Judecată împotriva duşmanilor lui Israel

O profeţie:

„Cuvântul Domnului
    este împotriva ţării Hadrak[a],
        iar Damascul este locul lui[b] de odihnă –
căci înspre Domnul se îndreaptă privirea oamenilor,
    precum şi cea a seminţiilor lui Israel[c].
El este şi împotriva Hamatului, care se învecinează cu acesta,
    precum şi împotriva Tirului şi a Sidonului,
        chiar dacă sunt foarte înţelepte!
Tirul şi-a zidit o cetăţuie;
    a strâns argint – ca praful,
        şi aur – ca noroiul de pe străzi.
Iată însă că Stăpânul îl va lua în stăpânire,
    îi va prăbuşi puterea în mare
        şi va fi mistuit de foc!
Aşchelonul va privi şi se va teme,
    Gaza se va zvârcoli de durere,
        iar Ekronul va face la fel, căci nădejdea lor va fi dată de ruşine.
Regele din Gaza va pieri,
    iar Aşchelonul nu va mai fi locuit.
Un bastard va locui în Aşdod
    şi voi reteza mândria filistenilor.
Le voi scoate sângele din gură
    şi necurăţiile[d] dintre dinţi!
Totuşi le va fi lăsată o rămăşiţă pentru Dumnezeul nostru
    şi ea va fi ca un clan[e] în Iuda,
        iar Ekronul va fi ca iebusiţii[f].
Îmi voi aşeza tabăra în jurul Casei[g] Mele,
    ca s-o apăr de invadatori[h],
şi niciodată nu va mai trece asupritorul peste ei,
    fiindcă acum Eu Însumi veghez cu ochii Mei!“

Venirea Împăratului Sionului

„Saltă de veselie, fiică a Sionului!
    Strigă de bucurie, fiică a Ierusalimului!
Iată că Împăratul[i] tău vine la tine,
    drept şi biruitor,
smerit şi călare pe un măgar,
    pe un măgăruş, pe mânzul unei măgăriţe!
10 Voi distruge carele din Efraim[j]
    şi caii din Ierusalim,
        iar arcurile de luptă vor fi distruse.
    El va vesti neamurilor pacea,
    iar stăpânirea Lui se va întinde de la o mare la cealaltă
        şi de la râu[k] până la marginile pământului[l].
11 Cât despre tine, din pricina sângelui legământului Meu cu tine,
    îţi voi elibera captivii din groapa fără apă!
12 Întoarceţi-vă în fortăreaţă, prizonieri ai nădejdii!
    O spun chiar astăzi că îţi voi întoarce îndoit[m]!
13 Căci Mi-l încordez pe Iuda ca pe un arc,
    iar pe Efraim îl potrivesc ca pe o săgeată!
Îi voi ridica pe fiii tăi, Sioane,
    împotriva fiilor tăi, ţară a Greciei,
        şi te voi face ca sabia unui viteaz!

14 Domnul se va ivi deasupra lor
    şi săgeata Lui va porni ca un fulger!
Stăpânul Domn va suna din corn
    şi va înainta prin furtuna din sud!
15 Domnul Oştirilor îi va ocroti,
    iar ei vor devora,
        vor zdrobi pietrele de praştie[n]!
Ei vor bea şi vor striga ca ameţiţi de vin!
    Vor fi plini ca o cupă,
        asemenea colţurilor altarului![o]
16 Domnul, Dumnezeul lor, îi va izbăvi în ziua aceea,
    căci ei sunt turma poporului Său!
Asemenea pietrelor unei coroane,
    aşa vor străluci deasupra ţării Sale!
17 Cât de minunaţi şi cât de frumoşi vor fi!
    Grânele îi vor face înfloritori pe tineri
        iar mustul – pe fecioare.“

Footnotes

  1. Zaharia 9:1 Posibil să fie vorba despre Hatarika, la nord de Hamat, pe râul Orontes
  2. Zaharia 9:1 Este vorba fie de Domnul Însuşi, fie de Cuvântul Său
  3. Zaharia 9:1 Sau: odihnă; / privirea Domnului este peste omenire, / precum şi peste toate seminţiile lui Israel; sau: odihnă; / a Domnului este capitala (sau: cetăţile) Aramului, / precum şi seminţiile lui Israel
  4. Zaharia 9:7 Sau: urâciunile; termenul se referă la mâncarea jertfită idolilor
  5. Zaharia 9:7 Sau: ca o căpetenie, un clan important
  6. Zaharia 9:7 Ideea că vor fi adoptaţi ca făcând parte din Iuda, aşa cum au fost şi iebusiţii (de ex., Ornan / Aravna iebusitul; vezi 2 Sam. 24:16-24; 1 Cron. 21:18-26)
  7. Zaharia 9:8 Sau: casei, cu referire la ţară şi la locuitorii ei; vezi nota de la Osea 8:1 şi Osea 9:15
  8. Zaharia 9:8 Vezi 2:5
  9. Zaharia 9:9 Sau: împăratul
  10. Zaharia 9:10 Prin Efraim se înţelege aici Israel, Regatul de Nord; peste tot în carte
  11. Zaharia 9:10 Eufratul
  12. Zaharia 9:10 Sau: ţării
  13. Zaharia 9:12 Vezi Is. 61:7
  14. Zaharia 9:15 Sau: vor devora / şi vor învinge cu nişte praştii
  15. Zaharia 9:15 Sau: cupă, / înmuiaţi asemenea colţurilor altarului!