Add parallel Print Page Options

Ispitirea lui Isus Hristos

Isus(A), plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus(B) de Duhul în pustie, unde a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile. N-a mâncat nimic(C) în zilele acelea; şi, după ce au trecut acele zile, a flămânzit. Diavolul I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte pietrei acesteia să se facă pâine”. Isus i-a răspuns: „Este scris(D): ‘Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu’.” Diavolul L-a suit pe un munte înalt, i-a arătat într-o clipă, toate împărăţiile pământului, şi I-a zis: „Ţie Îţi voi da toată stăpânirea şi slava acestor împărăţii; căci mie îmi este dată(E) şi o dau oricui voiesc. Dacă, dar, Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Este scris(F): ‘Să te închini Domnului, Dumnezeului tău, şi numai Lui să-I slujeşti’.” Diavolul(G) L-a dus apoi în Ierusalim, L-a aşezat pe streaşina acoperişului Templului şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos de aici; 10 căci este scris(H): ‘El va porunci îngerilor Lui să Te păzească;’ 11 şi ‘ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.’ ” 12 Isus i-a răspuns: „S-a(I) spus: ‘Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău’.” 13 După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat de la El, până(J) la o vreme.

Isus în Galileea

14 Isus(K), plin de(L) puterea Duhului, S-a întors în Galileea(M) şi I s-a dus vestea în tot ţinutul dimprejur. 15 El învăţa pe oameni în sinagogile lor şi era slăvit de toţi.

Isus propovăduieşte la Nazaret

16 A venit în Nazaret(N), unde fusese crescut, şi(O), după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească 17 şi I s-a dat cartea prorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris: 18 „Duhul(P) Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor, căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi 19 şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.” 20 În urmă, a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului şi a şezut jos. Toţi cei ce se aflau în sinagogă aveau privirile pironite spre El. 21 Atunci, a început să le spună: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-aţi auzit”. 22 Şi toţi Îl vorbeau de bine, se(Q) mirau de cuvintele pline de har care ieşeau din gura Lui şi ziceau: „Oare(R) nu este acesta feciorul lui Iosif?” 23 Isus le-a zis: „Fără îndoială, Îmi veţi spune zicala aceea: ‘Doctore, vindecă-te pe tine însuţi’ şi Îmi veţi zice: ‘Fă şi aici, în patria(S) Ta, tot ce am auzit că ai făcut în Capernaum’(T).” 24 „Dar”, a adăugat El, „adevărat vă spun că niciun proroc(U) nu este primit bine în patria lui. 25 Ba încă, adevărat vă spun că, pe vremea lui Ilie, când a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani şi şase luni şi când a venit o foamete mare peste toată ţara, erau multe(V) văduve în Israel, 26 şi totuşi Ilie n-a fost trimis la niciuna din ele, afară de o văduvă din Sarepta Sidonului. 27 Şi(W) mulţi leproşi erau în Israel pe vremea prorocului Elisei, şi totuşi niciunul din ei n-a fost curăţit, afară de Naaman, Sirianul.” 28 Toţi cei din sinagogă, când au auzit aceste lucruri, s-au umplut de mânie. 29 Şi s-au sculat, L-au scos din cetate şi L-au dus până în sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie. 30 Dar Isus a trecut(X) prin mijlocul lor şi a plecat de acolo.

Vindecarea unui îndrăcit în Capernaum

31 S-a(Y) pogorât în Capernaum, cetate din Galileea, şi acolo învăţa pe oameni în ziua Sabatului. 32 Ei erau uimiţi de învăţătura Lui, pentru că(Z) vorbea cu putere. 33 În(AA) sinagogă se afla un om care avea un duh de drac necurat şi care a strigat cu glas tare: 34 „Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne prăpădeşti? Te(AB) ştiu cine eşti: Sfântul(AC) lui Dumnezeu.” 35 Isus l-a certat şi i-a zis: „Taci şi ieşi din omul acesta!”Şi dracul, după ce l-a trântit jos, în mijlocul adunării, a ieşit din el, fără să-i facă vreun rău. 36 Toţi au fost cuprinşi de spaimă şi ziceau unii către alţii: „Ce înseamnă lucrul acesta? El porunceşte cu stăpânire şi cu putere duhurilor necurate, şi ele ies afară!” 37 Şi I s-a dus vestea în toate împrejurimile.

Vindecarea soacrei lui Simon

38 După ce(AD) a ieşit din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era prinsă de friguri mari şi L-au rugat pentru ea. 39 El S-a plecat spre ea, a certat frigurile, şi au lăsat-o frigurile. Ea s-a sculat îndată şi a început să le slujească.

