Add parallel Print Page Options

Robul Domnului

42 „Iată Robul(A) Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere(B) sufletul Meu. Am pus(C) Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata. El nu va striga, nu-Şi va ridica glasul şi nu-l va face să se audă pe uliţe. Trestia frântă n-o va zdrobi şi mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr. El nu va slăbi, nici nu se va lăsa, până va aşeza dreptatea pe pământ, şi ostroavele(D) vor nădăjdui în Legea Lui.” Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care(E) a făcut cerurile şi le-a întins, care(F) a întins pământul şi cele de pe el, care(G) a dat suflare celor ce-l locuiesc şi suflet celor ce merg pe el: „Eu(H), Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire şi Te voi lua de mână, Te voi păzi şi(I) Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina(J) neamurilor, să deschizi(K) ochii orbilor, să scoţi(L) din temniţă pe cei legaţi şi din prinsoare pe cei ce locuiesc în întuneric(M). Eu sunt Domnul, acesta este Numele Meu, şi slava(N) Mea n-o voi da altuia, nici cinstea mea, idolilor. Iată că cele dintâi lucruri s-au împlinit, şi vă vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca să se întâmple. 10 Cântaţi(O) Domnului o cântare nouă, cântaţi laudele Lui până la marginile pământului, voi(P), care mergeţi pe mare şi cei ce locuiţi în ea, ostroave şi locuitorii lor! 11 Pustia şi cetăţile ei să înalţe glasul! Satele locuite de Chedar să-şi înalţe glasul! Locuitorii stâncilor să sară de veselie: să strige de bucurie din vârful munţilor! 12 Să dea slavă Domnului şi să vestească laudele Lui în ostroave!” 13 Domnul înaintează ca un viteaz, Îşi stârneşte râvna ca un om de război; înalţă glasul(Q), strigă, Îşi arată puterea împotriva vrăjmaşilor Săi. 14 „Am tăcut multă vreme – zice Domnul – am tăcut şi M-am ţinut. Dar acum voi striga ca o femeie în durerile naşterii, voi gâfâi şi voi răsufla. 15 Voi pustii munţi şi dealuri, le voi usca toată verdeaţa; voi preface râurile în ostroave şi iazurile le voi usca. 16 Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei; voi preface întunericul în lumină înaintea lor şi locurile strâmbe în locuri netede: iată ce voi face şi nu-i voi părăsi. 17 Vor da înapoi(R), vor fi acoperiţi de ruşine cei ce se încred în idoli ciopliţi şi zic idolilor turnaţi: ‘Voi sunteţi dumnezeii noştri!’ 18 Ascultaţi, surzilor, priviţi şi vedeţi, orbilor! 19 Cine(S) este orb, dacă nu robul Meu şi surd ca solul Meu, pe care îl trimit? Cine este orb ca prietenul lui Dumnezeu şi orb ca robul Domnului? 20 Ai văzut multe, dar(T) n-ai luat seama la ele; ai deschis urechile, dar n-ai auzit: 21 Domnul a voit, pentru dreptatea Lui, să vestească o Lege mare şi minunată. 22 Şi totuşi poporul acesta este un popor prădat şi jefuit! Toţi zac înlănţuiţi în peşteri şi înfundaţi în temniţe. Sunt lăsaţi de pradă, şi nimeni nu-i scapă! Jefuiţi, şi nimeni nu zice: ‘Dă înapoi!’ 23 Cine dintre voi însă pleacă urechea la aceste lucruri? Cine vrea să ia aminte la ele şi să asculte pe viitor? 24 Cine a dat pe Iacov pradă jafului, şi pe Israel în mâinile jefuitorilor? Oare nu Domnul, împotriva căruia am păcătuit? Ei n-au voit să umble pe căile Lui şi n-au ascultat Legea Lui. 25 De aceea a vărsat El peste Israel văpaia mâniei Lui şi grozăviile războiului: războiul l-a aprins(U) din toate părţile şi(V) n-a înţeles; l-a ars şi n-a luat seama.”

Robul Domnului

42 Iată-L pe Robul Meu, pe Care Îl sprijin,
    Alesul Meu, în Care-Mi găsesc plăcerea!
Voi pune Duhul Meu peste El,
    iar El va arăta neamurilor dreptatea.
Nu va striga, nu-Şi va ridica glasul
    şi nu-l va face să se audă pe drum.
Nu va rupe trestia zdrobită
    şi nu va stinge mucul care încă mai fumegă,
        ci cu credincioşie va aduce dreptatea.
El nu va slăbi, nici nu se va descuraja
    până nu va aşeza dreptatea pe pământ.
        Şi în Legea Lui vor nădăjdui ţinuturile de lângă mare!»

