului şi-au adăpostit sclavii şi vitele în case, 21 dar cei care n-au luat în seamă Cuvântul Domnului şi-au lăsat sclavii şi vitele pe câmp. 22 Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer ca să cadă grindină peste toată ţara Egiptului: peste oameni, peste animale şi peste plantele câmpului din ţara Egiptului.“ 23 Când Moise şi-a întins toiagul spre cer, Domnul a trimis o furtună cu grindină şi trăsnete care au căzut pe pământ. Domnul a făcut să cadă grindină peste ţara Egiptului: 24 era grindină amestecată cu trăsnete, o grindină atât de grea, cum n-a mai căzut niciodată în ţara Egiptului, de când aceasta a fost întemeiată ca neam. 25 Grindina a doborât la pământ tot ce era pe câmp în toată ţara Egiptului, atât oameni, cât şi animale; grindina a doborât la pământ toate plantele câmpului şi a frânt orice copac de pe câmp. 26 Singurul loc în care n-a căzut grindină a fost ţinutul Goşen[f], unde locuiau israeliţii. 27 Faraon şi-a trimis slujitorii să-i cheme pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis:
– De data aceasta am păcătuit; Domnul este drept, eu şi poporul meu suntem răi. 28 Rugaţi-vă Domnului, căci ne este de ajuns trăsnetul şi grindina lui Dumnezeu! Vă las să plecaţi; nu mai trebuie să staţi.
29 Moise i-a răspuns:
– Cum voi ieşi din cetate, îmi voi ridica mâinile spre Domnul; trăsnetul nu va mai lovi şi nu va mai cădea grindină, ca să recunoşti că pământul este al Domnului. 30 Cât despre tine şi slujitorii tăi, ştiu că încă nu vă temeţi de Domnul Dumnezeu.
31 Plantaţiile de in şi de orz au fost distruse, pentru că orzul dăduse în spic şi inul înflorise, 32 însă cele de grâu şi secară albă n-au păţit nimic, pentru că erau sădite târziu. 33 Moise l-a lăsat pe Faraon, a ieşit din cetate şi şi-a ridicat mâinile spre Domnul; atunci trăsnetul şi grindina au încetat şi n-a mai plouat pe pământ. 34 Când Faraon a văzut că ploaia, grindina şi trăsnetul au încetat, a păcătuit din nou şi şi-a împietrit inima atât el, cât şi slujitorii săi. 35 Inima lui Faraon s-a împietrit şi nu i-a lăsat pe israeliţi să plece, după cum îi spusese Domnul lui Moise.
A opta urgie: lăcustele
10 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon, căci i-am împietrit inima atât lui, cât şi slujitorilor săi, ca să descopăr aceste semne în mijlocul lor 2 şi pentru ca voi să puteţi istorisi copiilor şi nepoţilor voştri cât de aspru m-am purtat cu egiptenii, ce semne am făcut în mijlocul lor; şi astfel să ştiţi că Eu sunt Domnul.“ 3 Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: «Până când vei refuza să te smereşti înaintea Mea? Lasă-Mi poporul să plece şi să Mi se închine. 4 Dacă nu-Mi vei lăsa poporul să plece, voi aduce mâine lăcuste în ţara ta. 5 Ele vor acoperi ţara şi nimeni nu va mai putea vedea pământul. Ele vor mânca ce v-a mai rămas după grindină, vor mânca orice copac care creşte pe câmp şi 6 îţi vor umple palatele tale, casele slujitorilor tăi şi ale tuturor egiptenilor; va fi ceva ce nici părinţii, nici părinţii părinţilor tăi n-au văzut de când sunt ei pe pământ şi până în ziua de azi.»“ Apoi ei s-au întors şi au ieşit de la Faraon. 7 Slujitorii lui Faraon i-au zis acestuia: „Până când va fi omul acesta o cursă pentru noi? Lasă poporul să plece ca să se închine Domnului, Dumnezeul lor; încă nu înţelegi că Egiptul este ruinat?“ 8 Moise şi Aaron au fost aduşi înapoi la Faraon şi el le-a zis:
– Duceţi-vă şi închinaţi-vă Domnului, Dumnezeul vostru! Dar cine dintre voi va merge?
