Domnul i-a zis lui Moise:

– Iată, te-am făcut ca Dumnezeu pentru Faraon, iar fratele tău, Aaron, îţi va fi profet. Să-i spui tot ce ţi-am poruncit, iar fratele tău, Aaron, să-i spună lui Faraon să-i lase pe israeliţi să iasă din ţara sa. Eu însă îi voi împietri inima lui Faraon şi voi înmulţi semnele şi minunile în ţara Egiptului. Când Faraon nu te va asculta, Îmi voi întinde mâna împotriva Egiptului şi prin faptele măreţe ale judecăţii Mele Îmi voi scoate din ţara Egiptului oştirile, pe israeliţi, poporul Meu. Egiptenii vor recunoaşte că Eu sunt Domnul când Îmi voi întinde mâna împotriva Egiptului şi îi voi scoate pe israeliţi din mijlocul lor.

Moise şi Aaron au făcut astfel; ei au făcut întocmai cum le-a poruncit Domnul. Moise avea optzeci de ani şi Aaron avea optzeci şi trei de ani atunci când i-au vorbit lui Faraon.

Toiagul lui Aaron se transformă în şarpe

Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron: „Când Faraon vă va zice să faceţi o minune, atunci tu, Moise, să-i spui lui Aaron să ia toiagul şi să-l arunce înaintea lui Faraon; şi toiagul se va transforma în şarpe.“ 10 Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi au făcut aşa cum le-a poruncit Domnul; Aaron a aruncat toiagul înaintea lui Faraon şi a slujitorilor săi, iar acesta s-a transformat într-un şarpe[a]. 11 Atunci Faraon i-a chemat pe cei înţelepţi şi pe vrăjitori, şi magicienii Egiptului au făcut la fel prin vrăjitoriile lor. 12 Toţi şi-au aruncat toiegele şi acestea s-au transformat în şerpi, însă toiagul lui Aaron a înghiţit toiegele lor. 13 Inima lui Faraon s-a împietrit, astfel că el nu i-a ascultat pe cei doi, după cum zisese Domnul.

Prima urgie: prefacerea apei în sânge

14 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Inima lui Faraon este împietrită; el nu vrea să lase poporul să plece. 15 Du-te dis-de-dimineaţă la Faraon, atunci când acesta merge la apă, stai pe malul râului ca să-l întâlneşti şi ia în mână toiagul care s-a făcut şarpe. 16 Să-i spui astfel: «Domnul, Dumnezeul evreilor, m-a trimis să-ţi cer să laşi poporul să plece ca să I se închine în pustie. Dar până acum n-ai ascultat. 17 De aceea aşa vorbeşte Domnul: ‘Prin aceasta vei cunoaşte că Eu sunt Domnul: cu toiagul din mâna mea voi lovi apa din Nil, iar aceasta se va preface în sânge. 18 Peştii din râu vor muri, râul se va împuţi şi egiptenii nu vor mai putea să bea apă din Nil.’»“ 19 Domnul i-a mai zis lui Moise: „Spune-i lui Aaron: «Ia-ţi toiagul, întinde-ţi mâna peste apele Egiptului - peste râuri, canale, iazuri şi peste toate bălţile - şi ele se vor preface în sânge.» Va fi sânge în toată ţara Egiptului, chiar şi în vasele de lemn şi de piatră.“ 20 Moise şi Aaron au făcut aşa cum le-a poruncit Domnul. În prezenţa lui Faraon şi a slujitorilor săi, el a ridicat toiagul, a lovit apa din râu, şi toată apa din râu s-a prefăcut în sânge, 21 iar peştii din râu au murit. Râul s-a împuţit, astfel că egiptenii n-au mai putut să bea apă, şi a fost sânge în toată ţara Egiptului. 22 Dar vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor; inima lui Faraon a rămas împietrită şi nu i-a ascultat pe Aaron şi pe Moise, după cum spusese Domnul. 23 Faraon s-a întors, a intrat în palat şi inima nu i-a fost mişcată de întâmplarea aceasta. 24 Toţi egiptenii au săpat de-a lungul Nilului ca să găsească apă de băut, căci nu puteau să bea apă din acest râu. 25 Trecuseră şapte zile de când Domnul lovise Nilul.

