⁴ Însă, celui^(A) ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; ⁵ pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit^(B), credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire.

⁵ În adevăr, Moise scrie că omul^(A) care împlineşte neprihănirea, pe care o dă Legea, va trăi prin ea. ⁶ Pe când iată cum vorbeşte neprihănirea, pe care o dă credinţa: „Să^(B) nu zici în inima ta: ‘Cine se va sui în cer?’ (Să pogoare adică pe Hristos din cer.)

⁶ Şi dacă^(A) este prin har, atunci nu mai este prin fapte, altminteri, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har, altminteri, fapta n-ar mai fi faptă.