Psalmul 137

Pe malurile râurilor Babilonului,
    stăteam jos şi plângeam amintindu-ne de Sion.
Ne atârnaserăm lirele
    în sălciile din ţinutul acela,
căci acolo, cei ce ne-au înrobit ne cereau cântece,
    asupritorii noştri ne cereau bucurie:
        „Cântaţi-ne din cântecele Sionului!“

Cum să cântăm noi cântecele Domnului
    pe un pământ străin?
Ierusalime, dacă te voi uita,
    să-şi uite şi dreapta mea destoinicia!
Limba mea să se lipească de cerul gurii mele
    dacă nu îmi voi aminti de tine
        şi dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!

Doamne, adu-Ţi aminte de edomiţii
    care, la căderea Ierusalimului,
ziceau: „Radeţi!
    Radeţi tot până la temelie!“
Fiică a Babilonului, sortită pustiirii!
    Ferice de acela care-ţi va răsplăti
        ceea ce tu ne-ai făcut!
Ferice de cel ce-i va apuca pe copiii tăi
    şi-i va zdrobi de stâncă!

Psalmul 137

Pe malurile râurilor Babilonului,
şedeam jos şi plângeam
când ne aduceam aminte de Sion.
În sălciile din ţinutul acela
ne atârnaserăm harpele.
Căci acolo, biruitorii noştri ne cereau cântări
şi asupritorii(A) noştri ne cereau bucurie zicând:
„Cântaţi-ne câteva din cântările Sionului!”
Cum să cântăm noi cântările Domnului
pe un pământ străin?
Dacă te voi uita, Ierusalime,
să-şi uite dreapta mea destoinicia ei!
Să mi se lipească limba(B) de cerul gurii,
dacă nu-mi voi aduce aminte de tine,
dacă nu voi face din Ierusalim
culmea bucuriei mele!
Adu-Ţi aminte, Doamne, de copiii(C) Edomului,
care, în ziua nenorocirii Ierusalimului,
ziceau: „Radeţi-l, radeţi-l
din temelii!”
Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii(D),
ferice de cine-ţi(E) va întoarce la fel
răul pe care ni l-ai făcut!
Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi
şi-i va zdrobi(F) de stâncă!