Add parallel Print Page Options

Psalmul 79

Un psalm al lui Asaf

Dumnezeule, au năvălit neamurile în moştenirea(A) Ta,
au pângărit Templul Tău cel sfânt(B)
şi au(C) prefăcut Ierusalimul într-un morman de pietre.
Trupurile(D) neînsufleţite ale robilor Tăi le-au dat să le mănânce păsările cerului,
şi carnea credincioşilor Tăi au dat-o s-o mănânce fiarele pământului.
Ca apa le-au vărsat sângele, de jur împrejurul Ierusalimului,
şi(E) n-a fost nimeni să-i îngroape.
Am ajuns de(F) ocara vecinilor noştri,
de batjocura şi de râsul celor ce ne înconjoară.
Până(G) când, Doamne, Te vei mânia fără încetare
şi va(H) arde mânia Ta ca focul?
Varsă-Ţi(I) mânia peste neamurile care nu(J) Te cunosc
şi peste împărăţiile care nu cheamă(K) Numele Tău!
Căci au mâncat pe Iacov
şi i-au pustiit locuinţa.
Nu-Ţi(L) mai aduce aminte de nelegiuirile strămoşilor noştri,
ci să ne iasă degrabă înainte îndurările Tale!
Căci suntem nenorociţi(M) de tot!
Ajută-ne(N), Dumnezeul mântuirii noastre, pentru slava Numelui Tău!
Izbăveşte-ne şi iartă-ne păcatele, pentru Numele(O) Tău!
10 Pentru ce(P) să zică neamurile: „Unde este Dumnezeul lor?”
Să se ştie înaintea ochilor noştri, printre neamuri,
că Tu răzbuni sângele vărsat al robilor Tăi!
11 Să ajungă(Q) până la Tine gemetele prinşilor de război!
Scapă, prin braţul Tău cel puternic, pe cei ce pier!
12 Întoarce vecinilor noştri, de(R) şapte ori în sânul lor,
batjocurile(S) care Ţi le-au aruncat ei Ţie, Doamne!
13 Şi(T) noi, poporul Tău, turma păşunii Tale,
Te vom lăuda în veci
şi vom(U) vesti din neam în neam laudele tale.