Add parallel Print Page Options

Cuvântarea lui Pavel

22 „Fraţilor(A) şi părinţilor, ascultaţi acum cuvântul meu de apărare faţă de voi!” Când au auzit ei că le vorbeşte în limba evreiască, au ţinut şi mai multă linişte. Şi Pavel a zis: „Eu(B) sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învăţat la(C) picioarele lui Gamaliel(D) să cunosc cu(E) de-amănuntul Legea părinţilor noştri şi am fost(F) tot atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum(G) sunteţi şi voi toţi azi. Am(H) prigonit până la moarte această Cale, am legat şi am pus în temniţă bărbaţi şi femei: marele preot şi tot(I) soborul bătrânilor îmi sunt martori. Am luat chiar şi scrisori de la(J) ei către fraţii din Damasc, unde m-am dus să aduc legaţi la Ierusalim pe cei ce se aflau acolo, ca să fie pedepsiţi. Când eram(K) pe drum şi mă apropiam de Damasc, deodată, pe la amiază, a strălucit împrejurul meu o mare lumină din cer. Am căzut la pământ şi am auzit un glas care-mi zicea: ‘Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?’ ‘Cine eşti, Doamne?’ am răspuns eu. Şi El mi-a zis: ‘Eu sunt Isus din Nazaret, pe care-L prigoneşti’. Cei(L) ce erau cu mine au văzut bine lumina şi s-au înfricoşat, dar n-au auzit glasul Celui ce vorbea. 10 Atunci, am zis: ‘Ce să fac, Doamne?’ ‘Scoală-te, mi-a răspuns Domnul,du-te în Damasc şi acolo ţi se va spune ce trebuie să faci’. 11 Fiindcă nu puteam să văd nimic din pricina strălucirii luminii aceleia, cei ce erau cu mine m-au luat de mână, şi aşa am ajuns în Damasc. 12 Şi a venit la mine un(M) om numit Anania, bărbat temător de Dumnezeu, după Lege, şi pe care toţi iudeii(N) care locuiesc în Damasc îl vorbeau(O) de bine. 13 El mi-a zis: ‘Frate Saule, capătă-ţi din nou vederea!’ Chiar în clipa aceea, mi-am căpătat vederea şi m-am uitat la el. 14 El mi-a zis: ‘Dumnezeul(P) părinţilor noştri te-a(Q) ales să cunoşti voia Lui, să(R) vezi pe(S) Cel Neprihănit şi să(T) auzi cuvinte din gura Lui; 15 căci(U) Îi vei fi martor faţă de toţi oamenii, pentru lucrurile pe care(V) le-ai văzut şi auzit. 16 Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul şi fii spălat(W) de păcatele tale, chemând(X) Numele Domnului.’ 17 Şi mi s-a(Y) întâmplat că, după ce m-am întors la Ierusalim, pe când mă rugam în Templu, am căzut într-o răpire sufletească 18 şi am(Z) văzut pe Domnul, care-mi zicea: ‘Grăbeşte-te(AA), ieşi iute din Ierusalim, căci nu vor primi mărturisirea ta despre Mine’. 19 Şi am zis: ‘Doamne, ei(AB) ştiu că eu băgam în temniţă şi băteam(AC) prin sinagogi pe cei ce cred în Tine 20 şi că(AD), atunci când se vărsa sângele lui Ştefan, martorul Tău, eram şi eu de faţă, îmi uneam(AE) încuviinţarea mea cu a celorlalţi şi păzeam hainele celor ce-l omorau.’ 21 Atunci, El mi-a zis: ‘Du-te, căci(AF) te voi trimite departe, la neamuri…’ ”

Pavel, cetăţean roman

22 Ei l-au ascultat până la cuvântul acesta. Dar atunci şi-au ridicat glasul şi au zis: „Ia(AG) de pe pământ pe un astfel de om! Nu este vrednic să(AH) trăiască!” 23 Şi scoteau strigăte, îşi aruncau hainele şi azvârleau cu ţărână în văzduh. 24 Căpitanul a poruncit să ducă pe Pavel în cetăţuie şi să-l cerceteze, bătându-l cu biciul, ca să afle din ce pricină strigau aşa împotriva lui. 25 Pe când îl legau cu curele, Pavel a zis sutaşului care era de faţă: „Vă(AI) este îngăduit să bateţi pe un roman care nu este osândit?” 26 La auzul acestor cuvinte, sutaşul s-a dus să dea de ştire căpitanului şi a zis: „Ce ai de gând să faci? Omul acesta este cetăţean roman.” 27 Şi când a venit căpitanul a zis lui Pavel: „Spune-mi, eşti roman?” „Da”, i-a răspuns el. 28 Căpitanul a zis: „Eu cu o mare sumă de bani am dobândit cetăţenia aceasta”. „Şi eu”, a zis Pavel, „sunt chiar născut roman”. 29 Numaidecât, cei ce aveau să-l cerceteze prin bătaie au încetat să-l mai necăjească, ba căpitanul, când a aflat că Pavel este roman, s-a temut pentru că-l legase.

Pavel înaintea Sinedriului

30 A doua zi, fiindcă voia să ştie bine pentru ce este pârât de iudei, l-a dezlegat şi a poruncit să se adune laolaltă preoţii cei mai de seamă şi tot soborul, apoi a adus pe Pavel jos şi l-a pus înaintea lor.