Add parallel Print Page Options

Ieremia, târât în Egipt

43 Când a isprăvit Ieremia de spus întregului popor toate cuvintele Domnului, Dumnezeului lor, toate cuvintele pe care-l însărcinase Domnul, Dumnezeul lor, să le spună, Azaria(A), fiul lui Hosea, Iohanan, fiul lui Careah, şi toţi oamenii aceia îngâmfaţi au zis lui Ieremia: „Minţi! Nu Domnul, Dumnezeul nostru, te-a însărcinat să ne spui: ‘Nu vă duceţi în Egipt ca să locuiţi acolo pentru o vreme!’ Ci Baruc, fiul lui Neriia, te aţâţă împotriva noastră, ca să ne dai în mâinile haldeenilor să ne omoare sau să ne ducă robi la Babilon!” Astfel, Iohanan, fiul lui Careah, toate căpeteniile oştilor şi tot poporul n-au ascultat de glasul Domnului, care le poruncea să rămână în ţara lui Iuda. Şi Iohanan, fiul lui Careah, şi toate căpeteniile oştilor au luat(B) pe toate rămăşiţele lui Iuda, care, din împrăştiate cum erau printre toate neamurile, se întorseseră să locuiască în ţara lui Iuda, şi anume pe bărbaţii, femeile, copiii, fiicele(C) împăratului şi pe toate(D) sufletele pe care le lăsase Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, cu Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, precum şi pe prorocul Ieremia şi pe Baruc, fiul lui Neriia. Au plecat dar în ţara Egiptului, căci n-au ascultat de porunca Domnului, şi au ajuns până la Tahpanes(E).

Prorocie asupra cuceririi Egiptului

Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia, la Tahpanes, astfel: „Ia în mână nişte pietre mari şi ascunde-le în faţa iudeilor, în lutul cuptorului de cărămizi care este la intrarea casei lui Faraon din Tahpanes. 10 Şi spune iudeilor: ‘Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iată, voi trimite să aducă pe robul Meu(F) Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi voi pune scaunul lui de domnie peste aceste pietre pe care le-am ascuns şi îşi va întinde covorul peste ele. 11 El(G) va veni şi va lovi ţara Egiptului: va omorî pe cei sortiţi(H) să moară, va duce în robie pe cei sortiţi robiei şi va ucide cu sabia pe cei sortiţi la sabie! 12 Voi pune foc caselor dumnezeilor(I) Egiptului; Nebucadneţar le va arde, va duce robi pe idoli, se va înveli cu ţara Egiptului cum se înveleşte păstorul cu haina lui şi va ieşi în pace din ea. 13 Va sfărâma stâlpii din Bet-Şemeş, din ţara Egiptului, şi va arde cu foc casele dumnezeilor Egiptului»’.”