Vindecarea mai multor bolnavi

40 La(AE) asfinţitul soarelui, toţi cei ce aveau bolnavi atinşi de felurite boli îi aduceau la El. El Îşi punea mâinile peste fiecare din ei şi-i vindeca. 41 Din(AF) mulţi ieşeau şi draci, care strigau şi ziceau: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”. Dar El(AG) îi mustra şi nu-i lăsa să vorbească, pentru că ştiau că El este Hristosul. 42 Când(AH) s-a crăpat de ziuă, Isus a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Noroadele au început să-L caute în toate părţile şi au ajuns până la El: voiau să-L oprească să nu plece de la ei. 43 Dar El le-a zis: „Trebuie să vestesc Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi în alte cetăţi, fiindcă pentru aceasta am fost trimis”. 44 Şi(AI) propovăduia în sinagogile Galileii.

Ispitirile lui Isus

Plin de Duhul Sfânt, Isus S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie, fiind ispitit de diavol[a] timp de patruzeci de zile. N-a mâncat nimic în zilele acelea, iar la sfârşitul lor a flămânzit.

Diavolul I-a zis:

– Dacă[b] eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte acestei pietre să devină pâine!

Însă Isus i-a răspuns:

– Este scris:

„Omul nu trăieşte numai cu pâine,
    (ci cu orice cuvânt de la Dumnezeu!)[c][d]

Atunci diavolul L-a dus sus, într-un loc înalt, şi I-a arătat într-o clipă toate regatele lumii. Apoi I-a zis:

– Ţie Îţi voi da autoritatea tuturor acestora şi gloria lor, căci mie mi-a fost dată, iar eu o dau cui vreau. Deci, dacă te închini înaintea mea, toată va fi a Ta!

Isus i-a răspuns:

– Este scris:

„Domnului, Dumnezeul tău, să I te închini
    şi numai Lui să-I slujeşti!“[e]

Apoi L-a dus la Ierusalim, L-a pus să stea pe streaşina Templului şi I-a zis:

– Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos de aici, 10 căci este scris:

„El va da porunci îngerilor Săi cu privire la Tine,
    ca să Te păzească!“

11 şi

„Ei Te vor purta pe braţele lor,
    ca nu cumva să-Ţi loveşti piciorul de vreo piatră!“[f]

12 Isus i-a răspuns:

– S-a zis: „Să nu-L ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău!“[g]

13 După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat de la El până la o vreme anume.

Începutul lucrării lui Isus în Galileea

14 Isus S-a întors în Galileea, în puterea Duhului Sfânt. Şi vestea despre El s-a răspândit prin toată regiunea dimprejur. 15 El dădea învăţătură în sinagogile[h] lor şi era lăudat de toţi.

Necredinţa celor din Nazaret

16 A venit în Nazaret, unde fusese crescut, şi, după obiceiul Său, a intrat în sinagogă în ziua de Sabat şi S-a ridicat să citească. 17 I s-a dat sulul profetului Isaia. Când a desfăşurat sulul, a găsit locul unde era scris:

18 „Duhul Domnului este peste Mine,
    căci El M-a uns
        ca să aduc celor sărmani vestea bună[i].
El M-a trimis să vestesc celor captivi eliberarea
    şi orbilor – căpătarea vederii,
să-i eliberez pe cei asupriţi
19     şi să vestesc anul de îndurare al Domnului!“[j]

20 Apoi a înfăşurat sulul la loc, i l-a dat înapoi slujitorului şi S-a aşezat. Ochii tuturor celor din sinagogă erau aţintiţi asupra Lui. 21 El a început să le vorbească astfel: „Astăzi a fost împlinit acest pasaj din Scriptură în auzul urechilor voastre.“

22 Toţi Îl vorbeau de bine, se mirau de cuvintele pline de har care ieşeau din gura Lui şi se întrebau: „Oare nu este Acesta fiul lui Iosif?“

23 El le-a zis: „Fără îndoială, Îmi veţi spune proverbul acesta: «Doctore, vindecă-te pe tine însuţi![k] Fă şi aici, în patria Ta, tot ceea ce am auzit că s-a întâmplat în Capernaum!» 24 Dar adevărat vă spun, a mai zis El, că nici un profet nu este acceptat[l] în patria lui! 25 Vă spun adevărul: în zilele lui Ilie, atunci când a fost încuiat cerul timp de trei ani şi şase luni şi a fost o mare foamete în toată ţara, erau multe văduve în Israel, 26 dar Ilie n-a fost trimis la nici una dintre ele, decât la o văduvă din Sarepta Sidonului. 27 Şi pe vremea profetului Elisei erau mulţi leproşi[m] în Israel, dar nici unul dintre ei n-a fost curăţit, decât sirianul Naaman.“

28 Când au auzit aceste cuvinte, toţi cei din sinagogă s-au umplut de mânie. 29 S-au ridicat, L-au scos în afara cetăţii şi L-au dus până pe sprânceana muntelui, pe care era construită cetatea lor, ca să-L arunce jos. 30 Însă El a trecut prin mijlocul lor şi a plecat.

