Pavel a zis: „Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, dar am fost crescut în cetatea aceasta şi am fost educat la picioarele lui Gamaliel, potrivit cu stricteţea Legii strămoşilor noştri, fiind tot atât de plin de râvnă faţă de Dumnezeu cum sunteţi voi toţi astăzi.

Read full chapter

Pavel, ştiind că o parte dintre ei erau saduchei, iar cealaltă parte erau farisei, a strigat în Sinedriu:

– Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de fariseu şi din pricina nădejdii în învierea morţilor sunt judecat eu!

Read full chapter

15 Şi am aceeaşi nădejde în Dumnezeu pe care o au şi ei, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi.

Read full chapter

21 afară numai de strigătul acesta pe care l-am scos în timp ce stăteam în mijlocul lor: «Cu privire la învierea morţilor sunt judecat eu astăzi înaintea voastră!»“

Read full chapter

circumcis în a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, evreu din evrei, în ce priveşte Legea – fariseu[a],

Read full chapter

Footnotes

  1. Filipeni 3:5 Fariseii formau o grupare religioasă care cunoştea şi respecta cu stricteţe litera legii, precum şi alte tradiţii (reguli bazate pe o interpretare a legii scrise: legea orală)