12 „Artaxerxes, împăratul împăraţilor,

către Ezra, preotul şi cărturarul Legii Dumnezeului cerurilor,

Sănătate!

13 Am dat poruncă să se dea drumul tuturor celor din poporul lui Israel aflaţi în împărăţia mea, inclusiv preoţilor şi leviţilor, care doresc să meargă la Ierusalim împreună cu tine. 14 Cu privire la cele de mai înainte, tu eşti trimis de împărat şi de cei şapte sfetnici ai săi ca să cercetezi Iuda şi Ierusalimul în ce priveşte Legea Dumnezeului tău, Lege pe care o ai în mână, 15 şi să duci argintul şi aurul pe care împăratul şi sfetnicii săi l-au dăruit de bunăvoie Dumnezeului lui Israel, Care Îşi are Lăcaşul la Ierusalim, 16 precum şi tot argintul şi aurul pe care îl vei obţine în tot ţinutul Babilonului împreună cu darurile de bunăvoie ale poporului şi ale preoţilor, oferite pentru Casa lui Dumnezeu de la Ierusalim. 17 Prin urmare, cu banii aceştia să cumperi de îndată viţei, berbeci, miei, daruri de mâncare şi daruri de băutură, ca să le oferi pe altarul Casei lui Dumnezeu din Ierusalim. 18 Cu argintul şi aurul care va mai rămâne să faceţi, după voia lui Dumnezeu, ceea ce tu şi rudele tale credeţi că este mai bine. 19 Uneltele care ţi-au fost date pentru slujba de la Casa lui Dumnezeu să le prezinţi înaintea lui Dumnezeu, la Ierusalim. 20 Celelalte cheltuieli pe care le vei avea de făcut pentru Templul Dumnezeului tău să le suporţi din vistieria imperială.

21 Eu, împăratul Artaxerxes, dau următoarea poruncă tuturor vistiernicilor din provincia de peste râu: tot ce vă va cere Ezra, preotul şi cărturarul Legii Dumnezeului cerurilor, să i se dea de îndată 22 până la valoarea de o sută de talanţi[a] de argint, până la o sută de cori[b] de grâu, până la o sută de baţi[c] de vin şi până la o sută de baţi de ulei, iar în ce priveşte sarea – fără limită. 23 Să se facă de îndată tot ceea ce a poruncit Dumnezeul cerurilor cu privire la Templul Dumnezeului cerurilor, ca să nu vină mânia Lui peste împărăţia împăratului şi a fiilor săi. 24 De asemenea, vă mai facem cunoscut că nu aveţi voie să puneţi tribut, dare sau taxe de trecere nici asupra preoţilor, leviţilor, cântăreţilor, portarilor sau slujitorilor de la Templu şi nici asupra altor slujitori ai acestui Templu al lui Dumnezeu.

25 Iar tu, Ezra, după înţelepciunea Dumnezeului tău cu care ai fost înzestrat, numeşte magistraţi şi judecători ca să facă dreptate întregului popor din provincia de peste râu, şi anume tuturor acelora care cunosc legile Dumnezeului tău, iar celor care nu le cunosc, să li le faceţi cunoscute. 26 Toţi aceia care nu vor împlini Legea Dumnezeului tău şi legea împăratului să fie judecaţi imediat şi condamnaţi la moarte, la exil, la confiscarea averii sau la temniţă.“

Read full chapter

Footnotes

  1. Ezra 7:22 Aproximativ 3 t
  2. Ezra 7:22 Aproximativ 22 kilolitri
  3. Ezra 7:22 Aproximativ 2,2 kilolitri