9 Moise i-a răspuns:
–Vom merge cu tinerii şi cu bătrânii, cu fiii şi fiicele noastre, cu turmele şi cirezile noastre, pentru că avem de ţinut o sărbătoare în cinstea Domnului.
10 El le-a zis:
– Aşa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecaţi cu copiii voştri! Băgaţi de seamă, căci aveţi de gând să faceţi ceva rău[g]. 11 Nu, nu! Doar bărbaţii voştri pot merge să se închine Domnului, pentru că aceasta aţi cerut.
Şi au fost izgoniţi dinaintea lui Faraon.
12 După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna peste ţara Egiptului şi o vor invada lăcustele care vor mânca orice plantă din ţara Egiptului, tot ce a mai rămas după urgia cu grindina.“ 13 Moise şi-a întins toiagul peste ţara Egiptului şi Domnul a adus vântul de răsărit peste ţară pe tot timpul zilei şi al nopţii; când s-a făcut dimineaţă, vântul de răsărit a adus lăcustele. 14 Lăcustele au venit peste toată ţara Egiptului şi s-au aşezat pe întreg teritoriul ei, un roi de lăcuste atât de numeros, cum n-a mai fost vreodată şi nu va mai fi. 15 Ele au acoperit întreaga ţară şi tot pământul s-a făcut negru; au mâncat toate plantele din ţară şi tot rodul pomilor care a mai rămas după urgia cu grindina. În toată ţara Egiptului n-a mai rămas nimic verde, nici copaci şi nici plante pe câmp. 16 Faraon i-a chemat repede pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeul vostru, şi împotriva voastră. 17 Iartă-mi şi păcatul acesta şi roagă-te Domnului, Dumnezeul vostru, ca să îndepărteze de la mine această urgie de moarte.“ 18 Ei au ieşit de la Faraon şi Moise s-a rugat din nou Domnului. 19 Domnul a făcut să sufle dinspre apus un vânt puternic care a luat lăcustele şi le-a aruncat în Marea Roşie[h]. Nici o lăcustă n-a fost lăsată în Egipt. 20 Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon şi acesta nu i-a lăsat pe israeliţi să plece.
A noua urgie: întunericul
21 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer ca să se facă întuneric peste toată ţara Egiptului; atât de întuneric, încât să-l pipăi cu mâna.“ 22 Moise şi-a întins mâna spre cer şi s-a făcut un mare întuneric peste toată ţara Egiptului timp de trei zile. 23 Oamenii nu se puteau vedea unii pe alţii şi timp de trei zile nu s-au putut mişca de unde erau; dar toţi israeliţii au avut lumină acolo unde locuiau. 24 Faraon l-a chemat pe Moise şi i-a zis:
– Duceţi-vă şi închinaţi-vă Domnului. Copiii voştri pot merge cu voi, însă turmele şi cirezile voastre vor rămâne.
25 Moise i-a răspuns:
– Trebuie să ne laşi să aducem jertfe şi arderi-de-tot Domnului, Dumnezeul nostru. 26 Vitele noastre trebuie să meargă cu noi; nici o copită nu va rămâne, pentru că trebuie să alegem dintre ele pentru a ne închina Domnului, Dumnezeul nostru, şi nu ştim ce vom folosi pentru a ne închina Domnului decât atunci când vom ajunge acolo.
27 Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon şi acesta n-a vrut să-i lase să plece.
28 Apoi Faraon i-a zis:
– Ieşi de la mine! Fereşte-te să-mi mai vezi faţa, pentru că, în ziua în care-mi vei vedea faţa, vei muri.
29 – Să fie precum ai zis! i-a răspuns Moise. Nu-ţi voi mai vedea faţa.
Vestirea celei de-a zecea urgii
11 Domnul îi zisese lui Moise: „Voi mai aduce încă o urgie peste Faraon şi peste Egipt. După aceasta, el vă va lăsa să plecaţi de acolo. Când vă va lăsa să ieşiţi, de fapt el vă va izgoni de tot. 2 Spune poporului ca orice om să ceară vecinului său şi orice femeie să ceară vecinei ei lucruri de argint şi de aur.“ 3 Domnul a făcut ca poporul să găsească bunăvoinţă la egipteni. Mai mult, Moise a devenit un om de seamă în Egipt; aşa îl considerau atât slujitorii lui Faraon, cât şi poporul egiptean.
