„Ochii mei să verse lacrimi zi şi noapte
    şi să nu se oprească,
căci fecioara – fiica poporului meu –
    a suferit o rană cumplită,
        o lovitură dureroasă.

¹⁸ Strigă către Stăpânul,
    o, zid al fiicei Sionului!
Lasă^[a] lacrimile să curgă ca un râu
    ziua şi noaptea!
Nu-ţi oferi nici un răgaz!
    Ochii tăi, fiică, să nu aibă odihnă!

² Plânge amarnic în noapte
    şi lacrimile-i curg pe obraz.
Dintre toţi iubiţii ei,
    nu mai există nici unul care să o aline.
Toţi prietenii au înşelat-o,
    devenindu-i duşmani.

⁹ Necurăţia era pe rochia ei
    şi nu s-a gândit la sfârşitul său.
Căderea ei a fost de neînţeles
    şi n-a fost nimeni s-o consoleze.
„Priveşte-mi, Doamne, durerea,
    căci vrăjmaşul a triumfat!”