Footnotes

  1. Exodul 7:10 Ebr.: tanin (şarpe uriaş, monstru marin – vezi Gen. 1:21; Iov 7:12; Ps. 74:13; 148:7; Is. 27:1; 51:9; Ier. 51:34; Ez. 29:3; 32:2), diferit de nahaş (şarpe) din 4:3

Cele zece urgii

Domnul a zis lui Moise: „Iată că te fac Dumnezeu(A) pentru Faraon, şi fratele tău Aaron va fi prorocul(B) tău. Tu vei spune tot(C) ce-ţi voi porunci Eu, iar fratele tău Aaron va vorbi lui Faraon, ca să lase pe copiii lui Israel să plece din ţara lui. Eu voi împietri(D) inima lui Faraon şi Îmi voi înmulţi(E) semnele(F) şi minunile în ţara Egiptului. Totuşi Faraon n-are să v-asculte. Apoi Îmi voi întinde(G) mâna asupra Egiptului şi voi scoate din ţara Egiptului oştile Mele, pe poporul Meu, pe copiii lui Israel, prin(H) mari judecăţi. Egiptenii vor cunoaşte(I) că Eu sunt Domnul când Îmi voi întinde(J) mâna asupra Egiptului şi când voi scoate din mijlocul lor pe copiii lui Israel.” Moise şi Aaron au făcut(K) ce le poruncise Domnul: aşa au făcut. Moise era în vârstă de optzeci(L) de ani, iar Aaron, de optzeci şi trei de ani când au vorbit lui Faraon.

Moise şi Aaron fac minuni

Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: „Dacă vă va vorbi Faraon şi vă va zice(M): ‘Faceţi o minune!’ să zici lui Aaron: ‘Ia-ţi(N) toiagul şi aruncă-l înaintea lui Faraon.’ Şi toiagul se va preface într-un şarpe.” 10 Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi au făcut cum(O) poruncise Domnul. Aaron şi-a aruncat toiagul înaintea lui Faraon şi înaintea slujitorilor lui, şi toiagul(P) s-a prefăcut într-un şarpe. 11 Dar Faraon a chemat pe nişte înţelepţi(Q) şi pe nişte vrăjitori(R), şi vrăjitorii Egiptului au făcut(S) şi ei la fel prin vrăjitoriile lor. 12 Toţi şi-au aruncat toiegele şi s-au prefăcut în şerpi. Dar toiagul lui Aaron a înghiţit toiegele lor. 13 Inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după(T) cum spusese Domnul.

Cea dintâi urgie: prefacerea apei în sânge

14 Domnul a zis lui Moise: „Faraon are inima(U) împietrită: nu vrea să lase poporul să plece. 15 Du-te la Faraon dis-de-dimineaţă, când are să iasă să se ducă la apă, şi să te înfăţişezi înaintea lui pe malul râului. Să-ţi iei în mână toiagul(V) care a fost prefăcut în şarpe 16 şi să zici lui Faraon: ‘Domnul, Dumnezeul(W) evreilor, m-a trimis la tine să-ţi spun: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca(X) să-Mi slujească în pustie.» Dar iată că până acum n-ai ascultat.’ 17 Acum, aşa vorbeşte Domnul: ‘Iată cum vei cunoaşte(Y) că Eu sunt Domnul. Am să lovesc apele râului cu toiagul din mâna mea, şi ele se vor preface(Z) în sânge(AA). 18 Peştii din râu vor pieri, râul se va împuţi, aşa că le va fi greaţă(AB) egiptenilor să bea din apa râului’.” 19 Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: ‘Ia-ţi toiagul şi întinde-ţi(AC) mâna peste apele egiptenilor, peste râurile lor, peste pâraiele lor, peste iazurile lor şi peste toate bălţile lor. Ele se vor preface în sânge şi va fi sânge în toată ţara Egiptului, atât în vasele de lemn, cât şi în vasele de piatră’.” 20 Moise şi Aaron au făcut cum le poruncise Domnul. Aaron a ridicat(AD) toiagul şi a lovit apele(AE) râului sub ochii lui Faraon şi sub ochii slujitorilor lui, şi toate apele râului s-au prefăcut în sânge. 21 Peştii din râu au pierit, râul s-a împuţit, aşa că egiptenii nu mai puteau(AF) să bea apa râului şi a fost sânge în toată ţara Egiptului. 22 Dar vrăjitorii(AG) Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor. Inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum(AH) spusese Domnul. 23 Faraon s-a întors de la râu şi s-a dus acasă, dar nu şi-a pus la inimă aceste lucruri. 24 Toţi egiptenii au săpat în împrejurimile râului ca să găsească apă de băut, căci nu puteau să bea din apa râului. 25 Au trecut şapte zile după ce a lovit Domnul râul.