4 Moise i-a mai zis lui Faraon:
– Aşa vorbeşte Domnul: „La miezul nopţii voi trece prin Egipt. 5 Toţi întâii născuţi din ţara Egiptului vor muri, de la întâiul născut al lui Faraon care stă pe tron, până la întâiul născut al sclavei care învârte la râşniţă şi până la toţi întâii născuţi ai vitelor. 6 Apoi va fi un mare strigăt în toată ţara Egiptului, aşa cum n-a mai fost şi nu va mai fi. 7 Dar între israeliţi nici măcar un câine nu va lătra, nici la animale, nici la oameni, ca să ştiţi ce deosebire face Domnul între Egipt şi Israel.“ 8 Atunci toţi aceşti slujitori ai tăi vor veni la mine şi se vor pleca până la pământ înaintea mea, zicând: „Pleacă, tu şi tot poporul care te urmează!“ După aceea voi pleca.
Şi plin de mânie Moise a ieşit de la Faraon. 9 Domnul îi zisese de la început lui Moise: „Faraon nu te va asculta, pentru ca minunile Mele să se înmulţească în ţara Egiptului.“ 10 Moise şi Aaron au făcut toate aceste minuni înaintea lui Faraon, dar Domnul i-a împietrit inima şi acesta n-a lăsat poporul să plece din ţara sa.
Mielul pascal şi azimile
12 Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului: 2 „Această lună va marca începutul lunilor; ea va fi pentru voi prima lună din an. 3 Spune întregii adunări a lui Israel ca, în ziua a zecea a acestei luni, să ia un miel[i] pentru fiecare familie, un miel pentru fiecare casă. 4 Dacă o familie este prea mică pentru un miel, ei vor trebui să-l împartă cu vecinul lor cel mai apropiat, după numărul persoanelor, iar mielul să fie împărţit după cât mănâncă fiecare om. 5 Mielul vostru să aibă un an şi să nu aibă meteahnă. Puteţi lua un miel sau un ied. 6 Să-l ţineţi până în ziua a paisprezecea a lunii, apoi întreaga adunare să-l înjunghie între cele două seri[j]. 7 Să ia din sângele lui şi să ungă cei doi uşori şi pragul de sus al caselor în care vor mânca. 8 Să mănânce mielul în aceeaşi noapte; să-l mănânce fript la foc, cu azime şi cu ierburi amare. 9 Să nu-l mâncaţi crud sau fiert în apă, ci fript la foc – capul, picioarele şi măruntaiele. 10 Să nu lăsaţi nimic din el până dimineaţă;[k] orice va rămâne din el până dimineaţa să fie ars. 11 Când îl veţi mânca să aveţi mijlocul încins, sandalele în picioare şi toiagul în mână. Să-l mâncaţi în grabă căci este mielul de Paşte al Domnului. 12 Pentru că în noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lua viaţa tuturor întâilor născuţi din ţara Egiptului, atât ai oamenilor, cât şi ai animalelor şi îi voi judeca pe toţi zeii Egiptului. Eu sunt Domnul. 13 Sângele de pe casele în care locuiţi va fi un semn pentru voi: când voi vedea sângele, voi trece pe lângă voi şi urgia nu vă va distruge atunci când voi lovi ţara Egiptului. 14 Această zi va fi pentru voi o zi de aducere-aminte: să o comemoraţi ca pe o sărbătoare pentru Domnul; să o comemoraţi de-a lungul generaţiilor ca pe o sărbătoare dată printr-o poruncă veşnică. 15 Timp de şapte zile să mâncaţi azime. Chiar din prima zi să scoateţi aluatul din casele voastre, pentru că oricine mănâncă pâine dospită din prima până în a şaptea zi va fi nimicit din Israel. 16 În prima zi să aveţi o adunare sfântă; în ziua a şaptea să aveţi, de asemenea, o adunare sfântă. Să nu faceţi nici o muncă în zilele acelea; doar ceea ce trebuie să mănânce fiecare, aceea să fie pregătit de voi. 17 Să ţineţi Sărbătoarea Azimelor, pentru că în aceeaşi zi am scos oştirile voastre din ţara Egiptului. Să ţineţi această zi în toate generaţiile, ca o poruncă veşnică. 