Add parallel Print Page Options

17 Mai bine o bucată(A) de pâine uscată cu pace,
decât o casă plină de cărnuri cu ceartă!
Un argat cu minte stăpâneşte peste fiul(B) care face ruşine
şi va împărţi moştenirea cu fraţii lui.
Tigaia(C) lămureşte argintul şi cuptorul lămureşte aurul,
dar Cel ce încearcă inimile este Domnul.
Cel rău ascultă cu luare-aminte la buza nelegiuită
şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.
Cine(D) îşi bate joc de sărac îşi bate joc de Cel ce l-a făcut;
cine se bucură de o nenorocire nu va rămâne nepedepsit.
Copiii copiilor sunt cununa(E) bătrânilor
şi părinţii sunt slava copiilor lor.
Cuvintele alese nu se potrivesc în gura unui nebun;
cu cât mai puţin cuvintele mincinoase, în gura unui om de viţă aleasă!
Darurile par o(F) piatră scumpă în ochii celor ce le primesc:
oriîncotro se întorc, izbândesc.
Cine(G) acoperă o greşeală caută dragostea,
dar(H) cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui dezbină pe prieteni.
10 O mustrare pătrunde mai mult pe omul priceput,
decât o sută de lovituri pe cel nebun.
11 Cel rău nu caută decât răscoală,
dar un sol fără milă va fi trimis împotriva lui.
12 Mai(I) bine să întâlneşti o ursoaică jefuită de puii ei,
decât un nebun în timpul nebuniei lui.
13 Celui ce întoarce(J) rău pentru bine
nu-i va părăsi răul casa.
14 Începutul unei certe este ca slobozirea unor ape;
de aceea, curmă(K) cearta înainte de a se înteţi.
15 Cel(L) ce iartă pe vinovat şi cel ce osândeşte pe cel nevinovat
sunt amândoi o scârbă înaintea Domnului.
16 La ce slujeşte argintul în mâna nebunului?
Să cumpere înţelepciunea?… Dar(M) n-are minte.
17 Prietenul(N) adevărat iubeşte oricând
şi în nenorocire ajunge ca un frate.
18 Omul(O) fără minte dă chezăşie,
se pune chezaş pentru aproapele său.
19 Cine iubeşte certurile iubeşte păcatul
şi cine-şi(P) zideşte poarta prea înaltă îşi caută pieirea.
20 Cel cu inimă prefăcută nu găseşte fericirea
şi cel cu limba(Q) stricată cade în nenorocire.
21 Cine(R) dă naştere unui nebun va avea întristare
şi tatăl unui nebun nu poate să se bucure.
22 O inimă(S) veselă este un bun leac,
dar un(T) duh mâhnit usucă oasele.
23 Cel rău primeşte daruri pe ascuns
ca să sucească(U) şi căile dreptăţii.
24 Înţelepciunea(V) este în faţa omului priceput,
dar ochii nebunului o caută la capătul pământului.
25 Un fiu nebun aduce necaz(W) tatălui său
şi amărăciune celei ce l-a născut.
26 Nu este bine să osândeşti(X) pe cel neprihănit la o gloabă,
nici să loveşti pe cei de neam ales din pricina neprihănirii lor.
27 Cine(Y) îşi înfrânează vorbele cunoaşte ştiinţa
şi cine are duhul potolit este un om priceput.
28 Chiar(Z) şi un prost ar trece de înţelept dacă ar tăcea
şi de priceput dacă şi-ar ţine gura.