Plângerile 4

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

4 Vai, cum s-a înnegrit aurul şi cum s-a schimbat aurul cel curat!
Cum s-au risipit pietrele Sfântului Locaş pe la toate colţurile^(A) uliţelor!
² Cum sunt priviţi acum fiii Sionului, cei aleşi şi preţuiţi ca aurul curat altădată,
cum sunt priviţi acum, vai! Ca nişte vase^(B) de pământ şi ca o lucrare făcută de mâinile olarului!
³ Chiar şi şacalii îşi apleacă ţâţa şi dau să sugă puilor lor,
dar fiica poporului meu a ajuns fără milă, ca struţii^(C) din pustie.
⁴ Limba^(D) sugătorului i se lipeşte de cerul gurii, uscată de sete;
copiii cer^(E) pâine, dar nimeni nu le-o dă.
⁵ Cei ce se hrăneau cu bucate alese leşină pe uliţe.
Cei ce fuseseră crescuţi în purpură se bucură^(F) acum de o grămadă de gunoi!
⁶ Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei,
care a fost nimicită^(G) într-o clipă, fără să fi pus cineva mâna pe ea.
⁷ Voievozii ei erau mai strălucitori decât zăpada, mai albi decât laptele;
trupul le era mai roşu decât mărgeanul; faţa le era ca safirul.
⁸ Dar acum înfăţişarea le este mai negricioasă^(H) decât funinginea; aşa că nu mai sunt cunoscuţi pe uliţe,
pielea le este^(I) lipită de oase, uscată ca lemnul.
⁹ Cei ce pier ucişi de sabie sunt mai fericiţi decât cei ce pier de foame,
care cad sleiţi de puteri, din lipsa roadelor câmpului!
¹⁰ Femeile^(J), cu toată mila^(K) lor, îşi fierb copiii,
care le slujesc ca^(L) hrană în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu.
¹¹ Domnul Şi-a sleit urgia, Şi-a vărsat^(M) mânia aprinsă;
a aprins^(N) în Sion un foc care-i mistuie temeliile.
¹² Împăraţii pământului n-ar fi crezut şi niciunul din locuitorii lumii n-ar fi crezut
că potrivnicul care-l împresura are să intre pe porţile Ierusalimului.
¹³ Iată roada păcatelor^(O) prorocilor săi, a nelegiuirilor preoţilor săi,
care^(P) au vărsat în mijlocul lui sângele celor neprihăniţi!
¹⁴ Rătăceau ca orbii pe uliţe, mânjiţi^(Q) de sânge,
aşa că nimeni nu putea^(R) să se atingă de hainele lor.
¹⁵ „Depărtaţi-vă, necuraţilor^(S)!” li se striga, „la o parte, la o parte, nu vă atingeţi de noi!”
Când fugeau pribegind încoace şi încolo, printre neamuri, se spunea: „Să nu mai locuiască aici!”
¹⁶ În mânia Lui, Domnul i-a împrăştiat şi nu-Şi mai îndreaptă privirile spre ei!
Vrăjmaşul n-a căutat^(T) la faţa preoţilor, nici n-a avut milă de cei bătrâni.
¹⁷ Şi acolo ni se sfârşeau ochii^(U) şi aşteptam zadarnic ajutor!
Privirile ni se îndreptau cu nădejde spre un neam, care totuşi nu ne-a izbăvit.
¹⁸ Ne pândeau paşii^(V), ca să ne împiedice să mergem pe uliţele noastre;
ni se apropia sfârşitul^(W), ni se împliniseră zilele… Da, ne venise sfârşitul!
¹⁹ Prigonitorii noştri erau mai iuţi^(X) decât vulturii cerului.
Ne-au fugărit pe munţi şi ne-au pândit în pustie.
²⁰ Suflarea^(Y) vieţii noastre, unsul Domnului, a fost prins^(Z) în gropile lor, el,
despre care ziceam: „Vom trăi sub umbra lui printre neamuri.”
²¹ „Bucură-te^(AA) şi saltă de bucurie, fiica Edomului, care locuieşti în ţara Uţ!
Dar şi la tine va trece potirul^(AB) şi tu te vei îmbăta şi te vei dezgoli!
²² Fiica Sionului, nelegiuirea^(AC) îţi este ispăşită:
El nu te va mai trimite în robie.
Dar ţie, fiica Edomului, îţi va^(AD) pedepsi nelegiuirea
şi îţi va da pe faţă păcatele.”