Aşa vorbeşte Dumnezeu, Domnul
    Care a creat cerurile şi le-a întins,
        Care a desfăşurat pământul împreună cu resursele lui,
Care dă suflare oamenilor de pe el
    şi suflet celor ce umblă pe el:
«Eu, Domnul, Te-am chemat prin dreptate.
    Te voi ţine bine de mână;
Te voi păzi şi Te voi face
    un legământ pentru popor
        şi o lumină pentru neamuri,
ca să deschizi ochii orbilor,
    să eliberezi pe prizonieri din captivitate
        şi din închisoare pe cei ce stau în întuneric.
Eu sunt Domnul; acesta este Numele Meu!
    Nu-Mi voi da slava altuia
        şi nici lauda cuvenită Mie, idolilor!
Iată! Cele dintâi lucruri s-au împlinit
    şi acum vestesc altele noi;
înainte să se împlinească
    vi le fac cunoscute.»

Un cântec de laudă Domnului

10 Cântaţi Domnului un cântec nou!
    Cântaţi-I laudele de la marginile pământului,
voi, care străbateţi marea, tot ceea ce este în ea,
    ţinuturile de lângă mare şi locuitorii lor!
11 Să-şi ridice glasul pustia şi cetăţile ei,
    aşezările locuite de Chedar!
Să strige de bucurie locuitorii din Sela,
    să strige de pe vârfurile munţilor!
12 Să-L slăvească pe Domnul
    şi să-L laude în ţinuturile de lângă mare!
13 Domnul mărşăluieşte ca un viteaz;
    asemenea unui războinic Îşi stârneşte râvna:
strigă, scoate un strigăt de luptă
    şi triumfă asupra duşmanilor săi.
14 «Am tăcut pentru multă vreme,
    am păstrat tăcerea şi am rămas retras,
dar acum, ca o femeie care naşte,
voi geme, voi gâfâi şi voi icni.
15 Voi pustii munţii şi dealurile,
    le voi usca toată verdeaţa!
Voi preface râurile în uscat
    şi voi seca iazurile!
16 Îi voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei,
    pe cărări neştiute de ei îi voi conduce!
Voi preface întunericul dinaintea lor în lumină,
    iar povârnişurile în teren neted!
Acestea sunt lucrurile pe care le voi face pentru ei;
    nu-i voi părăsi!
17 Dar cei ce se încred în idoli,
    cei ce zic chipurilor cioplite: ‘Voi sunteţi zeii noştri!’
        vor fi alungaţi, acoperiţi de ruşine.

Neascultarea lui Israel

18 Ascultaţi, surzilor!
    Priviţi, orbilor, şi vedeţi!
19 Cine este orb, dacă nu robul Meu
    şi surd ca mesagerul pe care l-am trimis?
Cine este orb ca cel dedicat Mie,
    orb ca robul Domnului?
20 Vezi multe lucruri, dar nu le iei în seamă;
    auzi bine, dar nu asculţi cu adevărat.»
21 Domnul a dorit, în numele dreptăţii Sale,
    să-Şi înalţe Legea şi s-o facă glorioasă.
22 Dar acest popor este prădat şi jefuit;
    prinşi în capcană în gropi sunt cu toţii
        şi ascunşi în temniţe;
au devenit o pradă pe care nu este nimeni s-o scape,
    ceva de jefuit despre care nimeni nu zice: «Dă-l înapoi!»

23 Cine dintre voi însă învaţă din lucrurile acestea?
    Sau cine ia seama la cele ce stau să se împlinească?
24 Cine l-a dat pe Iacov pradă tâlharilor
    şi pe Israel pe mâna jefuitorilor?
Oare nu Domnul,
    împotriva Căruia am păcătuit?
Ei n-au vrut să umble pe căile Lui,
    nici să se supună Legii Lui.
25 De aceea a turnat peste ei văpaia mâniei Lui
    şi ferocitatea războiului;
i-a înconjurat cu flăcări, dar tot n-au înţeles;
    i-a mistuit, dar tot n-au luat în seamă