18 În prima lună, din seara celei de-a paisprezecea zi până în seara celei de-a douăzeci şi una zi, să mâncaţi azime. 19 Timp de şapte zile să nu fie aluat în casele voastre, pentru că oricine mănâncă ce este dospit va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie că este străin, fie că este băştinaş. 20 Să nu mâncaţi nimic dospit; numai azime să se mănânce în toate locuinţele voastre.“
21 Moise a convocat sfatul bătrânilor lui Israel şi le-a zis: „Duceţi-vă să vă alegeţi miei pentru clanurile voastre şi înjunghiaţi mielul de Paşte. 22 Luaţi un mănunchi de isop, înmuiaţi-l în sângele dintr-un vas şi ungeţi cu el pragul de sus şi cei doi uşori ai casei voastre. Nimeni să nu iasă în afara uşii casei până dimineaţa, 23 pentru că Domnul va trece să-i lovească pe egipteni. Când va vedea sângele pe pragul de sus şi pe cei doi uşori, Domnul va trece pe lângă acea uşă şi nu va lăsa pe nimicitorul să intre în casele voastre şi să vă ia viaţa. 24 Să ţineţi acest lucru ca pe o poruncă veşnică pentru voi şi pentru copiii voştri. 25 Când veţi ajunge în ţara pe care Domnul v-o va da, aşa cum a promis, să păziţi această poruncă. 26 Când copiii voştri vă vor întreba: «Ce înseamnă acest lucru?», 27 voi să le răspundeţi: «Este jertfa de Paşte în cinstea Domnului, pentru că El a trecut pe lângă[l] casele noastre în Egipt, atunci când i-a lovit pe egipteni şi a scăpat familiile noastre.»“ Poporul s-a plecat la pământ şi s-a închinat. 28 Apoi israeliţii au plecat şi au făcut aşa cum le-a poruncit Domnul lui Moise şi lui Aaron.
Moartea întâilor născuţi şi ieşirea din Egipt
29 La miezul nopţii Domnul a lovit toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon, care stătea pe tronul său, până la întâiul născut al prizonierului, care era în temniţă, şi întâiul născut al tuturor vitelor. 30 Când Faraon, slujitorii săi şi toţi egiptenii s-au sculat noaptea, au fost mari ţipete în Egipt, pentru că nu era casă unde să nu fie cineva mort. 31 În aceeaşi noapte, el i-a chemat pe Moise şi pe Aaron şi lea zis: „Plecaţi! Ieşiţi în grabă din mijlocul poporului meu, voi şi toţi israeliţii. Duceţi-vă şi închinaţi-vă Domnului, aşa cum aţi zis. 32 Luaţi-vă turmele şi cirezile, aşa cum aţi cerut, plecaţi şi binecuvântaţimă.“
33 Egiptenii zoreau poporul ca să-l scoată cât mai repede afară din ţară, căci îşi ziceau: „Vom muri cu toţii!“ 34 Poporul şi-a luat aluatul înainte ca el să dospească, împreună cu vasele de frământat. Le-au înfăşurat în haine şi le-au pus pe umeri. 35 Israeliţii au făcut aşa cum le-a spus Moise; au cerut egiptenilor lucruri de argint şi de aur, precum şi îmbrăcăminte. 36 Domnul a făcut ca poporul să găsească bunăvoinţă la egipteni şi aceştia le-au dat ce-au cerut. Şi astfel i-au prădat pe egipteni. 37 Israeliţii au călătorit pe jos, din Ramses spre Sucot; ei erau în jur de şase sute de mii de bărbaţi care mergeau pe jos, în afară de copii[m]. 38 O mulţime amestecată de oameni a plecat împreună cu ei, precum şi foarte multe cirezi de vite şi turme de oi. 39 Au făcut turte din aluatul nedospit pe care l-au adus din Egipt; aluatul nu era dospit, pentru că atunci când au fost izgoniţi n-au mai avut timp să-şi ia provizii.
