Conflictul dintre Mica şi daniţi

18 În zilele acelea nu era rege în Israel. Seminţia lui Dan îşi căuta un teritoriu în care să locuiască, pentru că nici până în ziua aceea nu-şi însuşiseră moştenirea primită în mijlocul seminţiilor lui Israel. Daniţii au trimis dintre ei toţi, din clanurile lor, cinci bărbaţi viteji din Ţora şi din Eştaol, ca să umble prin ţară şi s-o iscodească. Ei le-au zis: „Duceţi-vă şi iscodiţi ţara!“ Aceştia au ajuns în regiunea muntoasă a lui Efraim, aproape de casa lui Mica şi au înnoptat acolo. Când erau aproape de casa lui Mica, au recunoscut glasul[a] tânărului levit şi s-au dus într-acolo. Ei i-au zis:

– Cine te-a adus aici? Ce faci în acest loc? De ce eşti aici?

Read full chapter

Footnotes

  1. Judecători 18:3 Au recunoscut probabil dialectul sau accentul. Sau l-au recunoscut ca levit, auzindu-l oficiindu-şi slujba