31 S-a dus în Capernaum, o cetate din Galileea, şi, în ziua de Sabat, a început să dea învăţătură. 32 Oamenii se mirau de învăţătura Lui, întrucât cuvântul Lui avea autoritate. 33 În sinagogă era un om care avea un duh de demon necurat. El a strigat cu glas tare:

34 – Ha! Ce avem noi de-a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu Cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu!

35 Isus l-a mustrat zicându-i:

– Taci şi ieşi afară din el!

Demonul l-a aruncat la pământ în mijlocul lor şi a ieşit din el fără să-i facă vreun rău.

36 Toţi au fost cuprinşi de uimire şi se întrebau unii pe alţii: „Ce înseamnă învăţătura aceasta? El porunceşte cu autoritate şi cu putere duhurilor necurate, iar ele ies afară!“ 37 Şi I s-a dus vestea în orice loc din regiune.

38 S-a ridicat şi, după ce a ieşit din sinagogă, S-a dus acasă la Simon. Soacra lui Simon era cuprinsă de febră mare şi ei L-au rugat pentru ea. 39 El S-a aplecat asupra ei, a mustrat febra, şi febra a lăsat-o, iar ea s-a ridicat imediat şi a început să le slujească.

40 După apusul soarelui, toţi cei care aveau bolnavi de diferite boli i-au adus la Isus, iar El Şi-a pus mâinile peste fiecare dintre ei şi i-a vindecat. 41 De asemenea, din mulţi ieşeau demoni, care strigau şi ziceau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!“[n] El îi certa şi nu le dădea voie să vorbească, pentru că ei ştiau că El este Cristosul.

42 Când se crăpa de ziuă, Isus a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Mulţimile au început să-L caute şi au ajuns până la El. Ei încercau să-L oprească, ca să nu plece de la ei, 43 însă El le-a zis: „Trebuie să predic şi în alte cetăţi Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu[o], căci pentru aceasta am fost trimis.“ 44 Şi a continuat să predice în sinagogile din Iudeea[p].

Footnotes

  1. Luca 4:2 Gr.: diabolos, care înseamnă bârfitor, defăimător, calomniator; peste tot în carte
  2. Luca 4:3 Sau: Dat fiind că, în ideea că diavolul nu pune la îndoială identitatea lui Isus; şi în v. 9
  3. Luca 4:4 Unele mss nu conţin aceste cuvinte
  4. Luca 4:4 Vezi Deut. 8:3
  5. Luca 4:8 Vezi Deut. 6:13
  6. Luca 4:11 Vezi Ps. 91:11-12
  7. Luca 4:12 Vezi Deut. 6:16
  8. Luca 4:15 Lit.: întrunire sau loc de adunare; centru al comunităţii, loc public de rugăciune, de închinare şi de citire a Scripturilor, acolo unde existau cel puţin zece bărbaţi. Ca instituţie, Sinagoga a apărut în timpul exilului babilonian (după 586 î.Cr.); peste tot în carte
  9. Luca 4:18 Sau: Evanghelia
  10. Luca 4:19 Vezi Is. 61:1-2. Textul din Isaia trimite la anul de veselie sau anul jubiliar (vezi Lev. 25:8-55), an în care sclavii erau eliberaţi, datoriile erau anulate şi fiecare îşi primea înapoi proprietatea pierdută
  11. Luca 4:23 Sau: Dovedeşte-ne că ceea ce spui este adevărat!
  12. Luca 4:24 Este acelaşi termen grecesc, dektos, care a fost tradus în v. 19 cu îndurare (dekton), fiind probabil un joc de cuvinte
  13. Luca 4:27 Termenul grecesc poate desemna diverse boli ale pielii, nu neapărat lepra
  14. Luca 4:41 Unele mss conţin: Tu eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu! Pentru Fiul lui Dumnezeu, vezi Ps. 2:7
  15. Luca 4:43 Împărăţia lui Dumnezeu reprezintă domnia lui Dumnezeu, fiind în acelaşi timp o realitate prezentă şi o nădejde în viitor; peste tot în carte
  16. Luca 4:44 Nu neapărat cu referire la regiunea cu acelaşi nume, ci la Iudeea ca patrie a iudeilor; unele mss conţin: din Galileea; altele conţin: sinagogile iudeilor.