Isus vindecă un orb din naştere

În timp ce trecea, Isus a văzut un orb din naştere. Ucenicii Lui L-au întrebat:

Rabbi[a], cine a păcătuit de s-a născut orb: el sau părinţii lui?[b]

Isus le-a răspuns:

– Nu este nici pentru că a păcătuit el, nici pentru că au păcătuit părinţii lui, ci s-a născut aşa ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Cât este zi, trebuie să lucrăm lucrările Celui Ce M-a trimis. Vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât sunt în lume, sunt lumina lumii.

Şi zicând aceasta, a scuipat pe pământ, a făcut nişte noroi din salivă şi l-a pus pe ochii orbului. Apoi i-a zis: „Du-te şi spală-te în bazinul Siloamului!“ Tradus, Siloam înseamnă «Trimis» El s-a dus, s-a spălat şi s-a întors văzând bine. Vecinii şi cei care-l văzuseră mai înainte, pe când era cerşetor, se întrebau: „Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?!“ Unii ziceau: „El este!“ Alţii ziceau: „Nu, dar seamănă cu el!“ Iar el zicea: „Eu sunt!“ 10 Prin urmare, l-au întrebat:

– Cum atunci ţi-au fost deschişi ochii?

11 El a răspuns:

– Omul Acela, Căruia I se zice Isus, a făcut noroi, mi-a uns ochii şi mi-a zis: „Du-te la Siloam şi spală-te!“ Aşa că m-am dus, m-am spălat şi apoi am putut vedea.

12 Ei l-au întrebat:

– Unde este El?

– Nu ştiu! a răspuns el.

13 L-au adus la farisei pe cel ce fusese orb. 14 Ziua în care Isus făcuse noroi şi-i deschisese ochii era o zi de Sabat. 15 Din nou, fariseii l-au întrebat şi ei cum de şi-a căpătat vederea. El le-a răspuns:

– Mi-a pus noroi pe ochi, m-am spălat şi văd!

Cercetarea celui vindecat de către farisei

16 Unii dintre farisei ziceau: „Acesta nu este de la Dumnezeu, pentru că nu ţine Sabatul!“ Alţii însă ziceau: „Cum poate un om păcătos să facă astfel de semne?!“ Aşa că era dezbinare între ei. 17 L-au întrebat din nou pe orb:

– Tu ce zici despre El, pentru că ţie ţi-a deschis ochii?

El le-a răspuns:

– Este un profet.

18 Iudeii însă n-au crezut că fusese orb şi că îşi căpătase vederea, până când nu i-au chemat pe părinţii lui. 19 Ei i-au întrebat:

– Acesta este fiul vostru, despre care spuneţi că s-a născut orb? Atunci cum de vede acum?

20 Părinţii lui au răspuns:

– Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb, 21 însă cum de vede acum sau Cine i-a deschis ochii, nu ştim. Întrebaţi-l pe el! Este în vârstă şi va vorbi el cu privire la sine!

22 Părinţii lui au spus aceste lucruri fiindcă le era frică de iudei. Căci iudeii hotărâseră deja că dacă va mărturisi cineva că Isus este Cristosul, să fie dat afară din sinagogă. 23 De aceea au zis părinţii lui: „Este în vârstă; întrebaţi-l pe el!“

24 L-au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis:

– Dă slavă lui Dumnezeu! Noi ştim că Omul Acesta este păcătos.

25 El le-a răspuns:

– Dacă este păcătos, nu ştiu. Eu una ştiu: eram orb, iar acum văd!

26 Ei l-au întrebat:

– Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?

27 El le-a răspuns:

– V-am spus deja, dar n-aţi ascultat. De ce vreţi să auziţi din nou? Doar nu vreţi şi voi să deveniţi ucenicii Lui?!

28 Ei l-au insultat şi i-au zis:

– Tu eşti ucenicul Aceluia! Noi însă suntem ucenicii lui Moise! 29 Noi ştim că lui Moise i-a vorbit Dumnezeu, dar Acesta nu ştim de unde este!

30 Omul le-a răspuns:

– Dar tocmai acesta este lucrul de mirare, că voi nu ştiţi de unde este şi totuşi El mi-a deschis ochii! 31 Ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi, dar dacă cineva este temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă. 32 De când este lumea nu s-a auzit ca cineva să deschidă ochii unuia care s-a născut orb. 33 Dacă Acesta nu era de la Dumnezeu, n-ar fi putut face nimic.

34 Ei i-au zis:

– Tu ai fost născut cu totul în păcat şi tu ne înveţi pe noi?!

Şi l-au dat afară.

Orbirea spirituală

35 Isus a auzit că l-au dat afară şi când l-a găsit l-a întrebat:

– Tu crezi în Fiul Omului[c]?

36 El I-a răspuns:

– Şi Cine este, Domnule, ca să cred în El?

37 Isus i-a zis:

– L-ai şi văzut; Cel Ce vorbeşte cu tine este Acela!

38 (El a răspuns:

– Cred, Doamne!

Şi I s-a închinat. 39 Isus i-a zis:)[d]

– Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată, pentru ca cei ce nu văd, să vadă, iar cei ce văd, să devină orbi.

40 Unii dintre fariseii care erau cu El, când au auzit acestea, I-au zis:

– Doar nu suntem şi noi orbi?!

41 Isus le-a răspuns:

– Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat; dar acum, pentru că ziceţi: „Vedem!“, păcatul vostru rămâne!