40 Israeliţii au stat în Egipt[n] patru sute treizeci de ani. 41 La sfârşitul celor patru sute treizeci de ani, chiar în ziua aceea, toate oştirile Domnului au ieşit din ţara Egiptului. 42 Pentru că, în noaptea aceea, Domnul a vegheat ca să-i scoată din ţara Egiptului, toţi israeliţii şi toţi urmaşii lor trebuie să ţină aceeaşi noapte de veghe în cinstea Domnului.
Porunci privind Paştele
43 Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron: „Aceasta este porunca cu privire la Paşte: nici un străin să nu mănânce mielul de Paşte, 44 dar orice sclav cumpărat poate mânca din el după ce a fost circumcis; 45 peregrinul sau slujitorul plătit să nu mănânce. 46 Să fie mâncat într-o singură casă; să nu scoateţi carnea afară din casă şi să nu-i zdrobiţi nici unul din oase. 47 Paştele să fie ţinut de întreaga adunare a lui Israel. 48 Dacă vreun străin care locuieşte la tine va dori să sărbătorească Paştele Domnului, toţi bărbaţii din familia lui să fie circumcişi; doar după aceea se poate apropia să sărbătorească. El va fi privit ca un băştinaş. Nici unul care este necircumcis să nu mănânce. 49 Va fi o singură lege atât pentru băştinaş, cât şi pentru străinul care locuieşte în mijlocul vostru.“ 50 Toţi israeliţii au făcut aşa cum le poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron. 51 În ziua aceea Domnul i-a scos pe israeliţi din ţara Egiptului, după oştirile lor.
Sărbătoarea Azimelor şi răscumpărarea întâilor născuţi
13 Domnul i-a zis lui Moise: 2 „Să-Mi pui deoparte orice întâi născut de-al israeliţilor, care este băiat; primul rod al pântecelui, atât dintre oameni, cât şi dintre animale, este al Meu.“
3 Moise a zis poporului: „Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta, în care aţi ieşit din Egipt, din casa sclaviei, pentru că Domnul v-a scos de acolo cu mâna Sa puternică; să nu se mănânce pâine dospită. 4 Astăzi ieşiţi, în luna Abib[o]. 5 Când Domnul vă va duce în ţara canaaniţilor, a hitiţilor, a amoriţilor, a hiviţilor şi a iebusiţilor, ţară pe care El a jurat părinţilor voştri că v-o va da – o ţară în care curge lapte şi miere – să ţineţi această sărbătoare în luna aceasta. 6 Şapte zile să mâncaţi azime, iar în a şaptea zi să ţineţi o sărbătoare în cinstea Domnului. 7 Timp de şapte zile să mâncaţi azime; să nu se găsească la voi pâine dospită şi nici un fel de aluat să nu fie văzut pe teritoriul vostru. 8 Fiecare să spună copilului său în ziua aceea: «Aceasta este o aducere-aminte a ceea ce a făcut Domnul pentru mine când am ieşit din Egipt.» 9 Să fie pentru voi ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere-aminte pe frunte[p], pentru ca Legea Domnului să fie pe buzele voastre; căci, cu mâna Lui puternică, v-a scos Domnul din Egipt. 10 Să ţineţi această poruncă la vremea ei, în fiecare an. 11 Când Domnul vă va duce în ţara canaaniţilor, aşa cum a jurat părinţilor voştri, şi are să v-o dea vouă, 12 să puneţi deoparte pentru Domnul pe toţi aceia care vor fi primul rod al pântecelui. Toţi întâii născuţi dintre vitele voastre să fie ai Domnului şi anume fiecare mascul. 13 Dar orice întâi născut al măgăriţei să-l răscumpăraţi cu o oaie[q]; dacă nu-l răscumpăraţi, să-i frângeţi gâtul[r]. De asemenea, să răscumpăraţi pe fiecare întâi născut dintre copiii voştri. 14 Când copiii voştri vă vor întreba: «Ce înseamnă aceasta?», să le răspundeţi: «Domnul, cu mâna Lui puternică, ne-a scos din Egipt, din casa sclaviei. 15 Când Faraon s-a încăpăţânat să nu ne lase să plecăm, Domnul le-a luat viaţa tuturor întâilor născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al omului până la întâiul născut al animalelor. De aceea jertfim Domnului primul rod al pântecelui fiecărui animal şi răscumpărăm pe întâii născuţi dintre copiii noştri. 16 Faptul că Domnul ne-a scos din Egipt cu mâna Lui puternică, este pentru noi ca un semn pe mână şi ca un semn pe frunte.»“
