Add parallel Print Page Options

Psalmul 25

Un psalm al lui David

La Tine(A), Doamne, îmi înalţ sufletul.
În Tine, Dumnezeule, mă încred(B): să nu fiu dat de ruşine,
ca să(C) nu se bucure vrăjmaşii mei de mine!
Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de ruşine,
ci de ruşine vor fi daţi cei ce Te părăsesc fără temei.
Arată-mi, Doamne, căile(D) Tale
şi învaţă-mă cărările Tale.
Povăţuieşte-mă în adevărul Tău şi învaţă-mă,
căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele,
Tu eşti totdeauna nădejdea mea!
Adu-Ţi aminte, Doamne, de îndurarea(E) şi bunătatea Ta,
căci sunt veşnice.
Nu-Ţi aduce aminte de greşelile(F) din tinereţea mea, nici de fărădelegile mele,
ci adu-Ţi aminte de mine,
după(G) îndurarea Ta, pentru bunătatea Ta, Doamne!
Domnul este bun şi drept,
de aceea arată El păcătoşilor calea.
El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept.
El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.
10 Toate cărările Domnului sunt îndurare şi credincioşie,
pentru cei ce păzesc legământul şi poruncile Lui.
11 Pentru(H) Numele Tău, Doamne, iartă-mi fărădelegea,
căci(I) mare este!
12 Cine este omul care se teme de Domnul?
Aceluia(J) Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă.
13 El(K) va locui în fericire
şi sămânţa(L) lui va stăpâni ţara.
14 Prietenia(M) Domnului este pentru cei ce se tem de El
şi legământul făcut cu El le dă învăţătură.
15 Eu îmi întorc necurmat ochii(N) spre Domnul,
căci El îmi va scoate picioarele din laţ.
16 Priveşte-mă(O) şi ai milă de mine,
căci sunt părăsit şi nenorocit.
17 Neliniştea inimii mele creşte:
scoate-mă din necazul meu!
18 Uită-Te(P) la ticăloşia şi truda mea
şi iartă-mi toate păcatele mele.
19 Vezi cât de mulţi sunt vrăjmaşii mei
şi cu ce ură mare mă urmăresc.
20 Păzeşte-mi sufletul şi scapă-mă!
Nu(Q) mă lăsa să fiu dat de ruşine când mă încred în Tine!
21 Să mă ocrotească nevinovăţia şi neprihănirea,
când îmi pun nădejdea în Tine!
22 Izbăveşte(R), Dumnezeule, pe Israel din toate necazurile lui.

Psalmul 25[a]

Al lui David

Doamne, la Tine îmi înalţ sufletul!
    Dumnezeul meu, în Tine mă încred:
să nu fiu dat de ruşine!
    Să nu se bucure duşmanii mei de mine!
Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de ruşine,
    ci de ruşine vor fi făcuţi cei ce Îţi sunt necredincioşi fără motiv.

Fă-mi cunoscute căile Tale, Doamne,
    învaţă-mă cărările Tale!
Călăuzeşte-mă în adevărul Tău, învaţă-mă,
    căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele!
        În Tine nădăjduiesc toată ziua.
Adu-Ţi aminte, Doamne, de mila şi de îndurarea Ta,
    căci acestea sunt veşnice!
Nu-Ţi aduce aminte de păcatele din tinereţea mea, nici de greşelile mele,
    ci adu-Ţi aminte de mine după îndurarea Ta,
        pentru bunătatea Ta, Doamne!

Domnul este bun şi drept;
    de aceea le dă învăţătură celor păcătoşi pe cale.
El îi îndrumă pe cei smeriţi în ceea ce este drept
    şi îi învaţă pe cei smeriţi calea Lui.
10 Toate cărările Domnului sunt îndurare şi adevăr
    pentru cei ce păzesc legământul şi mărturiile Lui.
11 Doamne, din pricina Numelui Tău,
    iartă-mi vina, căci mare este!
12 Cine se teme de Domnul?
    Aceluia El îi arată ce cale să aleagă.
13 El va locui în fericire,
    iar urmaşii lui vor moşteni ţara.
14 Sfatul[b] Domnului este pentru cei ce se tem de El,
    iar legământul Lui le dă învăţătură.
15 Către Domnul îmi îndrept totdeauna privirea,
    căci El îmi scoate picioarele din laţ.

16 Întoarce-Te spre mine şi îndură-te de mine,
    căci sunt singur şi necăjit!
17 Necazurile inimii mele s-au înmulţit;
    izbăveşte-mă din nenorocirile mele!
18 Uită-te la năpasta şi la necazul meu
    şi iartă toate păcatele mele!
19 Ia aminte la duşmanii mei, căci se înmulţesc,
    şi la înverşunata ură cu care mă urăsc.
20 Păzeşte-mi sufletul şi izbăveşte-mă,
    nu mă lăsa de batjocură, căci mă încred în Tine!
21 Integritatea şi nevinovăţia să mă ocrotească,
    căci nădăjduiesc în Tine!

22 Dumnezeule, răscumpără pe Israel
    din toate necazurile lui!

Footnotes

  1. Psalmii 25:1 Psalmul este un poem în acrostih (fiecare verset începe cu o literă a alfabetului ebraic, în ordinea literelor)
  2. Psalmii 25:14 Sau: prietenia