Footnotes

  1. Ioan 9:2 Vezi nota de la 1:38
  2. Ioan 9:2 Cf. învăţăturii rabinice din acea vreme, răsplata şi pedeapsa erau proporţionale cu meritele şi greşelile oamenilor sau ale părinţilor lor
  3. Ioan 9:35 Cf. celor mai importante mss; cele mai multe mss conţin: Fiul lui Dumnezeu
  4. Ioan 9:39 Unele mss timpurii şi importante nu conţin aceste cuvinte

Vindecarea unui orb din naştere

Când trecea, Isus a văzut un orb din naştere. Ucenicii Lui L-au întrebat: „Învăţătorule, cine(A) a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?” Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui, ci(B) s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Cât este ziuă, trebuie(C) să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât sunt în lume, sunt(D) Lumina lumii.” După ce a zis aceste vorbe, a(E) scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta şi i-a zis: „Du-te de te spală în(F) scăldătoarea Siloamului” (care, tălmăcit, înseamnă: Trimis). El(G) s-a dus, s-a spălat şi s-a întors văzând bine. Vecinii şi cei ce-l cunoscuseră mai înainte ca cerşetor ziceau: „Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?” Unii ziceau: „El este”. Alţii ziceau: „Nu, dar seamănă cu el”. Şi el însuşi zicea: „Eu sunt”. 10 Deci i-au zis: „Cum ţi s-au deschis ochii?” 11 El a răspuns: „Omul(H) acela, căruia I se zice Isus, a făcut tină, mi-a uns ochii şi mi-a zis: ‘Du-te la scăldătoarea Siloamului şi spală-te.’ M-am dus, m-am spălat şi mi-am căpătat vederea.” 12 „Unde este Omul acela?” l-au întrebat ei. El a răspuns: „Nu ştiu”.

Cercetarea orbului de farisei

13 Au adus la farisei pe cel ce fusese orb mai înainte. 14 Şi era o zi de Sabat când făcuse Isus tină şi-i deschisese ochii. 15 Din nou, fariseii l-au întrebat şi ei cum şi-a căpătat vederea. Şi el le-a zis: „Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat şi văd”. 16 Atunci, unii din farisei au început să zică: „Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ţine Sabatul”. Alţii ziceau: „Cum(I) poate un om păcătos să facă asemenea semne?” Şi(J) era dezbinare între ei. 17 Iarăşi au întrebat pe orb: „Tu ce zici despre El în privinţa faptului că ţi-a deschis ochii?” „Este(K) un proroc”, le-a răspuns el. 18 Iudeii n-au crezut că fusese orb şi că îşi căpătase vederea până n-au chemat pe părinţii lui. 19 Şi când i-au venit părinţii, i-au întrebat: „Acesta este fiul vostru, care spuneţi că s-a născut orb? Cum dar vede acum?” 20 Drept răspuns, părinţii lui au zis: „Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. 21 Dar cum vede acum sau cine i-a deschis ochii, nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă, el singur poate vorbi despre ce-l priveşte.” 22 Părinţii lui au zis aceste lucruri, pentru că se(L) temeau de iudei, căci iudeii hotărâseră acum ca, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să(M) fie dat afară din sinagogă. 23 De aceea au zis părinţii lui: „Este în vârstă, întrebaţi-l pe el”. 24 Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: „Dă(N) slavă lui Dumnezeu: noi(O) ştim că omul acesta este un păcătos”. 25 El a răspuns: „Dacă este un păcătos, nu ştiu; eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd”. 26 Iarăşi l-au întrebat: „Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?” 27 „Acum v-am spus”, le-a răspuns el, „şi n-aţi ascultat. Pentru ce voiţi să mai auziţi încă o dată? Doar n-aţi vrea să vă faceţi şi voi ucenicii Lui!” 28 Ei l-au ocărât şi i-au zis: „Tu eşti ucenicul Lui, noi suntem ucenicii lui Moise. 29 Ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, dar acesta nu(P) ştim de unde este.” 30 „Aici(Q) este mirarea”, le-a răspuns omul acela, „că voi nu ştiţi de unde este, şi totuşi El mi-a deschis ochii. 31 Ştim că Dumnezeu(R) n-ascultă pe păcătoşi, ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă. 32 De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. 33 Dacă(S) omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic.” 34 „Tu eşti născut cu totul în(T) păcat”, i-au răspuns ei, „şi vrei să ne înveţi pe noi?” Şi l-au dat afară.

Isus întâlneşte pe orb în Templu

35 Isus a auzit că l-au dat afară şi, când l-a găsit, i-a zis: „Crezi tu în Fiul(U) lui Dumnezeu?” 36 El a răspuns: „Şi cine este, Doamne, ca să cred în El?” 37 „L-ai şi văzut”, i-a zis Isus, „şi cel(V) care vorbeşte cu tine, Acela este”. 38 „Cred, Doamne”, I-a zis el; şi I s-a închinat. 39 Apoi, Isus a zis: „Eu am venit în lumea aceasta pentru(W) judecată: ca(X) cei ce nu văd să vadă şi cei ce văd să ajungă orbi”. 40 Unii din fariseii care erau lângă el, când au auzit aceste vorbe, I-au(Y) zis: „Doar n-om fi şi noi orbi!” 41 „Dacă(Z) aţi fi orbi”, le-a răspuns Isus, „n-aţi avea păcat, dar acum ziceţi: ‘Vedem’. Tocmai de aceea păcatul vostru rămâne.”