Add parallel Print Page Options

Mustrări şi ameninţări

Iată cuvântul vorbit lui Ieremia din partea(A) Domnului: „Şezi la poarta Casei Domnului, vesteşte acolo cuvântul acesta şi spune: ‘Ascultaţi Cuvântul Domnului, toţi bărbaţii lui Iuda care intraţi pe aceste porţi ca să vă închinaţi înaintea Domnului!’ Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Îndreptaţi-vă căile(B) şi faptele, şi vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta. Nu vă hrăniţi(C) cu nădejdi înşelătoare, zicând: «Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!» Căci numai dacă vă veţi îndrepta căile şi faptele, dacă veţi înfăptui dreptatea(D) unii faţă de alţii, dacă nu veţi asupri pe străin, pe orfan şi pe văduvă, dacă nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta şi dacă nu veţi merge(E) după alţi dumnezei, spre nenorocirea voastră, numai aşa(F) vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta, în ţara(G) pe care am dat-o părinţilor voştri, din veşnicie în veşnicie. Dar iată că voi vă hrăniţi(H) cu nădejdi înşelătoare(I), care nu slujesc la nimic. Cum? Furaţi(J), ucideţi, preacurviţi, juraţi strâmb, aduceţi tămâie lui Baal, mergeţi după alţi dumnezei(K) pe care nu-i cunoaşteţi… 10 Şi apoi veniţi(L) să vă înfăţişaţi înaintea Mea, în Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu(M), şi ziceţi: «Suntem izbăviţi!», ca iarăşi să faceţi toate aceste urâciuni! 11 Este Casa aceasta(N), peste care este chemat Numele Meu, o peşteră(O) de tâlhari înaintea voastră? Eu Însumi văd lucrul acesta, zice Domnul! 12 Duceţi-vă dar la locul(P) care-Mi fusese închinat la Silo, unde(Q) pusesem să locuiască odinioară Numele Meu, şi vedeţi ce i-am făcut(R) din pricina răutăţii poporului Meu Israel! 13 Şi acum, fiindcă aţi făcut toate aceste fapte, zice Domnul, fiindcă v-am vorbit dis-de-dimineaţă(S), şi n-aţi ascultat, fiindcă v-am chemat(T), şi n-aţi răspuns, 14 voi face Casei peste care este chemat Numele Meu, în care vă puneţi încrederea, şi locului pe care vi l-am dat vouă şi părinţilor voştri, le voi face întocmai cum am făcut lui Silo(U). 15 Şi vă voi lepăda de la Faţa Mea, cum(V) am lepădat pe toţi fraţii voştri, pe toată sămânţa(W) lui Efraim!’ 16 Tu însă nu mijloci(X) pentru poporul acesta, nu înălţa nici cereri, nici rugăciuni pentru ei şi nu stărui pe lângă Mine; căci(Y) nu te voi asculta! 17 Nu vezi ce fac ei în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului? 18 Copiii(Z) strâng lemne, părinţii aprind focul şi femeile frământă plămădeala ca să pregătească turte împărătesei cerului şi să toarne jertfe de băutură altor dumnezei(AA), ca să Mă mânie. 19 Pe Mine Mă mânie ei(AB) oare? zice Domnul. Nu, pe ei înşişi, spre ruşinea lor?’ 20 De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ‘Iată, mânia şi urgia Mea se vor vărsa peste locul acesta, peste oameni şi dobitoace, peste copacii de pe câmp şi peste roadele pământului, şi va arde, şi nu se va stinge.’ 21 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Adăugaţi(AC) arderile voastre de tot la jertfele voastre şi mâncaţi-le carnea! 22 Căci n-am vorbit(AD) nimic cu părinţii voştri şi nu le-am dat nicio poruncă cu privire la arderi-de-tot şi jertfe în ziua când i-am scos din ţara Egiptului. 23 Ci iată porunca pe care le-am dat-o: «Ascultaţi glasul(AE) Meu, şi Eu voi fi(AF) Dumnezeul vostru, iar voi veţi fi poporul Meu; umblaţi pe toate căile pe care vi le-am poruncit, ca să fiţi fericiţi!» 24 Dar(AG) ei n-au ascultat şi n-au luat aminte, ci au urmat(AH) sfaturile şi pornirile inimii lor rele, au dat înapoi(AI) şi n-au mers înainte. 25 Din ziua când au ieşit părinţii voştri din Egipt până în ziua de azi, v-am trimis(AJ) pe toţi slujitorii Mei, prorocii, i-am trimis în fiecare zi, de(AK) dimineaţă. 26 Dar ei nu M-au ascultat(AL), n-au luat aminte, şi-au înţepenit(AM) gâtul şi au făcut(AN) mai rău decât părinţii lor. 27 Şi, chiar dacă le vei spune(AO) toate aceste lucruri, tot nu te vor asculta şi, dacă vei striga la ei, nu-ţi vor răspunde. 28 De aceea, spune-le: «Acesta este poporul care n-ascultă glasul Domnului, Dumnezeului său, şi care nu(AP) vrea să ia învăţătură; s-a dus adevărul(AQ), a fugit din gura lor.» 29 Acum, tunde-ţi(AR) părul, Ierusalime, şi aruncă-l departe; suie-te pe înălţimi şi fă o cântare de jale! Căci Domnul leapădă şi îndepărtează neamul de oameni care I-a aţâţat urgia. 30 Căci copiii lui Iuda au făcut ce este rău înaintea Mea, zice Domnul, şi-au aşezat urâciunile(AS) lor în Casa peste care este chemat Numele Meu, ca s-o spurce. 31 Au zidit şi locuri înalte la Tofet(AT), în valea Ben-Hinom, ca să-şi ardă(AU) în foc fiii şi fiicele – lucru pe care Eu nu-l poruncisem(AV) şi nici nu-Mi trecuse prin minte. 32 De aceea, iată(AW), vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice Tofet şi valea Ben-Hinom, ci se va zice Valea Măcelului şi se vor îngropa(AX) morţii la Tofet, din lipsă de loc. 33 Trupurile moarte(AY) ale acestui popor vor fi hrana păsărilor cerului şi a fiarelor pământului, şi nimeni nu le va speria. 34 Voi face astfel să înceteze(AZ) în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, cântecele mirelui şi cântecele miresei, căci ţara(BA) va ajunge un pustiu!’