Un cer nou şi un pământ nou

21 Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou, căci primul cer şi primul pământ trecuseră, şi nici marea nu mai era. Şi am văzut Cetatea Sfântă, Noul Ierusalim, coborând din cer, de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru soţul ei. Am auzit un glas puternic ieşind de la tron şi spunând: „Iată, cortul[a] lui Dumnezeu este cu oamenii[b]! El va veni să locuiască[c] împreună cu ei, iar ei vor fi poporul[d] Lui. Şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei (şi va fi Dumnezeul lor)[e]. El va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi; nu va mai fi nici jale, nici strigăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi s-au dus.“

Cel Ce şedea pe tron a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi!“ A mai zis: „Scrie, pentru că aceste cuvinte sunt demne de încredere şi adevărate!“ Apoi mi-a zis: „S-a terminat! Eu sunt Alfa şi Omega[f], Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii. Cel ce învinge, va moşteni aceste lucruri şi Eu voi fi Dumnezeul Lui, iar el va fi fiul Meu. Cât despre laşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, desfrânaţi, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în lacul care arde cu foc şi pucioasă, adică moartea a doua.“

Noul Ierusalim[g]

Unul din cei şapte îngeri, care au avut cele şapte vase pline cu ultimele şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, spunând: „Vino! Îţi voi arăta mireasa, soţia Mielului!“ 10 M-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt şi mi-a arătat Cetatea Sfântă, Ierusalimul, coborând din cer, de la Dumnezeu. 11 Ea avea slava lui Dumnezeu, iar strălucirea ei era ca a unei pietre deosebit de preţioasă, ca un jasp, strălucind ca şi cristalul. 12 Avea un zid mare şi înalt, avea douăsprezece porţi, iar la porţi – doisprezece îngeri. Pe ele erau scrise numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel. 13 Trei porţi erau spre răsărit, trei porţi spre nord, trei porţi spre sud şi trei porţi spre apus. 14 Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii şi pe ele erau numele celor doisprezece apostoli ai Mielului.

15 Cel care a vorbit cu mine avea o trestie de aur pentru măsurat, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei. 16 Cetatea era aşezată în formă de pătrat, lungimea ei fiind la fel ca şi lăţimea. A măsurat cetatea cu trestia şi era de douăsprezece mii de stadii[h]. Lungimea, lăţimea şi înălţimea erau la fel. 17 A măsurat şi zidul şi era de o sută patruzeci şi patru de coţi[i], după unitatea de măsură a omului, căci pe aceasta o folosea îngerul. 18 Zidul era construit din jasp, iar cetatea era din aur curat, asemenea sticlei curate. 19 Temeliile zidului cetăţii erau decorate cu tot felul de pietre preţioase. Prima temelie era de jasp, a doua – de safir, a treia – de calcedonie, a patra – de smarald, 20 a cincea – de sardonix, a şasea – de sardiu, a şaptea – de crisolit, a opta – de beril, a noua – de topaz, a zecea – de crisopraz, a unsprezecea – de iacint, a douăsprezecea – de ametist.[j] 21 Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare; fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar. Strada cetăţii era din aur curat, limpede ca sticla.

22 N-am văzut nici un templu în cetate, pentru că Domnul, Dumnezeul cel Atotputernic şi Mielul sunt Templul ei. 23 Cetatea nu are nevoie nici de soare, nici de lună, ca să-i dea lumină, pentru că o luminează slava lui Dumnezeu, iar Mielul este sfeşnicul ei. 24 Neamurile vor umbla în lumina ei, iar regii pământului îşi vor aduce gloria în ea. 25 Porţile ei nu vor fi închise niciodată ziua şi acolo nu va mai fi noapte. 26 Gloria şi onoarea neamurilor vor fi aduse în ea. 27 Nimic necurat nu va intra în ea şi nimeni care trăieşte în spurcăciune şi minciună, ci doar cei care sunt scrişi în Cartea Vieţii Mielului.

Footnotes

  1. Apocalipsa 21:3 Sau: tabernacolul
  2. Apocalipsa 21:3 Sau: în mijlocul oamenilor
  3. Apocalipsa 21:3 Sensul termenului grecesc este acela de şi-a întins cort, făcând trimitere la Ex. 25:8; 40:34-35
  4. Apocalipsa 21:3 Unele mss conţin: popoarele
  5. Apocalipsa 21:3 Cele mai multe mss nu conţin aceste cuvinte
  6. Apocalipsa 21:6 Vezi nota de la 1:8
  7. Apocalipsa 21:9 Pentru 21:9-22:5 vezi şi Eze 40-48
  8. Apocalipsa 21:16 O stadie (gr.: stadion) măsura aproximativ 185 m; peste 2200 km; de observat că în textul grecesc numărul este un multiplu de 12
  9. Apocalipsa 21:17 Aproximativ 72 m; de observat că în textul grecesc numărul este un multiplu de 12; în text nu se specifică dacă este vorba de înălţimea sau de grosimea zidului
  10. Apocalipsa 21:20 Identificarea exactă a anumitor pietre este nesigură

21 Apoi am(A) văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că(B) cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era. Şi eu am văzut(C) coborându-se, din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită(D) ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul(E) lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El(F) va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi(G) moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici(H) tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” Cel ce(I) şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată(J), Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste(K) cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate”. Apoi mi-a zis: „S-a(L) isprăvit! Eu(M) sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete, îi voi(N) da să bea fără plată din izvorul apei vieţii. Cel ce va birui va moşteni aceste lucruri. Eu(O) voi fi Dumnezeul lui şi el va fi fiul Meu. Dar(P) cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul(Q) care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” Apoi unul din cei(R) şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt mireasa(S), nevasta Mielului!” 10 Şi m-a dus, în(T) Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea(U) sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu, 11 având(V) slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul. 12 Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece(W) porţi şi la porţi, doisprezece îngeri. Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel. 13 Spre(X) răsărit erau trei porţi; spre miazănoapte, trei porţi; spre miazăzi, trei porţi şi spre apus, trei porţi. 14 Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii şi pe ele(Y) erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului. 15 Îngerul, care vorbea cu mine, avea(Z) ca măsurătoare o trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei. 16 Cetatea era în patru colţuri şi lungimea ei era cât lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia şi a găsit aproape douăsprezece mii de prăjini[a]. Lungimea, lărgimea şi înălţimea erau deopotrivă. 17 I-a măsurat şi zidul, şi a găsit o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura oamenilor, căci cu măsura aceasta măsura îngerul. 18 Zidul era zidit de iaspis şi cetatea era de aur curat, ca sticla curată. 19 Temeliile(AA) zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintâi temelie era de iaspis; a doua, de safir; a treia, de halchedon; a patra, de smarald; 20 a cincea, de sardonix; a şasea, de a şaptea, de hrisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de hrisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douăsprezecea, de ametist. 21 Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar. Uliţa cetăţii(AB) era de aur curat, ca sticla străvezie. 22 În cetate n-am văzut niciun(AC) Templu, pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul sunt Templul ei. 23 Cetatea(AD) n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună ca s-o lumineze, căci o luminează slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul. 24 Neamurile(AE) vor umbla în lumina ei şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea. 25 Porţile(AF) ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi(AG) noapte. 26 În ea vor aduce(AH) slava şi cinstea neamurilor. 27 Nimic întinat nu(AI) va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună, ci numai cei scrişi în cartea(AJ) vieţii Mielului.

Footnotes

  1. Apocalipsa 21:16 Greceşte: stadii.