Evrei 3
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
3 De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea(A) cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul(B) şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus, 2 care a fost credincios Celui ce L-a rânduit, cum şi Moise(C) a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu.” 3 Căci El a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atât mai mare decât a lui Moise, cu cât cel ce(D) a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăşi. 4 Orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce(E) a zidit toate lucrurile este Dumnezeu. 5 Cât despre Moise(F), el a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu”, ca slugă(G), ca să mărturisească(H) despre lucrurile care aveau să fie vestite mai târziu. 6 Dar Hristos este credincios ca Fiu(I), peste(J) casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă(K) păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm. 7 De aceea, cum zice Duhul(L) Sfânt: „Astăzi(M), dacă auziţi glasul Lui, 8 nu vă împietriţi inimile ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie, 9 unde părinţii voştri M-au ispitit şi M-au pus la încercare şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani! 10 De aceea M-am dezgustat de neamul acesta şi am zis: ‘Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele!’ 11 Am jurat dar în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” 12 Luaţi seama dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. 13 Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului. 14 Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos dacă(N) păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început, 15 câtă vreme se zice: „Astăzi(O), dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii”. 16 Cine(P) au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia care ieşiseră din Egipt prin Moise? 17 Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră şi ale(Q) căror trupuri moarte au căzut în pustie? 18 Şi cui(R) S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? 19 Vedem(S) dar că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor.
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.