Trecerea Mării Roşii
17 Când Faraon a lăsat poporul să plece, Dumnezeu nu i-a condus prin ţara filistenilor, deşi era mai aproape, pentru că Dumnezeu a zis: „S-ar putea ca poporul să se răzgândească şi să se întoarcă în Egipt, dacă va trebui să poarte război.“ 18 Astfel, Dumnezeu a condus poporul, punându-l să ocolească pe drumul spre pustie, către Marea Roşie[s]. Israeliţii au ieşit din ţara Egiptului pregătiţi pentru război. 19 Moise a luat cu el oasele lui Iosif care-i pusese pe israeliţi să jure: „Când Dumnezeu va veni în ajutorul vostru, să luaţi oasele mele de aici.“[t] 20 Ei au ieşit spre Sucot şi şi-au aşezat tabăra la Etam, la marginea pustiei. 21 Ca să-i conducă pe drum, Domnul a mers înaintea lor într-un stâlp de nor ziua şi într-un stâlp de foc noaptea, ca să le dea lumină, astfel că puteau călători atât ziua, cât şi noaptea. 22 Nici stâlpul de nor din timpul zilei, nici stâlpul de foc din timpul nopţii nu se depărta dinaintea poporului.
Footnotes
- Exodul 7:10 Ebr.: tanin (şarpe uriaş, monstru marin – vezi Gen. 1:21; Iov 7:12; Ps. 74:13; 148:7; Is. 27:1; 51:9; Ier. 51:34; Ez. 29:3; 32:2), diferit de nahaş (şarpe) din 4:3
- Exodul 8:9 Sau: Hotărăşte tu
- Exodul 8:22 Regiune foarte fertilă, situată în estul Deltei Nilului (vezi Gen. 45:10, 18)
- Exodul 8:23 LXX şi VUL; TM: voi aduce o eliberare
- Exodul 9:16 Sau: Dar te-am lăsat viu
- Exodul 9:26 Vezi nota de la 8:22
- Exodul 10:10 Sau: Băgaţi de seamă, căci o s-o păţiţi
- Exodul 10:19 Ebr.: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau Marea Algelor - vezi Iona 2:5, unde acelaşi termen ebraic, suf, are sensul de alge). Denumirea de Marea Roşie a fost introdusă în traducerile moderne prin LXX şi VUL; în VT însă, sintagma ebraică denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar şi astăzi localnicii numesc Golful Aqaba Yam Suf; vezi 1 Regi 9:26
- Exodul 12:3 Termenul ebraic poate desemna şi un ied (vezi v. 5)
- Exodul 12:6 Între amurg şi întunericul propriu-zis al nopţii; mai târziu, rabinii evrei susţineau că „prima seară” era momentul când căldura soarelui începea să scadă în intensitate, iar a doua seară începea cu amurgul (probabil undeva între orele 3-5 P.M.). În Mişna există un tratat în care se spune că mielul trebuie jertfit în jurul orei 2:30 P.M
- Exodul 12:10 TM; LXX adaugă: şi nici un os să nu i-l zdrobiţi (vezi şi v. 46)
- Exodul 12:27 Paşte (ebr.: pesah) vine de la ebraicul pasah (a trece/sări peste)
- Exodul 12:37 Sau: în afară de femei şi copii
- Exodul 12:40 TM; PentSam: în Canaan şi în Egipt; LXX: în Egipt şi în Canaan
- Exodul 13:4 Luna spicelor (martie-aprilie) prima lună în calendarul canaanit; aceeaşi cu luna babiloniană Nisan
- Exodul 13:9 Lit.: între ochii tăi
- Exodul 13:13 Probabil din raţiuni practice, deoarece măgarul era un animal valoros pentru om
- Exodul 13:13 Pentru a nu se lăsa impresia că este sacrificat
- Exodul 13:18 Vezi nota de la 10:19
- Exodul 13:19 Vezi Gen. 50:25
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.